(30 de ani de la a XIII-a Consfătuire SF)

Atunci când lucrurile încep să ţină de legendă, poate că este bine să ni le reamintim aşa cum fost sau, cel puţin, aşa cum ne amintim noi că au fost. Chiar şi atunci când adevărul este unul singur, nu lipsesc punctele de vedere din care este privit şi nucleele de înţelegere de la care pornim pentru a-l interpreta, relata sau explica altora. Cu alte cuvinte, zece oameni care privesc la o casă vor descrie zece case diferite, chiar dacă văd aceeaşi imagine. Şi nu e doar o chestiune de percepţie.

Din unghiul meu de vedere, adevărul s-a văzut aşa:

 Pentru românii pasionaţi de literatura Science Fiction, anul 1983 începuse suspect de promiţător. Avuseseră loc câteva manifestări în ţară: cenaclul cenaclurilor de anticipaţie de la Bistriţa (în aprilie), prima întâlnire a cenaclurilor SF ale elevilor de la Iaşi (în mai), Zilele Helion de la Timişoara (în iunie), tabăra de creaţie SF de la Gurada (în august) şi Zilele Henri Coandă de la Craiova (în septembrie). Urma cireaşa de pe tort, deşi autorităţile vremii au încercat să o pună mai degrabă pe-o colivă…

A XIII-a Consfătuire Naţională a cenaclurilor de anticipaţie era  programată să aibă loc între 28 şi 30 octombrie 1983, la Bucureşti. Organizator era un cenaclu SF relativ nou (înfiinţat cu doar un an şi jumătate în urmă), dar foarte activ. Cenaclul se numea Modul 13 SF, iar şedinţele lui de lucru se ţineau în clubul sindicatelor de la Uzinele 23 August. Un avantaj care avea să basculeze periculos în dezavantaj.

Modul 13 SF îl avea ca lider pe Ştefan Ghidoveanu, secondat de Ionel Panțuru și Mihai Manea (aka Croco), iar la şedinţele de cenaclu participau activ Faur Agachi, Ruxandra Andrian, Vlad Bucur, Mircea Ştefancu, Dan Apostol, Rodica Bretin, Mihail Grămescu, Dănuţ Ungureanu, Constantina Paligora şi alţi câţiva, chiar dacă unii dintre ei erau membri şi ai altor cenacluri bucureştene. Şi la grafică şi arte vizuale exista un portofoliu de nume: Marina Nicolaev, Dan Mihalache, Radu-Cristian Nicolaev şi eu, cel mai recent venit. 

Nu e greu de imaginat că aveam cu toţii cu 30 de ani mai puţin. Aveam dorinţa de a crea, de a citi, de a ne informa, de a traduce, de a împărtăşi celorlalţi din noutăţile la care aveam acces. Nu ne limitam la citirea şi comentarea de texte. Apariţiile de carte erau semnalate şi bine primite, indiferent de domeniu, iar cei care reuşeau să procure un exemplar în plus erau siguri că nu se vor întoarce cu el acasă, chiar dacă aveau să-şi primească banii pe carte abia peste o săptămână.

Pentru cei mai tineri cititori, este de imaginat că pe atunci nu aveam Internet, computere, telefoane mobile, că literatura bună se vindea ca pâinea caldă şi că cenaclurile literare chiar adunau oameni talentaţi, dornici să se exprime şi să creeze. Chiar şi cărţile editate în străinătate ajungeau cu mare dificultate la noi. Îmi amintesc că în acea perioadă am tradus o povestire de Heinlein din spaniolă şi Grădinile timpului (I giardini del tempo) de Adalberto Cersosimo din italiană.

Pe atunci lucram ca laborant la Institutul de Cercetări Sticlă din Bucureşti şi eram student în anul II la Chimie, curs seral. Către cenaclul Modul 13 SF m-a îndrumat regretatul Dan Ursuleanu – marele om de radio, pe care avusesem onoarea să-l cunosc încă din 1976 (mai întâi radiofonic şi apoi personal) în urma rubricii de jocuri logice şi rebus de la Radio România Tineret, unde participam ca rezolvitor (rubrica Exerciţii pentru acasă, devenită apoi Logicon). Coordonată tot de domnia-sa, Radiobiblioteca SF emitea din ianuarie 1982. Prin mai 1983, i-am trimis un text SF domnului Ursuleanu, după care i-am cerut părerea. M-a sfătuit telefonic: „E cazul să mergi la Modul 13. Întreabă acolo de Ştefan…“ Restul nu am mai auzit. De bucurie.

