selfie

“Selfie” de Rareș Iordache

            Nume de cod: sine. Timp: nedefinit

Descărnat, întins livid pe o canapea și privind înspre ecranul în care te oglindeai. Mâna îți atârna amorf deasupra tastaturii, ochii se holbau înroșiți înspre fereastra deschisă înspre moartea ta. Distrugere sistematică, continuă și fără drept de replică. E irevocabil, nu ai ce să-i faci, ți-ai dorit asta și nu mai poți scăpa de drumul înspre uitarea asta. Te uiți, devii o umbră, deși iluzia este că te-ai deschide înspre ceva ireal, pe care l-ai tânjit ani la rând. Ai așteptat momentul acesta și nu-ți vine să crezi că e aici, te-a ajuns zombificarea. O pânză de păianjen ți-a acoperit creierul cu speranța că ai fi putut descărca totul și te-ai fi putut reconstrui. Era acel #tu, el te-a  vrăjit constant, era contagios gândul asta. Ai apăsat butonul și ai așteptat conectarea salvatoare, ai pătruns în universul magic al distrugerii tale și al nașterii #tale.  Procesul lichefierii tale nu este dureros, nu atât timp cât îți este infuzată doza zilnică de LSD. Creierul tău prăjit nu simte trecerea, oricum, ar fi mult prea riscant s-o simtă. Mai bine să fie așa totul, să nu o știi, să nu o simți, să n-o gândești. Totul e pe muchie, e la un pas de o fractură iremediabilă. S-ar duce dracului totul dacă tu ai fi deconspirat. Nu trebuie să ai habar de nimic din toată procesualitatea asta, din nemernicia care te învăluie atunci când iei decizia să renunți la tine. E bine să o faci pur și simplu, să nu o gândești, nu e nevoie de raționament. Dă-i înainte, fă-o! Ce, te lasă curajul acum? De ce? Nu ai niciun motiv să nu o faci, decât daca încă mai ai o fărâmă de idee despre tine, despre ce poți sau ai putea face. Dar îți spun sincer: daca ai ajuns aici, nu ai cum să ai, nu ai nicio pretenție de la tine, de asta renunți. Fă-o!

Cât timp să-ti ia să rulezi un executabil? Un sfert de ceas. Unul, unul în care vei atenta la integritatea ta și #te vei perverti. Asta e ca un pact cu un avocat periculos, ca să nu spun cu diavolul, că el nu prea are ce căuta în toata ecuația asta. După ce l-ai făcut, nimic nu te mai salvează. Ai apăsat butonul de rulare și te-ai dus dracului. E o manieră de a spune, poți s-o iei metaforic, dar descărnarea asta a ta se va produce. Iluzia reconstrucției tale transcendentale fusese anunțată anterior prin fel și fel de documente criptice. Erau câțiva care au identificat-o, dar nu au reușit să-i dea nicicând forma finală sau o formă, oricare ar fi ea. Ascunsă în cărți ponosite prin cotloane, metoda a fost scoasă la lumină acum, căci a prins formă. Tu ți-ai dorit să prindă forma asta, ai așteptat-o de multă vreme. Oricum, omenirea se îndreaptă înspre ceva derizoriu, era ceva ce-ți lipsea, ce nu te mai putea satisface. Înconjurat mereu de creiere prăjite, ai simțit mereu că vrei să nu fii încă unul, că vrei să te descarci altfel din lume, să o părăsești fiind încă prezent. Dar forma, asta era problema. Acum se rezolvă totul: te descarci descărnându-te din lume și dând naștere noii tale forme, ești un #tu bine conturat, dar fără corp, cu un creier real prăjit, dar unul reîncărcat. Sinapsele s-au redeschis altfel, conexiunile s-au trasat pe alte căi. Cine păreai că ești? Îți pari a fi altfel, #tu lipsit de corporalitatea lui tu. Asta ți-ai dorit, să fii liber, lipsit de temei, de constrângeri, de alte creiere prăjite, de toată porcăria numită lume, de paltonul care te gâtuia, îți era prea strâmt. Ai apăsat butonul! Te felicit, e o treaba dată naibii.

Privește-te! Nu ți-am spus vreodată cât ești de patetic, prietene, te-am lăsat să-ți dai tu seama de asta. Și ai făcut-o, din moment ce ai ajuns aici. Dar ești un caz fericit, totuși, omenirea zace într-o stare de inconștiență, actori ai unei piese hipnotizatoare. E distopie a corpurilor, unele mecanizate, articulate augmentat, concepute să facă mai mult decât pot. Dar ei încă nu o știu, sunt conectați fără voința lor la ceva ce le depășește înțelegerea. Tu o simți, ai văzut-o cu ochii tăi, tu vrei asta. Să intuiesc faptul că știi ce vrei, că o înțelegi. Ei nu o fac, tu o poți face. Asta este diferența: ei au renunțat inconștient și fără voința lor, tu – inconștient și cu voința ta. Paradoxal? Nicidecum, ai vrut asta și, după ce te-ai executat, procesul te-a făcut inconștient de toata amploarea sa. Ei nici măcar nu au avut dreptul la propria voință, asta a devenit un drept, căci trebuie s-o știi în prealabil.

Scrijelitură pe perete, neidentificată. Op – neop, scris într-un dialect nepronunțat. Te doare unghia, dar e sentimentul începutului, acest pas al sfârșitului tău. Ajută-ti creierul, prăjește-l cu LSD, nu poate face față acestui adevăr! Codurile aruncate pe perete nu dispun de logică, nu le poți raționa. E mult sânge în jurul tău, mirosul corpului tău lichefiat ți-a ajuns în nări, doar o formatare completă va putea să ți-l scoată din minți. Ai avut presimțirea asta. Te fumezi, te consumi înainte de timp, de timpul reconstrucției tale ca un #tu deplin necorporal. Singura ta grijă va fi să te scapi de putregaiul ăsta de corp care va rămâne în urma descărnării, să nu îl lași în grija celor ignoranți. Ei sunt cei care nu văd, nu simt, nu vor, dar vor fi luați cu forța. O forță obscură le va învălui corpurile și mințile, vor fi luați și puși într-un borcan. Numele lor va rămâne scris cu sânge pe perete, va rămâne singurul semn al existenței lor reale.

            Îți tremură mâinile, nu poți face nimic. Mintea îți este orbită de dorința aceasta nemăsurată de a renunța la tine. Oricum ai făcut-o de multă vreme, atunci când ți-ai început mecanizarea corpului. Distopia ta a pornit ca o cântare ușoară, spusă printre dinți. O mare de corpuri plutind în lumea reală, corpuri adunate laolaltă, corpuri segmentate, corpuri în trecerea vremii. Prima ta renunțare a fost renunțarea de a mai fi o metaforă. Corpurile plutitoare au desenat imaginea distopiei tale actuale, iar singura ta scăpare a devenit reconstruirea ta. Cablurile astea sunt singurele forme de determinism care te-ar mai învălui în noua formă. Asta nu ar trebui să o știe foarte multă lume, dar asta e chestiunea aici: care lume? Secretul tău va fi foarte bine ascuns și îngropat, nici tu nu vei ști foarte multe despre el, deși ai impresia o vei ști totul. Conectarea nu-ți oferă asta, nu te mai amăgi. Conectarea #te oferă și te ucide.

 

1283 Total Views 6 Views Today