Dacă succesul ar fi pentru toți, atunci poate nu ne-ar mai interesa să fim celebri, iar memoria posterității ar fi ultimul lucru pe care ni l-am dori. Dar se întâmplă ca realitatea acestui univers să ne demonstreze exact opusul. Trebuie să luptăm din răsputeri pentru faimă și recunoaștere. Dacă se poate, evitând comercialul și refuzurile pline de superioritate ale puternicilor zilei.

Stan Lee a fost binecuvântat de zei cu un altfel de succes. A avut atât de mult succes, dobândit prin har și muncă, încât la plecarea sa din lumea pământească pe data de 12 noiembrie 2018, a urcat direct în panteonul zeilor creatori de universuri. Iar argumentul suprem este că Universul Marvel este plin de personajele sale și ale colaboratorilor săi. Stan Lee, s-a născut în New York pe 28 decembrie 1922, cu numele de Stanley Martin Lieber, într-o familie de emigranți români. Originea artistului ar trebui să ne stimuleze mândria națională, dar pentru majoritatea este un fapt necunoscut și fără prea mare importanță. Prin opera sa el a devenit atât de mult autorul mulțimilor, la nivel global, încât a fost și este receptat cu admirație de majoritatea oamenilor, în multiplele mijloace de expresie pe care le-a folosit.

Se vorbește destul de mult despre literatura destinată copiilor sau tinerilor în contrapondere cu cea scrisă pentru adolescenți sau adulți. Stan Lee a reușit să scrie pentru orice vârstă. Poate și faptul că începuturile sale sunt în anii ’40, reușind să-și crească cititorii decenii la rând, captivându-i și chiar educându-i generație de generație până în ultimii ani. Este perceput ca artist de benzi desenate, dar consacrat prin scris. El este de fapt scriitor de benzi desenate, pe care le-a dezvoltat într-o astfel de uriașă măsură încât literatura nu îl poate ignora. A scris, fiind printre altele editor, publicist și producător de film. A contribuit la scenariile multor filme Marvel.

După câteva premii primite în concursuri de proză de la New York Herald Tribune spre sfârșitul anilor ’30, a primit încurajarea de a începe o carieră dedicată scrisului. Apoi, angajat fiind de Marvin Goodman, la firma ce avea să se dezvolte în Marvel Comics, a contribuit cu povestiri la Captain America Comics. Pseudonimul Stan Lee  datează din acele zile, în dorința de a-și păstra numele neștirbit de valoarea discutabilă a benzilor desenate, în speranța că la un moment dat va scrie propriul roman american de succes. Dimpotrivă, opera literară mult-visată s-a lăsat așteptată. Apoi, serviciul militar i-a prilejuit întâlnirea cu lumea filmului dar și contactul cu persoane care urmau să devină celebrități în acea perioadă – regizorul Frank Capra, scriitorul Theodor Geisel și alții. Până spre mijlocul anilor ’50 a continuat să scrie povestiri pentru New York Timely și Atlas Comics.

Spre sfârșitul deceniului, DC Comics – celebri în lumea benzilor desenate, aveau în lucru revitalizarea arhetipului de erou obținând succesul dorit cu noile personaje. În replică, Martin Goodman, editorul lui Stan Lee, l-a însărcinat cu imaginarea unei noi echipe de super-eroi, despre care să scrie. Întâmplător, Stan Lee dorea să-și schimbe cariera în acea perioadă, și tot întâmplător soția l-a îndemnat să ofere mai mult realism eroilor săi. Stan Lee, urmând sfaturile, a început să descrie personaje mult umanizate, cu defecte și slăbiciuni, cu nevoi și sentimente. Având această idee, împreună cu Jack Kirby, a creat echipa Fantastic Four, super-eroi care au cucerit imediat publicul. Succesul rapid i-a determinat să continue cu noi personaje precum Hulk, Iron Man, Daredevil, Doctor Strange și Avengers, alături de cel mai cunoscut personaj al Marvel – Spider Man (Omul Păianjen).

Această adevărată revoluție declanșată de Stan Lee împreună cu echipa Marvel a depășit granițele scrisului și ale revistelor BD. A dus la o revoluție în relația cu cititorii, a modului în care erau citite și percepute revistele, la crearea unei comunități de fani și creatori. A fost introdusă caseta tehnică unde erau numiți toți colaboratorii și desenatorii, practic echipa completă care contribuia la crearea revistei. Practic, Stan Lee declanșase aceeași revoluție în realitate ca și în ficțiune, umanizase revistele Marvel, fiind astfel un pas mai aproape de cititori. Pe de altă parte, aceasta a fost și perioada care l-a determinat pe Stan Lee să își adopte pseudonimul drept nume legal.

Stan Lee este creator de super-eroi de un fel aparte – umanizați, și prin aceasta reușește să genereze și să mențină trează atenția cititorilor. Aminteam la un moment dat de rețeta cărții de succes. Iar printre ingredientele principale, comunicarea inter-umană, era chiar obligatorie. Cum apare necesitatea de comunicare? Prin atenția acordată spre nevoile personajelor, căci eroii lui Stan Lee fac greșeli, sunt imperfecți și prin aceasta mult mai apropiați de cei pe care îi apără instinctiv, fără prea multe explicații, doar pentru că aparțin aceleiași civilizații pământene.

Stan Lee a folosit instinctiv rețeta cărții de succes, a verificat-o prin nenumărate iterații, apoi a încercat să o expună și altora prin cartea sa din 2011, How to Write Comics (Cum să scrii benzi desenate). Mai mult, influența sa nu s-a limitat doar la benzi desenate, contribuind la scenariile mai multor filme cu audiență extraordinară, inspirate din creația sa. Stan Lee avut cu adevărat o viață dedicată scrisului.

 

Preluat din Luceafărul de dimineață, 08/2019

194 Total Views 3 Views Today