Traducere și adaptare din limba spaniolă: Nicu Gecse

Așa că oamenii au revenit. Întâi ceva mai lent, apoi într-un ritm mai rapid. În orice caz, ideea este că Universul Local a început să se populeze din nou cu ființe omenești, o rasă care a fost marea absentă în ultimele secole. Desigur, revenirea se făcea în mod exclusiv în acest Univers anume, care fusese locul de baștină al oamenilor care au plecat, cu milioane de ani în urmă, spre îndepărtatul Altair. Cum era de așteptat, restul celor din Cosmos care constituiau Scara Locală n-au suferit nicio schimbare. Marea schimbare a avut loc numai în Universul nostru convențional. Miqhvaar și alte milioane de ființe luminoase s-au reinserat în Cosmosul Local, elaborând planuri pentru tot ce încă lipsea.

De cum făceau astfel, își pierdeau luminozitatea și păreau să fie indivizi obișnuiți. Fără îndoială, nu aveau drept obiectiv să rămână mereu acolo, mai ales că Universul Celest era adevărata lor locuințăial ci intenția lor era să repopuleze toate acele lumi care erau apte pentru  viață omenească. Și, astfel, Federația deveni încă o dată ținta admirației sincere a raselor prietene.

Descrierea ceremoniei cu care au fost primiți Miqhvaar și anturajul său depășește intenția acestei lucrări. Dacă Adunările Ecumenice ar fi ceva de neegalat și maiestuos, de o importanță din ce în ce mai mare, primirea pe care rasele prietenoase i-au oferit-o „bătrânului amiral” depășește orice descriere. În fața lor stătea însuși fondatorul Federației, care-și relua atribuțiile de lider al întregii rase umane, nu numai a celei din solare. Provenind dintr-un viitor foarte îndepărtat, misterioasele proprietăți ale Timpului îi permiseseră să se întoarcă drept ambasador al unui Regat Superior.

Mult timp, Miqhvaar a explicat, în fața a milioane și milioane de reprezentanți ai Universului Local, ce scop îi impulsiona. Acest Univers fusese creat special pentru ființa omenească și era adevăratul ei cămin. Prin urmare, bărbatul revenea să ocupe locul pe care nu ar fi trebuit să-l piardă niciodată. Conform experienței sale, în diferite regiuni ale Locuirii găsise multe ființe mult mai inteligente și mai bine dezvoltate organic, dar numai omul are capacitatea de a depăși pe sine, ceva care, în imensitatea nopții cosmice, este greu de găsit. Prin urmare, și neavând un scop vizibil, omul trebuie să continue să exploreze Universul, atât cât este posibil, pentru a-l cunoaște mai bine pe Creator.

Mai mult, și acest lucru era ceva fundamental, ținta finală a Răului fusese înlăturată. În mod curios, acest fapt era specific Universului nostru, un și celorlalte. Într-adevăr; păstrătorii memoriei își aminteau că în alte lumi cosmice nu se întâlnise ceva asemănător. Din acest motiv, multe inteligențe ale miriadelor de universuri nu au vrut niciodată să ia legătura cu al nostru, părându-li-se că aici există ceva groaznic, care ar putea pune capăt la tot răul. Ei bine, cauzatorul fusese eliminat. Existase un fel de super-ființă, numit Lucifer și creat aproape simultan cu Universul nostru. Dintr-un motiv necunoscut, acesta fusese plasat într-un loc privilegiat, ca un fel de supraveghetor, până când, din alt motiv, a fost corupt, întorcându-se împotriva a tot ceea ce i-a fost încredințat, distrugând sistematic tot ceea ce era viață.

