fericiti-cei-insetatiLa Târgul de Carte Gaudeamus din a doua jumătate a lunii noiembrie 2013, Editura Trei a lansat în cadrul colecţiei Fiction Connection (coordonată de doamna Magdalena Mărculescu) ediţia română a unui roman de Anne Holt, Fericiţi cei însetaţi, în traducerea Cristinei Jinga. Este al doilea volum din seria „Hanne Wilhelmsen”. Ca redactor literar, am avut ocazia să parcurg acest roman înainte de apariţie. Să vă dau şi dumneavoastră câteva detalii:

Intriga urmăreşte două cazuri criminale. Pe de o parte, un personaj misterios scrie cu sânge numere în locuri rar vizitate. Sângele se dovedeşte a fi uman, iar numerele aparţin dosarelor unor imigranţi dispăruţi – însă poliţia are dificultăţi în găsirea cadavrelor ori a presupusului criminal. Inspectoarea de poliţie Hanne Wilhelmsen se angajează într-o cursă contra cronometru pentru descoperirea făptaşului – căci cazurile acestea sinistre se înmulţesc de la o zi la alta.

Pe de altă parte, o tânără numită Kristine Håverstad e supusă unui viol. Întrucât autorităţile nu acordă suficientă atenţie rezolvării acestui caz, tatăl său începe să facă propriile lui investigaţii. Fără ştirea acestuia din urmă, Kristine începe şi ea să cerceteze.

Pe măsură ce anchetele paralele se apropie de rezolvare, suspansul creşte, iar finalul romanului aduce faţă în faţă justiţia şi răzbunarea – într-un mod mai degrabă surprinzător. Nu am să vă dau alte detalii, deoarece nu aş dori să vă stric plăcerea lecturii, însă vă asigur că deznodământul cărţii este memorabil.

O notă aparte o constituie fundalul acţiunii – cu elemente realiste privitoare la societatea norvegiană contemporană, la integrarea imigranţilor şi la efectele încălzirii globale. Tot în sfera realismului se încadrează şi relaţiile dintre personaje, fie că vorbim despre viaţa domestică a protagonistei, despre relaţiile sale de serviciu sau despre relaţia victimei cu tatăl său.

Lectura romanului este antrenantă, căci naraţiunea cuprinde trei planuri paralele, iar decupajul pe scene este alert. De asemenea, traducerea română este foarte bine făcută, iar tehnoredactarea este îngrijită. Aş dori să mai menţionez şi faptul că prezentarea volumului e atrăgătoare, căci ediţia română are supracopertă şi semn de carte. Pe ansamblu, le recomand romanul Fericiţi cei însetaţi în special amatorilor de literatură poliţistă.

703 Total Views 1 Views Today