shadow-womanNorocul meu a fost să am o Umbră de treabă. Micuţă, finuţă şi plină de intenţii bune. Ne plăceau aceleaşi lucruri şi ne înţelegeam de minune. Nenorocul a fost că ne fugeau la amândouă ochii după bărbaţi.

Ne aflam la Balul Primăverii, legănându-ne în ritmul muzicii şi uitându-ne după chipuri noi, iar un bărbat înalt, cu păr de negură şi ochi de azur îngheţat, ne-a atras atenţia. Tocmai ne pregăteam să îi tăiem calea, când baronul Vasarovici, neatent ca de obicei, a făcut un pas înapoi şi, cu toată greutatea celor peste o sută de kilograme, mi-a călcat pe Umbră. Săraca de ea a ţipat şi s-a făcut ghem de durere. A trebuit să chemăm paramedicii să se ocupe de ea.

Am primit alta la schimb, cât a stat în spital să se recupereze. Umbra pe care mi-au dat-o era total diferită, întunecată, tăcută şi prea mare pentru mine. Aveam impresia că oricând ar fi putut să se strângă în jurul meu şi să mă sufoce. Dar nu o făcea, se mulţumea să mârâie neprietenoasă ori de câte ori se apropia cineva, mai rău ca dulăul paznicului de la intrarea Palatului. Asta ne-a scăzut considerabil din popularitate.

Pe de o parte era bine, pentru că noii Umbre nu-i plăceau prietenii mei, însă însemna şi că petreceam o mulţime de timp singură cu aceasta. Gândurile ei negre mi se transmiteau prin legătura dintre noi şi ameninţau să mă ia în stăpânire. Treptat, lumea înconjurătoare îşi pierdea din strălucire, devenind tot mai cenuşie şi lipsită viaţă.

Cum Umbra nouă refuza să meargă la spital, n-o puteam vizita pe cea veche. Ţineam legătura prin mesaje în care îmi spunea că e mai bine, dar moare de plictiseală. Eram nevoită să mă mulţumesc cu atât, dar mă şi bucuram că nu putea să mă vadă. Legată sau nu, ar fi simţit imediat că ceva nu era în regulă şi nu voiam să se îngrijoreze.

Balul Verii m-a adus din nou la Palat. Aceeaşi oameni, aceeaşi muzică, aceeaşi distracţie. Numai că mie nu-mi venea să dansez. Am stat lipită cu spatele de o coloană, cu Umbra adunată la picioarele mele, şi am ascultat ce planuri făcea. Le-aş fi putut pune pe seama unei imaginaţii debordante, dacă n-ar fi fost atât de sângeroase. Chiar voia să îi omoare pe toţi cei din jur şi încă în cele mai cumplite chinuri.

ghostglassTremuram din cauza efortului de a o ţine în frâu, iar când l-am zărit în mulţime pe bărbatul de la care mi se trăgeau toate necazurile, n-am mai rezistat. Am luat-o la goană şi m-am refugiat pe o terasă ca să iau aer. Din fericire era pustie, înăuntru tocmai se adusese tortul, aşa că puteam să stau acolo câteva minute şi să-mi limpezesc gândurile. Dacă reuşeam.

Rezemată de balustradă şi cu briza parfumată jucându-mi-se în păr, m-am uitat la întinderea de licurici care forma oraşul. Un vâjâit urmat de un vaiet prelung m-a făcut să mă răsucesc rapid pe călcâie. Bărbatul era acolo, la nici doi paşi de mine, iar Umbra mea se întindea între noi ţintuită de pardoseala din marmură albă de un pumnal argintat.

Mi-a făcut semn să nu mă mişc şi abia atunci am observat că ţinea în mână un alt pumnal. Sub ochii mei îngroziţi, lama a înaintat, însă, în loc să se împlânte în mine, mi-a separat Umbra de corp. Aceasta s-a zvârcolit de câteva ori pe pardoseală, după care a început să se descompună, transformându-se într-o baltă întunecată în care se oglindeau stelele.

— A fost Umbra unui ucigaş. Au încercat să o reabiliteze, dar se pare că au eşuat, mi-a explicat, în timp ce eu mă pierdeam în faţa lui.

Calm, a scos din buzunar un petec de noapte şi mi l-a aşezat pe umeri asemeni unei pelerine. Umbra mea scumpă mi s-a prelins pe spate şi mi s-a agăţat drăgăstoasă de glezne. Mi-a turuit afectată despre cât de bine se simţise în buzunarul lui şi n-a fost greu să-mi dau seama că era înamorată lulea de el. Mai bine îndrăgostită decât criminală în serie, mi-am spus.

Am îndrăznit să-mi ridic privirea, dorind să-i mulţumesc salvatorului meu, şi am descoperit că ochii, care mi se păruseră cândva reci, erau de fapt plini de viaţă. El s-a apropiat încet, iar eu am şoptit:

— Nu-mi călca pe Umbră, doar…