0-wave-by-ionut_banutaWaved Wonderful World! Yep!

Gucci Gambino a venit la mine aseară. Tot foc și pară. Primarul Elefterie era hotărât să dărâme Turnul Fierarilor.

Aglaia Protopopescu scrisese un articol-revolver în Foaia Municipală împotriva lui Elefterie, dar cum era vremea vacanțelor, cititorii n-au reacționat în nici un fel visându-se pe croazzetă. Bloggării din Cartierul de Vest, preocupați de unele intrigi legate de Festivalul de Muzichie, n-au scos nici ei vreo vorbă pe blogurile lor, proaspăt update cu poze rușinoase și fără perdea.

Cecilia Popovici ne-a trimis tuturor SMS-uri iubărețe, dar ne-a și dat telefoane porcoase ca să vadă ea ce și cum. Cecilia Popovici se dădea în vânt după teoria conspirației și era convinsă că trei consilieri municipali de la Partidul Conservelor primiseră o șpagă substanțială ca să voteze pozitiv autorizația de construcție a noului supermarket dar era sigură că marxiștii lui Elefterie manipulau totul din umbră cu mare abilitate.

 Gucci Gambino nu era de acord cu ideea asta, dar bănuia că austriecii de la Uberales & Comp. îl manipulau pe Elefterie pentru că aveau de gând să cumpere întregul cartier al lacurilor ca să construiască acolo un aeroport internațional. Turnul Fierarilor ar fi stat chiar în calea viitoarei autostrăzi ce ne-ar fi legat direct de Grecia, prin Malkotârnovo. Gucci Gambino se stabilise în orășelul nostru de vreo câțiva ani. Avea perciuni malagambiști, făcea ocheade liceencelor pe Facebook, fuma pipă și scria romane fanteziste.

Caro Bebe, nici nu știi cât amore am eu pentru frumusețea asta de turn….Capisci, segnore Gambino, credo, m-am prostit eu în timp ce ne delectam în miezul verii cu un ceai verde pe terasă la Ismail. Ismail râdea de noi pe furiș, era asudat tot, tot pișca niște fetișcane pe după tejghea și tot vorbea despre Cometa Biblo care avea să ne cadă-n sfeclă pe seară, să ne învățăm minte să mai zicem măscări și să-l supărăm pe Dumnezeu.

Waved Wonderful World! Yep!

Marxiștii lui Gore stăteau cu ochii pe noi și ne spionau de vis-a-vis de la Berăria lui Enache. Puneau la cale răsturnarea Ordinii Mondiale cu focuri de artificii, discursuri vitriolante și amenințări fățișe cu mardeală în toată regula.

Gucci Gambino a venit la mine aseară. Tot foc și pară. Avea lacrimi în ochi. Care era pricina? Vântul de seară, coborât din stepele rusești. Și nisipul stârnit dintre mormanele de pavele care se ridicaseră peste noapte în întreg orășelul nostru. Dar parcă de trotuare noi avea nevoie urbea noastră încercată de stihii sentimentale, de revoluții de cabinet, de bârfă provincială și de vise de mărire globalistă? Gucci Gambino, dându-și jos fulgarinul, mi-a dat dreptate. Tocmai aflase și el. Devizul întregii lucrări fusese încărcat binișor căci alegerile electorale se apropiau cu pași repezi. Or să-l dărâme, e hotărât, mi-a strigat Gucci Gambino frângându-și degetele butucănoase. Auzisem și eu, era oficial, se strigase la ședința municipală, cu jurnaliști căcăcioși, zarvă și bere și mici, la pompadură, pe din dos, cu amicii de la partid.

Îndată ce plecă Gucci Gambino, vălurindu-și fulgarinul de Cosa Nostra, m-am repezit la tutungeria lui Bodo să-l trag nițel de limbă.