Am aflat că pe Ştefan îl pot găsi marţea la Universal Club, la întâlnirile cenaclului Universal Fandom. Era relativ aproape de casă, aşa că am dat o fugă. Am participat la şedinţa cenaclului de acolo. Am tăcut mâlc, atent la ce se întâmpla în jurul meu. Două zile mai târziu, era şedinţa de cenaclu de la Modul 13. Am mers şi acolo. De data asta cu un text, bine primit de colegi, şi cu nişte desene în tuş. Cele din urmă au fost recompensate cu „Bine ai venit!“

Cam tot atunci am aflat că, în urmă cu un an, cinstea de a găzdui Consfătuirea a XII-a îi revenise Sibiului, unde Ştefan Ghidoveanu obţinuse un prim premiu literar. Experienţa de la Sibiu l-a fascinat şi l-a entuziasmat într-atât, încât s-a implicat cu tot sufletul în organizarea întâlnirii naţionale a SF-iştilor din toamna lui 1983. Eram un grup mic, treburile organizatorice ale unui eveniment de o asemenea amploare nu erau uşor de rezolvat în Bucureşti, mai ales pentru că eram în capitală. Pe diferite niveluri, mai marii de la PCR, UTC şi sindicate s-au arătat destul de cooperanţi.

Pentru organizarea Consfătuirii SF s-au făcut o mulţime de proiecte de program şi pentru fiecare a fost nevoie de semnături, de strângeri de mâini, de justificări ideologice, de susţinere şi de aprobări de la forurile superioare din uzină, de la sector, de la municipiu, de la CC al UTC. Cu răbdare, migală şi dârzenie din partea lui Ştefan Ghidoveanu şi a câtorva dintre puţinii colegi care l-au ajutat, s-au obţinut într-un târziu toate semnăturile şi aprobările necesare. Totul cu o mare cheltuială nervoasă, cu o presiune greu de imaginat, cu şicane gratuite la serviciu, cu învoiri pentru a merge după semnături, cu ore tăiate la salariu şi cu ore lucrate peste program pentru ca obligaţiile de serviciu să nu fie neglijate. Uzinele 23 August erau considerate etalon de regimul Ceauşescu; nimic nu putea fi lăsat la voia întâmplării…

Când aprobările s-au adunat şi lucrurile au început să se clarifice un pic, am început să ne împărţim responsabilităţile pe care le aveam ca gazde. Aveam nevoie de oameni care să se ocupe de primirea participanţilor la gară şi care să îi conducă la hoteluri, de ghizi în club, de oameni care să aranjeze salonul de grafică, de o persoană care să se ocupe de aducerea rolelor de film şi de proiecţie… ce mai, de mai mulţi oameni decât eram noi. Încorsetat totuşi de posibilităţile tehnice pentru tipar color ale vremii, Radu-Cristian Nicolaev a făcut un afiş grozav, cu un design deosebit pentru acea vreme.

modul13Eu am intrat în echipa de la salonul de grafică şi în schimbul de seară, de la gară. Joi, în preziua deschiderii oficiale a Consfătuirii, am fost la club şi am ajutat la fixarea tablourilor şi a graficii care sosise din ţară. M-a surprins faptul că pe lângă oamenii care fuseseră detaşaţi de la proiectare să ne ajute erau şi mulţi „băieţi“ îmbrăcaţi la costum care nu făceau nimic. În doar câteva ore, tot salonul de grafică a fost gata de vernisaj.

Evident, îmi luasem zi liberă de la serviciu. Seara, după laboratorul de Chimie organică de la facultate, urma să aştept la peron delegaţia de sefişti timişoreni şi craioveni. Celelalte echipe de câte doi fuseseră deja la gară şi-şi făcuseră treaba, conducându-i pe invitaţii sosiţi cu alte trenuri la hotelurile unde li se făcuseră rezervări. Îmi amintesc că eram în echipă cu Petre Zeca şi că atunci i-am întâlnit pentru prima oară pe Cornel Secu, pe regretatul Marcel Luca, pe Nicolae Toma de la Lugoj. Oricum, delegaţia lor era cu mult mai numeroasă – nu mi-i amintesc pe toţi acum sau le văd chipurile de odinioară la alte şi alte manifestări SF. Cazarea s-a făcut la hotelurile Naţional şi Modern (clădiri care şi-au schimbat destinaţia după 1990), de pe bulevardul Republicii (actual Carol I).