Acesta, într-un fel sau altul, cauzase suferința întregii firi omenești, de-a lungul a mii de milioane de ani, întârziind progresul, condamnând la moarte, provocând războaie, uri și dușmănii, generând boli și dureri de tot soiul. Nenumărate rase umane din Universul Local au suferit din aceste cauze. Dar, în cele din urmă, monstrul a fost învins. De atunci înainte nimeni un avea să-l mai întâlnească vreodată pe acel dușman de temut. Generațiile viitorului vor fi libere de rău. Singurele limite, dacă ele vor exista, vor fi cele pe care și le vor pune ei înșiși. Un înseamnă că moartea va dispărea, dar ea va surveni doar ca o simplă formă de „odihnă“ fizică la finalul unei vieți trăite din plin.

Ar fi inutil să descriem repercusiunile tuturor celor spuse de el cu acea ocazie. Era absolut clar că o nouă eră începea pentru toți, pentru oameni și pentru ceilalți. Voluntar, liderii Federației i-au cerut lui Miqhvaar să conducă din nou destinele acelui mare organism, dar, în cele din urmă, el însuși a venit cu soluția ca, pentru un timp, partenerul său, Supremul Starmack Midas, să facă lucrul acesta. El… el își dorea să fie liber de respectivele angajamente pentru a continua să exploreze și să cerceteze. Dorea să se întoarcă în Universul Celest, unde se bucurase de o viziune privilegiată asupra nenumăratelor universuri, pentru a vedea cât de departe poate continua să „urce”. Tunelele și alte structuri complexe care păreau să se afle dincolo îl intrigaseră și voia să aibă acces la noile facilități ale Locuirii.

Desigur, plecarea lui Miqhvaar nu a avut loc imediat, fiindcă el și familia sa au convenit să rămână o perioadă în Regiunea Canopus, unde se afla sediul Federației. Marea majoritate a raselor diferite de cea umană îl considerau pe el și pe restul Universului Celest drept zei capabili să facă orice. În multe locuri au apărut culte și mitologii fascinante legate de ființele luminoase care se aflau dincolo de legile timpului și care îl înfrînseseră pe Lucifer. Cu timpul, fură ridicate în cinstea sa statui și alte monumente, iar ziua apariției sale a fost marcată drept începutul Epocii Luminii, cum i s-a spus de atunci. Aceasta s-a situat, cu aproximație, la 10.000 de ani de la primele călătorii dincolo de Galaxia noastră. Cu siguranță, omul a avansat de atunci în multe privințe, dar se părea că încă mai erau multe de descoperit.

Acei oameni, deopotrivă din trecut și din viitor, populau efectiv nenumărate lumi potrivite pentru ei, distribuite în diferite puncte ale Mării Galaxiilor. Datorită creșterii moleculare accelerate, s-au născut oameni noi, care deveneau adulți în scurt timp. Desigur, erau ființe libere de tot felul de rele, care aveau o singură linie de gândire și de comportare morală. Avantajele erau evidente. Odată cu trecerea timpului, niciunul dintre ei n-a fost nevoit să facă față unor situații dureroase care să le tulbure viața. Într-un fel, se poate spune că, din moment ce-și puteau utiliza rațiunea, erau deja în măsură să-și planifice viața. Visele, aspirațiile și dorințele lor se împlineau atât la nivel personal, cât și colectiv. Pe scurt, trăiau o viață minunată, așa cum oamenii nu trăiseră vreodată.

De la bun început, toate rasele umane au fost în contact permanent, îmbogățindu-se reciproc deși proveneau din habitate diferite și, în același timp, fiind înfrățiți de scopuri comune. Care erau acestea? Într-un fel, oamenii s-au considerat pe ei înșiși drept ceva asemănător Gardienilor Universului Local, care trebuiau să ajungă la un nivel spiritual mereu mai bun, pentru a putea accesa și alte planuri ale Locuirii, la fel cum ființele luminoase intenționau să facă de la nivelul habitatului lor natural. Era clar că viața avea scopuri mai mari decât singurul și exclusivul fapt de a te simți bine. Acesta a fost un prim pas. Dar mai erau de făcut și alți pași.