Bodo se juca cu un iPhone de la Apple. OK. Hei, Bodo!? Mmmm? Bodo, n-auzi, zi-mi și mie, e pe bune, Gucci e templier? Bodo s-a dezmeticit. A tras jaluzelele. Și-a aprins o țigaretă. A strivit un rotocol de fum cu unghia de la degetul mic, unghie ca o scoicuță de la Agigea Băi. Se pare că da. Mi-a zis văru-miu de la Servicii, știi, alea. Aha! Vărul lui Bodo era un tip misterios, cu pălărie pleoștită, jovial, bun băutor, afemeiat, dar foarte misterios. Te sfredelea cu privirea de oțel. Te scana. Îți citea printre molecule. Sunt sigur că era înarmat până-n dinți. Haina-i era umflată la piept. Avea gata pregătit, cu plumb pe țeavă, un revolver englezesc cu care erau dotate forțele speciale ale Reginei Victoria. Ce să mai vorbim!

Păi dacă Gucci era templier, atunci se legau lucrurile! Turnul Fierarilor făcea parte din Planul Secret al Lumii!

Dar cine a pus la cale planul? Cine a plănuit universul? Cine ne-a împins cu adevărat spre această fascinantă orizontalitate? Cine a pus la cale formele viului în aparentă mişcare prin universul plin de universuri datorită unor complexităţi pe care le numim structuri narative din lipsă de altceva? Ah, Gucci Gambino, ce derbedeu!

Un con de lumină? O metafiinţă? Un concept spaţio-temporal? O structură imaginară liberă? O planetă inteligentă? Un sunet primar? Diamantele de lumină veche de la Qiatotocoatl? Sau pur şi simplu un principiu director? O lege după care fiinţează enciclopediile trecând de la simplu la complex prin lanţuri catastrofice şi prin iluzorii evoluţii? Mare pezevenghi Gucci Gambino!

Evoluţia? Să fie doar coerenţă şi convenţie?

Waved Wonderful World! Yep!

Dar e oare evoluţie? E vibraţie? Şi atunci planul ascuns al lumii nu ne vorbeşte despre imaginar? Imaginarul bântuit de vârtejuri virtuale, în căutarea unui punct, a unei stări de echilibru! Ce berbant, Gucci Gambino!

Adevărul Adevărat? Să-l descoperim!

Aceasta să fie misiunea noastră secretă? Ar fi ca şi cum am încerca să punem mâna pe forţele telurice substituindu-ne câmpurilor magnetice!

Era prea mult! Bodo aruncă mucul auriu și-l strivi sub talpă. Nu, hotărât nu, nici vorbă de câmpuri magnetice. Altul trebuia să fie șpilu!

Și atunci intră Bobolina. Superbă, acerbă și rea. Frumoasă. Periculoasă. Sexy. Roz-bombon. Vuiton din cap și până-n picioare. Dar ce spun eu? Vintage! Veritabil. Brand de lux, Paris, Monte Carlo, Toronto pe seară. Șopingăraie la greu, pe Bulevardu Carol, colț cu Strada Mare, bine mersi. Bonsoar, zice madama bobolină, fluturându-ne pe sub nas o depeșă. Zic, s-a terminat repetiția și uite-o pe nebună că iese de pe scenă îmbrăcată la marele fix să facă promoție premierei de duminică. Bilete nu mai sunt, susură Bobolina sfredelindu-ne zâmbăreț. Bodo se fâsticește, eu dau să-i sărut mâna. Îl dărâmă, strigă Bobolina, izbucnind toată în lacrimi.

Depeșa e secretă, stenogramă copy-paste, de la xeroxu public ținut de Elvira-SRL-draga-de-ea. Îl dărâmă, strigă Bobolina, trântindu-se pe singurul fotoliu de ratan cumpărat de la supermarketul de bricolaje, acu o săptămână în urmă. Nu mai încape vorbă, toată lumea e tristă, se vede cu ochiul liber. Dar care-i pricina acestei boboline zvăpăiate, actriță de provincie cu aspirații secrete de broadway? Doar pupăturile înfocate de sub zidurile turnului, pe înnoptate?! Bodo dă din umeri. Bobolina plânge mocnite. I se scurge rimelul între sâni.

Doamne, ce sâni!

