În mijlocul unui august torid, după o vară ploioasă și o primăvară inexistentă, îndrăznim să ieșim în lumină cu o nouă tentativă literară. Suntem convinși de prezența scriitorilor tineri, care poate au nevoie de îndrumare și sprijin sau poate nu. Vom încerca să le oferim o bază de lansare, poate modestă dar beneficiind de atenția  și discreția necesare debutanților și nu numai, de sprijinul pe care l-am primit la vremea noastră și pe care suntem datori să îl întoarcem.

Nu suntem o nouă revistă de SF, ci doar o revistă, cu pretenția aparent lipsită de modestie, că dorim să selectăm literatură, fie ea de orice gen sau sub-gen literar. Nu marginalizăm SF-ul dar considerăm că în aceste zile prezente, în care realitatea tehnologică și cunoașterea au ajuns și au depășit pe alocuri SF-ul clasic, orice lucrare se poate încadra în acest sub-gen. Inserturile cotidiene despre inteligențe artificiale sau calculatoare cuantice modifică modul de percepție al societății umane și generează idei SF chiar dacă sunt prezentate în opere percepute ca non-SF.

Am propus recent analiza fenomenului The Circle, roman de mare succes al lui Dave Eggers, publicat în 2013, și urmat în 2017 de filmul cu același nume. Opera tratează convențional o rețea socială ipotetică, poate asemănătoare facebook sau altor rețele sociale, dar analiza trece ușor la tirania celor care dețin puterea și pot coordona comportamentul indivizilor sau chiar al maselor.

Analiză socială, dezvoltare tehnologică, avertisment asupra urmărilor catastrofice, toate acestea sunt ingrediente ale unui roman SF. Clasicul Fahrenheit 451 nu este departe ca subiect, dar totuși foarte diferit.

Vrem să vă citim, dorim să arătăm tuturor că existați și că scrieți. Vrem să avem ocazia să vă premiem la Festivalul SF din fiecare vară, să ne întâlnim cu voi, acolo unde sunteți, așa cum s-a întâmplat luna trecută la Craiova!

310 Total Views 3 Views Today