Totodată, erau și o serie de fapte incredibile. Vă veți aminti că Miqhvaar n-a răspuns cu precizie atunci când cei din apkon i-au pus întrebări despre tot răul trecutului. Cu fusese posibil acesta? A fost așa, dar un va mai fi? Nu, pentru că aceasta ar însemna o subzistență a răului în timp, chiar dacă s-ar elimina cauza. Cert este că Noii Oameni, așa cum i-au numit unii, au avut puterea de a se transporta „în mod natural” în trecut, nu numai în particular, ci și într-o ordine generală. Pe scurt, orice om se putea fi insera în orice moment din trecutului, modificând astfel „filmul” oricărui individ pe care l-ar fi ales. Lucrul rău care i se întâmplase acelei persoane nu avea să se mai întâmple, fiind înlocuit cu ceva bun. Cum acest lucru produces un efect în lanț, în care nimic rău nu se mai putea întâmpla, orice realitate era complet transformată.

Astfel, de exemplu, mai mulți descendenți ai lui Miqhvaar și ai Ștefaniei, s-au transferat pe Pământ în fiecare din perioadele lui istorice, pe Marte sau în oricare din lumile care au fost locuite de om. Acolo, pe lângă faptul că au participat la miracolul modului în care trecutul a fost reconstruit în fața ochilor lor, au avut și satisfacția de a vedea cum totul rău care i s-a întâmplat oricărui individ particular a fost înlocuit cu o altă realitate. Încet, a început să se demonstreze faptul că omul este o ființă fericită oriunde s-ar duce. Schimbându-i realitatea, nimeni nu a mai plâns niciodată de durere sau de neliniște, nimeni n-a ucis mai ucis pe altcineva, nimeni nu a mai suferit, niciunul nu l-a mai dezamăgit pe celălalt, n-au fost niciodată crime sau războaie. Ființa omenească devenise o entitate cu o capacitate enormă de a fi fericită. Vreme de milioane de ani, cineva îi furase acea fericire, iar de acum îi fusese înapoiată, nu numai în raport cu viitorul, ci și cu trecutul.

Este ușor de imaginat că Universul s-a schimbat rapid. Se dovedi curând că războaiele ce figurau în atât de multe arhive n-au existat niciodată, ci au fost doar mituri. Oamenii care muriseră în diferite circumstanțe trăiau acum. Fenomenul a fost explicat ca o „ciocnire” sau o încrucișare a vremurilor în care un model predominase asupra celuilalt. Modelul propus (cel al Binelui) era cel care a perturba celălalt model care „încetase să mai fie”, ca și cum ar fi fost vorba doar de o ficțiune, de un model cu eșecuri, care de acum urma să fie înlocuit. Din punct de vedere teoretic, aceste schimbări puteau fi făcute de nenumărate ori, doar că în acest caz schimbarea a fost făcută o singură dată, deoarece nu exista niciun motiv pentru a continua experimentul.

Pe atunci, ființa omenească ajunsese să un mai știe care-i erau nevoile: acum avea tot. Iar acest lucru i-a permis să progreseze mai departe. Stăpânirea timpului a propulsat-o la un nivel înalt și cele mai multe eforturi aveau drept scop cunoașterea mai bună a Creației. Înțelepții se considerau privilegiați sau predestinați să dezvăluie ultimele mistere, dar adevărul este că această posibilitate era încă destul de îndepărtată. Pe măsură ce noile flote ale Federației cutreierau oceanul universurilor, sfârșitul părea ceva tot mai utopic. În perioada în care toate ființele luminoase se întorseseră deja în Universul Celestial, pentru pionieri mai rămăsese de verificat un singur lucru și, așa cum bănuiau, se dovedea că există un doar unul, ci mai multe spații ale Locuirii, fiecare cu nenumărate variante de universuri multiple – ceva cu adevărat copleșitor pentru mintea umană.

„Crucea apelor” dintre vremuri a produs multe alte fenomene interesante. Unul dintre ele a fost o explozie demografică a ființei umane, deoarece la milioanele care existau s-au adăugat firesc toți cei care ar fi trebuit să moară și care erau acum în viață. Era însă loc pentru toți. Nu numai că s-au ocupat toate lumile cele mai propice vieții umane, dar multe altele au fost transformate artificial. Așa se face că ființa omenească în general a ajuns să se extindă mai mult ca niciodată în Universul Local. Astfel, omenirea a demonstrat ceea ce a susținut întotdeauna: că acest Univers fusese creat pentru ea.