Se înserase bine după ce am reuşit să-i cazăm pe invitaţi, fiindcă hotelierii încurcaseră nişte camere. Împreună cu Petre, am luat un taxi cu care ne-am întors la Clubul 23 August, unde urma să vedem ce mai era de făcut şi să stabilim detalii pentru a doua zi.

Acolo însă era o tristeţe ca la funeralii. Am aflat de la celelalte echipe care fuseseră la gară că un securist binevoitor, care fusese trimis să relateze cum decurg pregătirile, îşi sunase şeful şi raportase că totul e în regulă. Numai că individul raportase Cuiva sus-pus care, întâmplător sau nu, nu ştia nimic de consfătuire. Iar acesta a dispus pur şi simplu anularea Consfătuirii SF, în chiar preziua inaugurării ei.

Unii spuneau că era vorba de însuşi Nicolae Ceauşescu. Alţii aveau certitudinea că este Dumitru Popescu, zis Dumnezeu, acelaşi care cu nouă ani în urmă interzisese Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice. Atunci pretextul stupid fusese economia de hârtie… Acum, oare se va folosi drept pretext absenţa unei autorizaţii din partea cuiva care nu figura pe lista celor care dădeau aprobări? Sau faptul că SF venea de la sfânt, ceea ce ascundea un prozelitism religios în rândul tineretului? Ne întrebam cu toţii dacă se dorea lichidarea în faşă a ceea ce începea să se contureze drept o mişcare SF…

Era însă şi un zvon că Nicu Ceauşescu, pe atunci prim secretar al UTC, urma să revină a doua zi dimineaţă în ţară şi că existau şanse ca el să acţioneze conform aprobărilor primite de noi şi să permită ţinerea Consfătuirii. Nu se ştia nimic sigur, prin club rămăseseră mai mult oameni pe care eu nu-i cunoşteam, lucru pe care îl pusesem atunci prosteşte pe seama faptului că eram ultimul venit în cenaclu.

 O parte din tablourile din salonul de grafică erau deja coborâte pe podea. Am mers să verific. Şi ale mele erau jos. Aveam două tablouri mari şi unul mic. Le-am pus iar pe perete. Un tip în costum m-a întrebat de ce le pun. I-am spus că ultimul lucru care mi s-a spus a fost că expoziţia de grafică se ţine totuşi. A coborât la parter să sune de la telefonul public. Era trecut de 11 noaptea. Mă îndoiam că îi va răspunde cineva. I s-a răspuns totuşi. Dar s-a ferit apoi să mai dea ochii cu mine.

În hol l-am găsit pe Mihail Grămescu. Abătut şi parcă mai slab decât era de obicei. Nici el nu ştia mare lucru. De la el am aflat că, la primirea veştii privind anularea Consfătuirii, lui Ştefan Ghidoveanu i s-a făcut rău şi a fost dus cu greu acasă, deşi locuia la doar zece minute de mers pe jos. Am plecat împreună cu Mihail şi cu Petre până la Ştefan Ghidoveanu acasă – o garsonieră confort III, într-un bloc insalubru de nefamilişti. Salvarea trecuse pe acolo cu puţin timp înaintea noastră.

L-am găsit pe Ştefan zăcând îndurerat, palid şi pierit. Se simţea cumplit de rău. Parcă trecuseră o sută de ani peste tânărul de 28 de ani pe care îl întâlnisem de dimineaţă. Nu ştiu cât era efectul devastator al veştii primite, cât era urmarea icterului mecanic pe care îl bănuiam noi şi cât căderea depresivă a omului care îşi vedea risipită pe nedrept munca de câteva luni. Cred că medicul îi făcuse un sedativ, abia dacă am putut vorbi cu Ştefan. Soţia încerca să se ţină tare. Eram derutaţi, nu ştiam ce se întâmplă şi nici ce ne aşteaptă. Am decis ca a doua zi să fim prezenţi la Club şi să urmăm cât putem de mult programul iniţial. Atunci am avut senzaţia că făceam ceva ilegal, deşi nu pricepeam deloc ce ar putut fi în afara legii.

A doua zi însă, din întreg programul, ni s-a permis să păstrăm doar câteva elemente: vernisarea salonului de artă SF (deşi unele lucrări erau date jos de pe simeze), decernarea premiilor la concursul literar şi vizionarea unui film maghiar. A apărut şi o ofertă hilară pentru participanţi, în sensul că doritorii puteau vizita în grup organizat câteva secţii din uzină, de parcă de aceea veniseră. La masa de prânz, au fost câţiva care au vizitat cu folos cantina, unde le fusese pregătit un meniu conform programului stabilit anterior.

