În cele două zile de martie ale acestui an, o mulțime de flori s-au grăbit să explodeze. Și o mulțime de vești. printre care și cea precum că sefeul a pornit la cucerirea lumii literare.

Stai puțin, zic eu. Păi nu cumva sefeul românesc era redutabil prin simpla sa expresie de sefeu? Ideea cea vânată până la sublimare, apoi repovestită, intertextualizată, mestecată și apoi deșertată în toată nuda ei splendoare, a depășit stadiul de autosuficiență și a pornit pe căile literare? Așa pare, dar…

Sefeul nu a pornit la asaltul domol și nici efervescent al literaturii prin sublimarea până la nivel de artă ci – mult mai pragmatic, conform noilor învățături ale lui Daddy – ia cu asalt chiar mult râvnitele redute ale scriitorimii. Atât de mult au citit ei despre oamenii mecanici și despre US Robots, încât obsesia trebuia materializată Dar cum USR-ul Asimovian este doar ficțiune, au ales altceva, cât se putea de similar.

Glumele nevinovate ale deceniului opt, regulile de comportament ale deceniului nouă – extrase nemijlocit din bancurile cu Bulă – se strecoară pe nesimțite în legislație. Acum se vorbește frumos, după noile norme. Prietenii ajută la nevoie. Revistele promovează prietenește pe oricine – fie și dușman. Adică ce dușman? Nimeni nu mai are dușmani. I-au făcut dispăruți. Să avem încredere în sefeul românesc, cel care a depășit nivelul anilor optzeci ca tehnică literară, de nici nu mai contează ideea. Pe care o recirculă. Pardon – reciclează.

Suntem convinși că membrii acestei mișcări proeminente nu urmăresc nici cei 50% ai unei pensii mult prea îndepărtate, nici mausolee pe aleea Eminescu. Nu vor nici administrarea mult visatului fond literar, nici premii auto-decernate (opriți vă rog, se aude o voce). Nu vor decât să contribuie puțintel, o țârucă, la viața literar-artistică a urbei, transformând ideea în artă, iar arta în aure și laure. Le dorim succes deosebit și noroc bun. Să ajungă departe!

Este întâiul de april, ziua poveștilor de expediție, iar pielea lupului din pădure încă n-a văzut-o nimeni.

655 Total Views 1 Views Today