Bill fusese dintotdeauna de acord că Bulevardul Cinci nu constituia un vad prea grozav, deși se afla foarte aproape de centrul comercial. Confraților le arăta cioturile picioarelor, estetic aranjate cu laser-jetul   într-o clinică clandestină, și le spunea cu ironie amară:

– Sărăcie cumplită, oameni buni, în sectorul meu. Încercați-vă norocul mai spre periferie…

Bill Haupkins era unul dintre cei 3211 cerșetori autorizați ai City-ului. Gradens, sectoristul, își amintea cu precizie de cea dintâi zi, când îl găsise postat la colțul intersecției, în locul bătrânei Dow, care dăduse ortu’ popii pe treptele unei crâșme ordinare.

– Dacă vrei să ai o viață liniștită cu mine, încearcă să nu te trezești cu reclamații de la vreun client, îi spusese zâmbind amenințător, în dimineața aceea aburită de octombrie. Cu mam’zel Clara n-am avut nicio problemă, ar fi bine să știi încă de la bun început.

Ei bine, avertismentul avusese efect. Nici cu el nu avusese necazuri. Bill își strângea liniștit banii în cutia de plastic, nota sârguincios numele clienților care îl miluiseră în acea zi, împingea fișa în gura primului imprimator public și se târa până la banda rulantă, care-l transporta către „sicriu”. Căpătase adăpost în Sectorul Piramidal Șapte, unde statul își strângea de regulă mușteriii, de care trebuia să aibă grijă cu minimă cheltuială.

În dimineața aceea, sosise cu mult mai devreme ca de obicei pe trotuar. Luminile de confirmare nu se aprinseseră, dar Bill renunțase să mai aștepte și se rostogolise de pe banda rulantă către capacul cald al canalizării, pe sub marginea prost izolată a căruia ieșeau fuioare subțiri de aburi. Cu o bucată de ziar sub fund și cu cealaltă în mână, prefăcându-se că citește, dar de fapt uitându-se numai la poze, aștepta răbdător ivirea primilor clienți. Se gândea la petrecerea din seara aceea și-i lăsa gura apă. Ruy Diaz îl trecuse și pe el pe lista invitaților, după ce ascultase plictisit aproape cinci minute insistențele lui Savielli-orbul-cel-cu-patru-ochi.

Ca de obicei, primul apăru gogoșarul de Orlando Dee, care-l salută repezit și-i aruncă în cutie o monedă de doi soldi din argint. Dispăru după colț, mai înainte de a auzi mulțumirile lui Bill. Îi urmară Diana Ross, cu părul împletit în eternele-i paiete de aur, Guss ce-și târșâia piciorul drept și mereu mormăia fonfăind blesteme, bătrânul cu nas coroiat, al cărui nume nu reușea să și-l amintească, fiind obligat să consulte de fiecare dată lista abonamentelor individuale, Henderson, poreclit Nas-Crestat, și Maya, fecioara cea țicnită, care-i stătu pe cap aproape o jumătate de oră, stăruind să afle unde avea de gând să-și cheltuiască banii în seara aceea.

Către prânz, își schimbă locul, mutându-se pe marginea de sticlă a trotuarului, chiar sub botul aerojeturilor; aerul se încinsese și filtrele absorbante de la Controlul Calității Aerului pârâiau îngrijorător, străduindu-se să facă față situației. Așeză cutia alături și începu să numere mărunțișul, chinuindu-se să compună ceva în gând pentru raportul de bună purtare al clienților din prima parte a zilei. La dracu’, iar trebuia să măsluiască adevărul în privința lui Henderson! Dacă nu scotea ceva, risca să i-l ia și să-l mute în alt sector…

Auzi sunetul monedei, dar nu întoarse capul, continuându-și operațiunea de numărare. Trebuia să fi fost Adolfo Odangert, cu cele șase fiice blonde în landou, sau…

Culese moneda, tot fără să ridice ochii de pe afișajul din cristale lichide. Întinse mâna, să-l arunce în cutie, dar se răzgândi în ultima clipă. Îl duse la ochi și citi aiurit inscripția de pe una din fețe: „1 UME“. O răsuci: „Banca Unită Europeană“. Își umezi buzele cu limba și pipăi moneda. Evident că era nou-nouță, îi simțea zimții ascuțiți și chiar izul acela unic de metal de curând prelucrat.

– …Dumnezeii cui știu eu! se răcori și azvârli discul minuscul către gura de canal. Asta nu putea fi decât isprava lui Oleg-trei-vise-rele, care se abținuse de la vot, atunci când solicitase Bulevardul Cinci.

Către seară, când numărul aerojeturilor scăzu în intersecție, se târî pe coate până la imprimatorul de la gura de metrou și vârî lista înăuntru, însoțită de raportul cotidian de informații. Când să plece, privirile îi căzură peste monitorul cu știrile după-amiezii.

      „ …s-a hotărât de comun acord cu toate statele implicate în proiect realizarea până în luna iulie a anului viitor a Băncii Unite Europene, care va pune în circulație noua monedă de un ume[1], în vederea uniformizării cursurilor valutare. Noua monedă va avea valoarea de 1 milion de soldi actuali. Se speră astfel realizarea unei protecții eficiente a valorii monetare a tuturor statelor din uniune în fața asaltului destabilizator la care sunt supuse economiile lor, din cauza valului de călători temporali ce au împânzit continentul în scopuri numite de ei științifice…”

Bill urlă și se repezi de-a rostogolul printre picioarele pietonilor, către intersecție. Ignorând riscul de a fi strivit de trabucurile negre ale aerojeturilor, pipăi suprafața rugoasă de poliprem în toate direcțiile, dar degeaba. Degeaba! Dumnezeule mare, un milion de soldi, cărora tembelul de el le dăduse cu piciorul…

Bolnav, porni către „sicriu“, târziu, după ce încetase orice fel de circulație prin intersecție. Nu-l mai interesa nicio petrecere. Călător în timp, hmm…

Scuipă cu încrâncenare și se târî către banda transportoare. Rahat! Un milion de soldi! Mare sărăcie pe Bulevardul Cinci!

——————–

[1] unitate monetară europeană

86 Total Views 2 Views Today