Zecile de oameni veniţi din ţară, unii de la sute de kilometri, au fost trimişi tovărăşeşte acasă, fiind pe bună dreptate dezamăgiţi şi trişti. Se învoiseră de la servicii, pe atunci atât vinerea, cât şi sâmbăta erau zile lucrătoare, bătuseră atâta amar de drum aproape degeaba. Nu puteau vizita nici magazinele, pe atunci erau toate goale şi aveam nici mall-uri. Fireşte, au rămas cu bucuria de a-şi revedea colegii, de a vorbi despre proiecte şi de a discuta cu bucureşteni ca Adrian Rogoz, Vladimir Colin, Ion Hobana, Alexandru Mironov sau Dan Ursuleanu. Doar că totul părea mai gri şi mai trist. Parcă orizonturile se îngustau, deşi noi le voiam mai ample şi nesfârşite.

Unii s-au bucurat de premii, mai ales că le-au fost înmânate de Vladimir Colin, din câte îmi amintesc. (Unele premii au ajuns la membrii de la Modul 13 SF şi cred că nu ca o recunoaştere a statutului de gazdă oropsită peste noapte.)

Alţii au încercat să caute vinovaţii şi, în mod greşit, nu au găsit alt nume decât Ştefan Ghidoveanu. Şi toate relele i-au fost atribuite pe nedrept şi exclusiv lui. Eşecul i-a fost adesea reproşat şi ani buni după aceea. E o meteahnă a noastră, a românilor: când ceva merge prost, doar liderul este de vină. Restul – doar îngeraşi. Părerea mea este că oricine ar fi fost conducătorul cenaclului, Consfătuirea ar fi avut acelaşi deznodământ, în ciuda faptului că totul fusese pregătit minuţios şi că se obţinuseră toate aprobările necesare. Dacă mă gândesc bine, eram în ajun de 1984, dar cui îi zbura gândul atunci la Orwell?

Apoi, vreo şapte ani, consfătuirile SF nu s-au mai putut ţine nicidecum la Bucureşti şi aveau parte de „supervizori cu ochi albaştri“.

Pe cei mai mulţi însă, eşecul de atunci i-a dinamizat. După doar două luni de la păţanie, din treizeci de minute de Radiobiblioteca SF, Dan Ursuleanu a reuşit să facă o oră de Exploratorii lumii de mâine – o emisiune radio care dăinuie cu statornicie până astăzi, cu Ştefan Ghidoveanu la pupitru. Cornel Secu a păstrat periodicitatea şi nobleţea Zilelor Helion. Dan Merişca s-a ambiţionat şi a devenit mai aprins, aproape omniprezent. Nicolae Toma (Tomiţă) şi Laurenţiu Nistorescu de la Lugoj au continuat Zilele Sirius şi au găzduit apoi Consfătuirea naţională din 1985. Clujul a fost gazdă în 1984, iar Iaşul în 1986. Ştefan Ghidoveanu a menţinut colaborarea la Radio, cu o perseverenţă şi o tenacitate demne de invidiat. Din păcate, proiectul de revistă Sfera, la care lucram pe atunci, n-a mai văzut lumina tiparului. Au apărut în schimb altele, mult mai demne de ţinut minte.

Din salonul de grafică, tabloul meu cel mic a luat drumul Televiziunii Române. Domnul Alexandru Mironov a avut amabilitatea să-l remarce şi intuiţia de a-l folosi ca fundal într-o secvenţă TV. Desenele făcute de mine în acea vară şi-au găsit loc în fascicolele fanzinului Contact între civilizaţii, în almanahurile Anticipaţia şi, peste ani, în numerele care au reînnodat apariţia CPSF. Pentru mine însemna începutul, chiar dacă nu am continuat pe măsura aşteptărilor… 

Cenaclul Modul 13 SF nu a mai rezistat prea mult timp la vechiul sediu. A găsit o altă gazdă. O parte din membri s-au risipit pe la alte cenacluri bucureştene, unii chiar au pus bazele unor noi cenacluri.

Oamenii din SF-ul românesc nu au dezarmat şi au rămas permanent pe metereze. Au scris mai mult, s-au intensificat traducerile, s-au ambiţionat şi, la doar trei ani după Eşec, regretatul Dan Merişca contabiliza în Almanahul Anticipaţia peste 50 de cenacluri SF în toată ţara, semn că eşecul şi durerea din 1983 încolţiseră şi dăduseră rod înzecit.

1361 Total Views 1 Views Today