În paralel, a apărut un alt fapt interesant. Într-o multitudine de locuri, începu să se țeasă o mitologie importantă în jurul ființelor luminoase. Nenumărate ființe le datorau viața, astfel încât Miqhvaar, Dan-El Varonn, Starmack Midas, Thor Japster și mulți alții au început să fie divinizați, fiind numiți Stăpâni ai Luminii, locuitori ai unui univers incredibil de îndepărtat, care se aflau dincolo legile vieții Deși nu exista nicio certitudine, ei erau considerați nemuritori, datorită faptului că proveneau din trecutul îndepărtat și trăiau într-un viitor la fel de îndepărtat. Stăpânii Luminii reprezentau ceea ce orice ființă omenească putea devenid in acel moment încolo. Astfel, în cele mai diverse culturi s-a țesut o istorie complexă a unui Univers care se re-crea pe sine, unind marginile timpului, ca și cum ar fi un inel deschis, care este apăsat până devine cerc. Să spunem, întâmplător, că mulți înțelepți au dezvoltat lucrări teoretice interesante privind timpul circular.

Dar, dincolo de aceasta, viața a început să ofere posibilități neașteptate, deoarece oricine putea să trăiască viața pe care și-o dorea. Chiar și dumneata, dacă vei fi avut din nou ocazia să îți parcurgi iarăși trecutul în căutarea celor mai plăcute momente ale existenței dumitale sau în dorința de a modifica tot ceea ce ți-a întunecat fericirea. Tu și alte milioane asemenea ție v-ați întors ca să vă refaceți trecutul, oprindu-vă la ceea ce v-a făcut fericiți, să vă bucurați de el de câte ori este necesar. Și, în afara domeniului personal, ființa umană a știut încă de atunci că se află pe drumul cel bun, că greșelile din trecut fuseseră modificate, că explorarea Universului și cucerirea spațiului constituiau adevărata Ars Magna a rasei. Mai mult, Federația era Planul principal conceput pentru a salva ființa umană de la dispariția completă, așa cum, cu nenumărați eoni în urmă, își făcuse planul Lucifer.

Ființa umană devenise cel mai complet mod de viață din Universul Local, chiar mai mult decât Mințile Galactice, create în Universul primitiv. Prin urmare, ființa umană se dovedea un demn ambasador al ei însăși pe scările, în tunelurile și în galeriile celorlalte Locuiri care alcătuiau Totalitatea. Nicio altă rasă nu-și făcuse simțită prezența în celelalte universuri. Imensitatea nopții cosmice îi oferea și mai multe secrete. În realitate, se făcuse doar primul pas. Totul abia începe. Alătură-te nouă în călătorie.

Scena finală are loc în habitatul celest al ființelor luminoase. La fel ca în atâtea alte ocazii, locuitorii acelui loc contemplă vârtejurile universurilor care dansează în vid. Doi dintre ei, aparent un cuplu, meditează:
– Oamenii de acolo abia dacă ajung să ne închipuie…
– Așa este – îi răspunde celălalt.
Cei doi își ridicară privirile, contemplând ceva asemănător vag cu cerul înstelat, dar care reprezenta toate universurile pe care încă le au în seama lor. Primul dintre ei își încheie fraza:
– Și noi abia dacă ne închipuim cum le va fi acolo și ce se află acolo.
– Dar, într-o bună zi, vom ști – îl completă interlocutorul său.

La o distanță ce nu poate fi cunoscută de rațiunea omenească pulsează ecourile Creatorului…

© Daniel Verón 2019

________

Notă de traducător

Titlul amintește de vorbele lui Søren Kirkegaard „Viaţa poate fi înţeleasă numai privind înapoi, dar trebuie trăită privind înainte.“