Din stradă strigă Gore, mecanicul de la Delco Service. E tot mânjit de ulei. Camioneta lui Bardowsky îi dă serioase bătăi de cap. Mă întreabă dacă n-am un SDV de Rolls. Ești nebun? Alo, Gore! Să fie beat, mă întreb coborând val-vârtej pe scările scârțâicioase cu gând să-l ajut. Gore se trage de salopetă. SDV! SDV! Are ochii bulbucați. Bate din buzele-i arămii, oftează, face clăbuci. I s-a tuflit basca bleumarin, ponosita. N-am sedevistică de nicio culoare, zic. Gore, bosumflat. Gore, dezumflat. Se scarpină în cap. Îl dă jos, zice, bate tactul, se bâțâie, își trage mucii, îl dă jos și basta. Știu. Și clienții lui de la buticurile dintre arcadele turnului or să-și ia tălpășița din orășel. Păi e puțin lucru? Îl iau pe Gore de după umeri și-o pornim hai-hui pe străzi. Bobolina ne trimite un SMS-plângăcios. Gucci Gambino ne face semne cu batista de pe terasa Il Padrino. Marxiștii de la Berăria lui Enache ne fluieră ca la ușa cortului. Plasmele de la Arena Mall urlă în draci: a căzut guvernu’ în Santa Monica, l-au împușcat pe dictatoru’ Mombasa, Elvis a fost văzut în carne și oase în Lisabona.

Ce nebunie!

Noua Ordine Mondială a intrat în moarte clinică! Simpaticul domn Z.B. s-a păcălit un pic în scenariile sale geostrategie, domnul Truman a construit o eroare respectabilă, colonelul Sharun, necunoscut publicului larg, a dat-o-n bară, generalul Barâşkin, necunoscut publicului larg, a făcut un calcul marin greşit, Ocultele de Serviciu au deraiat în ridicol. Serviciile Secrete se acoperă de ridicol şi nu mai reuşesc să-şi regăsească identitatea. Generalii au ieşit la pensie, armatele rătăcesc în bumbăceli sângeroase, fără de noimă.

Catastrofele Naturale Nasoale care stau pe după colţ vor împinge populaţiunile să se reorganizeze pe Naţiuni şi să lase dreak parteneriatele simandicoase şi arogante, piramidele cu ochi ochioşi, intrigile de cancelarie, holiudienele răzbeluri imagologice, bla, bla, bla. Kaplan ne trage de mânecă despre China, jobeniştii burselor trag lichiditatea-n garaj ca să se perpelească poporanu mondial, să moară de sete imobiliară, automobilistică sau perversatil-orgasmic, după caz. Guverenele, Partidele, Academiile sunt desuete, toate.

Nu mai crede nimeni în ideologiile obosite, fie ele socialiste, fabianiste, bonjuriste, portocalii, roşii, galbene, albăstrii. E un Carnaval Mondial în care toată lumea dă din picioruşe dar în care nimeni nu mai râde curat. Rânjim cu toţii tremurând nasol de frică.

Frica colcăie în maţele noastre şi mulţi dintre noi stăm deja cu degetu pe trăgaci!

Atenţie la faza asta cu trăgaciu că vorbesc serios. Ritualurile Ocultelor de toate felurile nu mai au nici un haz chiar pentru membrii respectabili care au început să se îndoiască de construcţiile ficţionale despre Arhitecţi Suspuşi. Fiinţele de pe Planeta Pământ descoperă, cu toatele, val-vârtej, un adevăr cutremurător. Bursele sunt ridicole, bildenburgurile capotează, imagologiile sunt obosite, poporanu planetar vrea aer curat.

Oamenii planetei mor pe capete în inima unor utopii ridicole şi periculoase. Miroase a rânced, a cadavre şi a praf de puşcă. Nimeni nu mai crede în deux ex machina. Sistemul Bancar, ocultat, trucat, rafistolat de numa, numa nu mai are nici el niciun haz. Proletarii cu şepci soioase s-au privatizat, Marx şi-a tras SRL, Stalin e vedetă EMO iar lumea râde, cântă şi dansează fără chef. OZN-urile s-au răsuflat. Imperiul Sovietic nu mai are nici o noimă. Unchiul SAM s-a dezumflat, Obama a spart Dirijabilu American. Gata, oameni buni, Spectacolu Secolului XX s-a terminat. Noua Ordine Mondială, cu cortegiul ei de uneltiri, intrigi, oculte, înjghebări renascentiste şi breslaşe, cu aiurelile ei despre drepturile unora asupra altora, cu şmecheriile ei integraliste şi cu îmbogăţirile ei spectaculoase în dauna a milioane de poporani amărâţi, a intrat în moarte clinică. Vaticanul nu mai are strălucirea de odinioară. Bla, bla, bla.

