Books-Alice Munroalice-munro-Prea-multă-fericireAlice Munro a câştigat premiul Nobel pentru literatură 2013 sub titlul de „maestru al prozei scurte moderne”. Da, Alice Munro, scriitoare canadiană, născută în 1931, comparată adeseori cu Cehov, reuşeşte să împacheteze în spaţii restrânse proză de o mare densitate emoţională, folosind un limbaj simplu, direct, ocolind locurile comune şi capcanele descrierilor. Citind  doar câteva dintre lucrările sale, gândul mi-a zburat simultan la Hemingway şi la Cehov. Precizia frazelor, gradarea fină a tensiunii emoţionale din prozele sale o recomandă de la sine.
Cariera scriitoarei a început în forţă în 1968, prin câştigarea primului din seria de trei premii Governor General’s Award, marcând un vârf în 2009 prin câştigarea premiului Man Booker International. În română a apărut volumul „Prea multă fericire” la editura Litera.
Pe scurt, un drum spre stele deschis de povestiri pline de viaţă. Un vis extraordinar pentru  toţi.

„Cu dezvăluirile ei despre vremelnicia şi precaritatea existenţei confortabile de zi cu zi, această carte îţi dă fiori… o capodoperă a ficţiunii contemporane.” – Sunday Times
„Cea mai recentă colecţie de proză scurtă a lui Alice Munro îi reafirmă intuiţia pătrunzătoare… Una dintre cele mai oneste şi mai exigente proze ale timpului nostru.” – The Times
„Alice Munro scrie cu o limpezime uimitoare, matematică, şi cu o minunată înţelegere a lucrurilor.” – Telegraph
„Un stil deopotrivă calm şi deliberat, fluid, dar bine controlat, puternic, dar plin de compasiune, iată ceea ce dă profunzime privirii ei asupra condiţiei umane.”  – The Scotsman

Premiul Man Booker International 2009

651 Total Views 3 Views Today