O etapă a scrierii creative pe care poate nu o apreciem suficient este aceea a pregătirii unui volum în editură în vederea publicării. Etapă în care autorul (sau autoarea) are ocazia să colaboreze cu redactorul literar.

În alt deceniu, în alt mileniu, când cărţile apăreau în tiraje de zeci de mii de exemplare în ţara noastră (uneori chiar peste suta de mii), la o carte lucra o întreagă echipă redacţională: redactor literar, lector, corector. În prezent, din varii motive, adesea editurile îi încredinţează unei singure persoane toate misiunile echipelor redacţionale din trecut. Corectura întâi, corectura a doua, bun de tipar…

Ca urmare, când manuscrisul dumneavoastră ajunge la redactorul literar desemnat de editură, acesta va trebui să urmărească în paralel o mulţime de aspecte al cărţii şi să vă facă o serie de sugestii de modificare a textului. Acestea ar putea să se încadreze în următoarele categorii:

1. Structura intrigii. După cum poate vă amintiţi de la lecţiile de literatură, există o diferenţă între subiect (evenimentele din carte în ordine cronologică) şi intrigă (evenimentele din carte în ordinea relatării). Poate că subiectul cărţii dumneavoastră este captivant, însă structurarea nefericită a intrigii poate diminua interesul cititorilor. Un redactor literar bun vă poate atrage atenţia ca să restructuraţi intriga acolo unde este necesar.

2. Continuitatea. Mai ales la scara unui roman, e perfect posibil ca unele detalii să nu concorde, iar conexiunile cauzale să fie insuficient de bine respectate. Ca să vă dau un exemplu din cărţile mele, la o revizuire în vederea publicării romanului Gangland am constatat că un personaj îşi reîncărca puşca mult mai des decât o descărca – inclusiv atunci când nu era nevoie pentru că… nu o descărcase în prealabil. Redactorul literar vă poate atenţiona şi în vederea corijării acestor scăpări.

3. Stilul. În funcţie de efectul intelectual şi emoţional pe care doriţi să îl obţineţi asupra cititorilor, e necesar ca de la o scenă la alta a cărţii dumenavoastră să adaptaţi stilul literar. Dar, cum efortul de a scrie un roman întreg este de durată, e posibil ca în manuscris să se fi strecurat scăpări stilistice, repetiţii involuntare sau chiar cacofonii. Redactorul literar le poate sesiza şi vă poate propune să faceţi remedieri stilistice punctuale pentru a obţine efectul scontat, mai degrabă decât ilaritatea cititorilor.

4. Ritmul. Chiar şi în situaţia în care aţi controlat foarte bine intriga, continuitatea şi stilul, e posibil ca manuscrisul dumneavoastră să aibă unele deficienţe de ritm. Spre exemplu, dacă personajele pleacă să caute pe cineva într-o situaţie de urgenţă, dar pe traseu se apucă să converseze despre simpatiile lor politice sau preferinţele lor culinare, una e să schimbe două replici, alta e să converseze cale de zeci de pagini. Prin prisma cronologiei romanului, până îşi vor fi terminat personajele conversaţia, cel căutat a ajuns oale şi ulcele. Din perspectiva cititorului, conversaţia banală (şi prea lungă) e ocolită – iar după prea multe conversaţii de acest fel, lectura romanului dumneavoastră e abandonată. (Şi data viitoare cititorul ar putea prea bine să cumpere cărţi scrise de alt autor.) Aşa încât, cam ca un chirurg estetician, redactorul v-ar putea ajuta să scăpaţi de burţile… narative, iar lectura romanului va deveni mai palpitantă prin reducerea pasajelor prea diluate.

5. Ortografia. Pe de o parte, la culegerea textului din cartea pe care aţi scris-o, e probabil să fi apărut unele mici scăpări. Pe de altă parte, e la fel de posibil să aveţi unele mici deficienţe în ceea ce priveşte limba română literară. (Ca să dau un singur exemplu, un confrate de-al meu foloseşte sistematic forma de persoana întâi singular în locul formei de persoana întâi plural la mai mult ca perfect. Unii redactori literari îi corijează această deficienţă aproape insesizabilă, alţii nu.) Redactorul literar trebuie să cunoască bine limba română scrisă şi să facă o corectură riguroasă a manuscrisului în vederea publicării.