Preşedinţii nu mai au pe vino-ncoace pentru că nu mai au nici un fel de soluţie miraculoasă. Miracolul a murit şi el. Planeta nu mai are sclipici. Are în schimb o mulţime de pericole necunoscute. Stăm călare pe o ghiulea. Nutriţioniştii nu mai au haz. Băieţii cu şorţuleţe şi săbiuţe nu mai au nici ei haz. Poveştile lui Sun Tzu au ajuns de tot rîsul, iar Feng Shui a devenit un kitsh. Politica Mondială e toată un kitsh. Arta a murit sau se repetă ca o placă stricată. Ideologiile, vax! Tribalitatea partidelor, tribalitatea Academiilor, tribalitatea Primăriilor, tribalitatea Stadioanelor parcă mai animă sufletele rătăcite şi plictisite dar totul e de fapt un truc prost construit.

Noua Ordine Mondială a intrat în moarte clinică. Nici Vladimir Putin nu mai crede în ea. Obama nici nu ştie ce-i aia. Oare? Răutăciosul de mine parcă are îndoieli. Osama Bin Laden prizează capitalism şi karaoke bursier de dincolo de Styx. Fidel Castro şi-a luat adio de la Noua Ordine Mondială. Jacques de Molay îşi dojeneşte urmaşii.

Napoleon nu mai e cool deloc. Napoleon a devenit desuet şi-şi arată slăbiciunile la coafor flecărind cu tot felul de midinete care se mărită pe bandă rulantă cu preşedinţi de ţări, cu securişti-capitalişti, cu comunişti-capitalişti făcând din puţişoarele lor, bine învineţite de Infantilizarea Bărbatului Primordial, adevărate bancomate. Noua Ordine Modnială cu maltele şi ialtele şi silicoanele ei veştejite a intrat în moarte clinică. Ce urmează? Ei? Şi uite, până şi întrebarea mea nevinovată e ridicolă şi prăfuită. Aaaa, încă o chestie: ameninţarea cu moartea a oamenilor liberi care văd Adevărul despre Noua Ordine Mondială şi-l spun cu voce tare e şi ea o practică desuetă.

Desuetudinea şi ridicolul au băgat totul în moarte clinică. Noua Ordine Mondială nu numai că nu are nici un haz, dar pute nasol a hoit.

Gore, speriat. Gore, tremurând ca varga. Domnu Bebe, zice, pe șoptite, bați câmpii cu grație, te arestuiesc ăștia la Komenduire de numa, numa. Ziceți-mi, Bebe, deci.

Bebe îi tuflește basca lu Gore. Puf, puf, puf, ce mai praf. Trece însuși primarul Elefterie însoțit de secretaru Primăriei, un ins mărunțel, foarte vorbăreț, îmbrăcat într-un costum de catifea verde, bine ros demolii, colecționar de vechituri, ținut în funcție de o verișoară de-a lui de la Ministerul Imaginii Publice, ce să mai zicem, așa merge treaba.

Dom’ primar, strigă Gucci Gambino, prego, alora, ma che fai?! Elefterie se face că n-aude. Dus e. Val vârtej. E lucru hotărât, Turnul Fierarilor va fi demolat, bucată cu bucată.

Gore o șterge. Gore se face nevăzut.

Dau nas în nas cu colonelul Lubomir. Să trăiți, dom’ colonel. Drepți, Bebe. Bebe pe loc repus. Vino-ncoace, musiu. Vin. Ma dau deoparte cu colonelul Lubomir. E groasă, Bebe, vor să ne radă de pe hartă. Pregătește-te. Turnul e prima redută care cade. Ne repliem, înțelegi cum devine cazu?

Înțeleg, zic eu dând ochișorii peste cap, loool! Mare tevatura, rezboiul stă cu ochii pe noi, nu avem scăpare, ce să mai vorbim.

Dar știu eu, știu! Lubomir turuie fără oprire, lovindu-și vipușca arămie cu o creangă de stejar ruptă din Parcul Pompidou.

