Simțea cum i se taie respirația. Plămânii îi erau suprasolicitați. Nu mai putea respira decât superficial și rapid.

Uitase zilele de odinioară, în care nu fusese epuizată și înspăimântată. De la începutul invaziei, alerga mereu înnebunită, oriunde o purtau pașii, încercând să iasă din zona de conflict. Trecuseră doar două săptămâni. Nu mai avea nici colegi, nici prieteni… cu toții fuseseră uciși sau răpiți. Familia ei se afla în alt capăt de lume și de la apariția orfilor nu mai primise nicio veste din țară.

Văzu strălucirea fascicolului laser care cobora din cer. Oamenii aflați în urma ei fură dezintegrați instantaneu. Simți că n-are scăpare, că în scurt timp avea să sfârșească asemeni lor.

– Vino încoace! strigă cineva de la gura unui tunel din apropiere.

Nici măcar nu s-a gândit ce urma să facă. Aproape instinctiv, picioarele o purtară în direcția din care venise vocea.

– Prinde-mă de mână! o îndemnă tânărul.

Se agăță de brațul lui, iar el apucă să o tragă cu putere, înainte ca raza laser să o vaporizeze.

– Era cât pe ce să te topească, nu? întrebă el.

Numai că ea respira cu mare dificultate și nu-i putu da niciun răspuns.

– Trebuie să ne mișcăm de aici, decise el și continuă să o tragă de braț.

Înaintară vreo două sute de metri, apoi se opriră. Ea se uită în jur. Acolo mai erau vreo alți zece oameni.

– Ce este aici? O ascunzătoare? îl întrebă ea curioasă.

– Da, îi răspunse el, dar la noapte trebuie neapărat să plecăm de aici. Orfii trimit cercetași înarmați să scotocească prin posibilele adăposturi, așa că nu putem sta prea mult timp într-un loc. Înțelegi?

Ea își mușcă buza de jos și  încuviință din cap.

– Eu sunt Billy. Tu?

– Frida, zâmbi ea.

– Încântat. Uitam să te întreb: ți-e foame? Sete?

Îi oferi o sticlă cu apă din cele câteva care erau depozitate într-o nișă.

– Da, mulțumesc!

Luă sticla de la el și bău de trei ori, aproape pe nerăsuflate, gândindu-se abia apoi că fusese lacomă. Rezervele de apă potabilă erau mici și ar fi trebuit să ajungă și pentru ceilalți. Își șterse buzele și-i înapoie sticla, spunând că i-a ajuns, deși încă îi mai era sete.

– Iată care-i planul, începu Billy. După ce apune soarele, ne întoarcem spre gura de intrare și pe urmă pornim spre nord. Se pare că acolo există o bază de-a noastră.

– Se pare? întrebă Frida. Și dacă nu este?

– Atunci, s-a zis cu noi, îi răspunse el zâmbind.

                                                                  *

De cum se lăsă seara, puseră în aplicare planul lui Billy. Se strecurară afară din tunel, merseră spre nord, străbătură vreo șase kilometri prin pădure și ajunseră la o structură nedefinită, ce părea intrarea într-un adăpost subteran, din care doar acoperișul oblic se înălța deasupra solului.

– Aici este? întrebă Frida. Nu se vede nicio santinelă.

– Este una. Uite, acolo! spuse în șoaptă un adolescent din grup.

Observară un soldat în uniformă care trecu prin dreptul intrării în adăpost.

– Merg să discut cu el, rămâneți pe loc! le spuse Billy.

Înainte ca vreunul din ei să-i poată răspunde, Billy ieși din umbră și se îndreptă către bărbatul necunoscut. Santinela își dădu arma jos de pe umăr și o îndreptă spre noul venit, somându-l să se oprească și să ridice mâinile. Billy se supuse.

Cei din micul grup așteptau cu teamă. După doar câteva minute de negociere, Billy se întoarse la ei.

– Veniți, le spuse. Am ajuns unde trebuie.

– Nu ne minți ? îl luă Frida în zeflemea.

El însă o privi mirat și tăcu.

După multă vreme, trăsăturile ei se destinseră într-un zâmbet. Se simți iarăși fericită.

– Repede! În apropiere au fost identificate patrule orfiene de cercetași. Grăbiți-vă…,  îi îndemnă Billy.

Îi lăsă să treacă pe lângă el și ușa de stâncă a adăpostului se deschise culisând în lateral.

– Îți mulțumesc !, îi spuse Frida când trecu pe lângă el și, apoi, intră în fugă.

Ușa se închise brusc în urma ei. Billy rămase afară.

– Deschideți. Ce faceți? Lăsați-l să intre! strigă Frida.

Lumina din interior crescu în intensitate.

– Bun venit, ființe din specia cu număr de inventar 143! rosti o voce hârâită și gravă.

– Ce mai e și asta ?! întrebă cineva.

Frisoane reci îi cuprinseră trupul Fridei și-i înaintară înghețate de-a lungul șirei spinării, când ea își dădu seama că fuseseră atrași cu toții într-o capcană.

           

311 Total Views 6 Views Today