(Aici aş avea de comentat câte ceva referitor la schimbările ortografice ale limbii române de după 1990, dintre care cea mai antipatică îmi este fuziunea dintre adverbul „nici” şi articolele nehotărâte „un”, respectiv „o”, dar o vom lăsa pentru altă ocazie.)

6. Punctuaţia. Vrem, nu vrem – limba română literară are şi nişte reguli de punctuaţie. Ca să dau un singur exemplu, fiecare replică dintr-un dialog începe în limba română literară într-un alineat nou şi se marchează cu o linie de dialog. Poate că în limba engleză replicile dintr-un dialog se marchează fiecare în parte cu semnele citării, dar asta e în limba engleză literară. Iar cine nu a observat că mai întâi se pune un semn de punctuaţie (fie el virgulă, punct, semn de întrebare sau semn de exclamare) la finalul replicii unui personaj şi abia pe urmă se pun semnele de la încheierea citatului… are nevoie de un redactor literar care să-i corijeze punctuaţia.

Fireşte, tot redactorul literar o să fie cel care, discret, o să elimine câte o virgulă care v-a scăpat, complet neintenţionat şi nelalocul ei, între subiect şi predicat.

7. Punerea în pagină. Oricât ar părea de trivial, la etapa „bun de tipar” tot redactorul va fi cel care va căuta să verifice dacă numerotarea paginilor corespunde cu informaţiile din tabla de materii a volumului dumneavoastră, dacă ultimul rând de pe fiecare pagină se încheie cu un cuvânt întreg, mai degrabă decât cu o liniuţă de despărţire în silabe, dacă ultima pagină din fiecare capitol conţine mai mult de două rânduri, dacă nu cumva la tehnoredactare unele rânduri au dispărut de-a binelea din text, în vreme ce altele apar de două ori (nu o singură dată, ca în manuscrisul dumneavoastră) şi alte asemenea lucruri la care poate nu v-aţi gândit niciodată. (Acum, că vi le-am menţionat, veţi şti la ce să vă uitaţi în oglinda cărţii înainte de a vă da acordul pentru trimiterea volumului la tipar.)

Pe ansamblu, dacă redactorul literar căruia editorul i-a încredinţat manuscrisul dumneavoastră este competent şi motivat, probabil că se va ocupa de aspectele menţionate mai sus, iar cartea nu va avea decât de câştigat. Poate că va fi dispus să vă şi explice unele lucruri, caz în care şi scriitorul va ieşi în câştig. Sau poate nu va avea timpul necesar ca să vă instruiască, dar, dacă îşi va face bine treaba, cititorii vor avea de câştigat.

Dacă, dimpotrivă, redactorul literar va fi mai puţin competent sau mai puţin motivat – sau silit să redacteze cartea mult prea repede – e perfect posibil ca romanul dumneavoastră să apară… mai aproape de forma sa din manuscris: cu probleme de structura intrigii, cu burţi narative, poate cu unele probleme de continuitate sau cu scăpări stilistice, cu erori de ortografie, cu punctuaţie defectuoasă. Caz în care, într-un stil destul de românesc, cititorii dumneavoastră o să-şi spună unii altora în particular: „Asta e. N-a avut noroc de un redactor literar bun de data asta. Poate la următoarea carte…” (Iar în public vă vor felicita pentru calitatea cărţii dumneavoastră, fireşte.)

Pe de altă parte, se poate întâmpla un accident. După ce aveţi noroc de un redactor literar foarte bun şi de o corectură minuţioasă, e posibil ca, dintr-o eroare, să plece la tipografie versiunea necorectată a cărţii. Dar nu vă doresc să aveţi parte de asemenea accidente.

Şi, cum munca redactorilor literari rămâne destul de des insuficient apreciată în ţara noastră, poate că pe pagina de mulţumire a cărţii dumneavoastră sau în discursul pe care îl veţi ţine la lansare le veţi adresa şi lor câteva cuvinte frumoase…

1525 Total Views 6 Views Today