Montgomery, bravul, a ras o mulţime de suflete soldăţeşti britanice timp de patru zile atacând frontal Caen până ce şi-a dat seama că trebuie să-i atace pe germani pe flancuri. În anii 50, americanii n-au înţeles că luptând doar pe litoral, nu vor pune mâna pe Asia. China e diamantul reginei. Francezii au luat o bătaie soră cu moartea de la generalul Van Diap care i-a bubuit prinzându-i într-o vale, ca într-un cleşte. În Balcani, noi războaie imagologice tradiţionale au dat serioase bătăi de cap occidentalilor.

Generalul Custer a luat-o nasol peste cap pentru că a subestimat forţa de luptă a triburilor. Patton s-a păcălit şi a ratat punctul şi nu a ajuns la Berlin pentru că personalitatea lui l-a scos din cărţi în intrigile Statului Major şi a complexităţii relaţionale aliate. Napoleon a luat o sfântă de bătaie la Waterloo pntru că n-a ţinut seama de liniile de comunicaţie şi nu s-a asigurat informaţional. Hitler a evaluat greşit situaţia din Rusia şi iarna l-a făcut praştie. Să vă mai zic? Ei, ce e cu toată generalimea, ofiţerimea asta oare? Erau Gânditori Militari Euclidieni. Ei atacau adversarul după învăţămintele lui SUN TZU sau după jocurile cu soldaţi de plumb ale lui Clausewitz.

Generalul Kuropatkin şi-a ucis singur o mulţime de soldaţi folosind greşit nişte lanterne într-un atac pe timp de noapte. În Războiul de Secesiune nordiştii aveau lipsă 40.000 de bocanci. Aaaa, soldaţii îşi cumpărau singuri carabine cu 16 focuri pentru că armele venite din Europa erau proaste. Teutonii foloseau berbecele cu cap de fier să dărâme porţile cetăţilor sarazine. Americanii au pârjolit Dresda, au ras Hiroşima şi au aruncat napalm la greu ca să-i scoată pe ochi-oblici din papuci. Ruşii în Afganistan s-au confruntat cu o aberaţie de război de stâncă. Vestitul Che Guevarra a înţeles greşit relaţia lui cu ţăranii şi a fost ucis, iar Troţky n-a mai reuşit o a doua Revoluţie din Octombrie pentru că n-a analizat la rece noua situaţie de luptă. De ce au greşit toţi aceşti militari? Pentru că au gândit greşit, în mod euclidian. Au dat fie cu capul în zidul cetăţii, fie au utilizat geometric euclidian SPAŢIUL DE LUPTĂ irosind astfel timp, resurse, energie creatoare.

În Era Complexităţii, războiul s-a schimbat dintr-odată. ULM-urile vălurite şi văluritoare construiesc câmpurile de luptă care cuprind în vălurirea lor misterioasă tot ce mişcă. Adversarii sunt prinşi într-un Univers Lichid şi făcuţi harcea-parcea fără prea multă vorbărie. Codurile Secrete sunt atât de secrete încât tehnicile de decriptare tradiţionale sunt inutile. Nu merge NIMIC! Nici Codul Navajo, nici Cifrul ADFGVX, nici transpoziţiile banale, nici Cifrul prin decalare, bla, bla, bla. Acum nu mai sunt valabile nici teoriile savante despre atacul frontal, nici despre atacul pe flancuri, nici despre ambuscadele copilăreşti, nici despre desantul din ziua H. O ULM acţionează într-un mod halucinant, simultant, instantaneu construind PROCESE. Toată filozofia Meduzei vorbeşte despre RELAŢII şi PROCESE.

ULM-urile se vor răspândi ca ciupercile după ploaie şi vor schimba întreaga filozofie şi întreaga natură a războaielor tradiţionale. Aşa cum MILIONUL DE SOLDAŢI i-a fascinat pe Generalii din First World War. Ce fiinţă fabuloasă era MILIONUL! Dar gata, e de domeniul trecutului.

E de domeniul trecutului, colonele, nici vorbă, zic eu tremurând de frică. ULM-uri, ha, ha, ha, astea tre să fie așa ca niște SDV-uri.

În sfârșit, se anunță Mare Carnaval pe Strada Mare. Colonelul Lubomir îmi dă din nou pe loc repaus și fuge s-o caute pe Bobolina s-o interogheze despre o presupusă rețea de spioni care și-ar avea baza secretă chiar în pivnița cu vinuri de Burgundia de la Turnul Fierarilor.

Dar ce nebunie!

Depeșa secretă fluturată de Bobolina e de fapt o foaie ruptă din menu-ul de la Valparaiso Restaurant, Gucci Gambino e Lady Gaga în travesti, fugită de Fiscu American, orășelu nostru e o insulă în Oceanul Pacific unde se bălăcește caraghios un pește mic, mic.

Vai de capul meu, m-a luat cu arșiță, nu plouă, Turnul Fierarilor zumzăie. O fi vreo rachetă din alte galaxii, îmi trece prin minte în timp ce traversez Parcul Pompidou să ajung la Teatrul Ionescu unde cică se adună opozanții lui Elefterie să pună la cale un Referendum Municipal să scăpăm de marxiști, să le dăm la gioale, să le suflăm de sub nas Turnul Fierarilor că acolo vezi bine au ei de gând să ne poarte sâmbetele cu supermarketuri, autostrăzi iluzorii, revoluții sâmgeroase și patriotarde tembele în frunte cu omul lor de încredere, Elefterie, mama lui de șnapan și de șpăgar și de pamplezist nerușinat.

Acum ce să zic, cred c-am încurcat borcanele și Gucci Gambino alis Lady Gaga a venit pe la mine săptămâna trecută și mi-a zis că Turnul Fierarilor e un fel de antenă magică, portavoce cosmică, un artefect din Spațiu, construcție bizară, electromagnetică, chestii din astea de prin revistele de popularizare, idee, părere, morgană fără de leac.

Aseară pe la doişpe, de fapt, acu mi-aduc aminte bine, nu ştiu care a debranşat România de la reţeaua virtuală internațională. Gore a adormit subit pe scări într-o poziţie nefirească. Vardistul din colţ a adormit şi el. Chiar şi Preşedintele României a adormit la brifingu de presă de la Palatu Prezidenţial. Au adormit pe rând serviciile secrete, biserica, partidu cutare şi partidu cutare, societatea civilă, mă înţelegi, covrigaru Petre, Bodo, barcagiu Petru, Petrache cu Maglavitu, Bobolina, Gucci Gambino, şotroniştii, blogării, aurolacii din Amzei, toţi primarii din Rurala Naţională, colonelu Lubomir, Bardowsky, echipa de fotbal din Giuleşti şi întreaga Ligă, analiștii politici Mache și Pache.

Întreaga Românie, debranşată, s-a pus pe sforăit.

Eu, ce să fac?!

Lucid cum sunt, am tras o raită pe la Arsenal. Am coborât spre Faru Genovez. M-am fâţâit pe faleză. Hamalii sforăiau în port, mamă, mamă. Nici urmă de turişti. Era doar un american cherchelit care trăgea şi el la aghioase, dincolo de Turnul Fierarilor, cam coşcovit săracu. Pe legea mea, am văzut un OZN. Pe urmă am văzut nişte fantome iezuite. Fantomele n-au somn, nici OZN-urile.

Pe urmă am prins un post de radio din Pakistan care transmitea nişte jazz şi reclame cu Coca Cola şi cu jartiere rozalii pentru dame şi cuconiţe. Pe Google, nici ţipenie de români.

Tot hoinărind, mi-a trecut prin cap să fur un taxi şi să mă înfiinţez la Capitală să văd ce şi cum. Bucureştenii, dragii de ei, dormeau tun. Am fost la Ministeru de Finanţe şi mi-am rezolvat nişte facturi că portarii dormeau duşi şi ministru aşişderea. Am fost şi la Interne unde era o şpăgăraie de toată frumuseţea care dormea şi ea, şpăgăraia, de trozneau euro-podelele sub poponeaţa ei obraznică.

M-am plimbat la mişto prin Piaţa Romană, pe Batiştei, pe lacu Herestrău cu o tiribombă acvatică adusă de SC Acvatic SRL tocmai din Hawai să se dea cu ea poporu să mai uite de necazuri. Am mâncat hod dog pe săturate că la McDonald dormeau cu toţii, iar tigăile erau pline ochi. La Serviciu Special de Telecomunicaţii am descoperit că şi Iaşiul, Clujul, Timişoara dormeau bine mersi.

Pe la doişpe şi-un pic, mi-am dat seama de gravitatea situaţiei şi am luat-o la fugă spre Otopeni să urc în Turnu de Control să iau legătura cu Lumea Mare să le zic ce necaz aveam şi să cer instrucţiuni pentru rezolvarea cazului. Waved Wonderful World! Yep!

Dar nu era Turnu de Control, ci tocmai Turnu Fierarilor. Materializat prin spațiu-timp, anecdotic vorbind. Asta e, dematerializare, adică liberalism deșănțat și apoi materializare adică marxiști fornăicioși și tembeli. Turnu Fierarilor nu era turn, ci un nou concept filozofico-spațial-procesual. Asta am citit-o în Bjorn Zambezi, filozof, premiant Nobel cu coroniță și un milion de euro. Avusese dreptate Gucci Gambino, Turnul Fierarilor era energie pură. Eram însemnați. Aveam o Misiune în Univers.

Mi-am dres glasul, mi-am făcut curaj. Am zis în eter: Aici e România.

Lumea Mare n-a răspuns.

Am repetat, Aici e România. Lumea Mare, chitic.

M-am enervat, se înţelege. Am răcnit în microfoanele care bâzâiau cometic: Băăă, Lumea Mare, aici e România!

Şi tot aşa până când am descoperit că întreaga noastră planetă a fost debranşată de la rețea. Întuneric beznă. SMS-uri, ioc. Hekări, niciunu. Nu tu Facebook, nu tu Google, nu tu Youtube, nici Gagarin, nici mangaleră, nici Eminem, nici X Factor, nici Avatar.

De câteva zile, liber fiind ca păsărea cerului, hoinărind de colo colo, printre somnoroși,  scriu un studiu sociologic despre felul în care dorm popoarele lumii tot chitind cumva dacă Turnu Fierarilor n-a fost ridicat în vremuri imemoriale de o rasă de înaintași ai noștri, necunoscuți care-au vrut să ne transmită un mesaj, o misiune, o sarcină esențială, o ipostază inițiatică, ce bine ar fi să nu care cumva s-o ratăm ca niște fraieri!

Italienii dau din picioare și cântă canțonete zemoase. Suedezii dorm buştean cu un surâs pe faţă, nici nu mişcă. Americanii fac în toate felurile, vorbesc prin somn şi, zău, spun numai măscări cu godzile, titanicuri, meteoriți, conspirații și oscaruri. Zuluşii aleargă după antilope prin somn, iar tibetanii levitează sforăind uşor. Acu, ce să mai zic, pe Ning şi Facebook, românii dorm buştean, semn că virusu românesc de adormire generală s-a propagat prin reţelele de socializare.

Mda. Hoinăresc de nebun prin lumile virtuale care abia mai pâlpâie în mintea mea.

Tocmai am coborât de pe Piramide, tocmai am vizitat Insula Paştelui, tocmai am tras o raită prin Burundi şi am văzut apusu de soare de pe Kilimangearo. Stau binişor cu dialectul tungu şi o să mă specializez în circulaţia metroului prin Londra.

În general, aşa că, lucid, mă simt bine. Am strâns somnoroşii de pe străzile din LA, din Berlin, din Moscova, din Cairo şi aşa mai departe, să nu-i plouă, să nu-i ia ciclonu să-i ducă aiurea prin spaţiu cosmic. Pe români i-am strâns frumuşel în Bucureşti, sub Marile Arcade ale Neamului. Acum, dormind, Poporul Român e uriaş, e falnic şi cumplit de frumos. Unii-ntr-alţii, românii sunt acum atât de falnici! Wave Winderful World! Yep!

Din când în când, urc în Turnu Fierarilor, ăsta energetic și magic și procesual și fenomenologic, proaspăt văruit, eu l-am văruit, patriotul de mine, vigilent, cu ochii-n patru, l-am văruit să nu care cumva să mă găsească vreo inspecție, ceva, nepregătit, răcnesc în microfoanele cosmice: Alo, aici e Waved România!

Dar ce credeaţi?! Credeaţi c-o să le zic că-i Pământu? Ha, ha, ha! Păi nu sunt eu la microfoane? Nu ratez şansa asta! Alo, Cosmosu, aici e Waved România, na!

1030 Total Views 3 Views Today