traducere și adaptare din limba japoneză: Nicu Gecse

Ochii părintelui Organtino[1] erau capabili să vadă lucruri invizibile pentru alții. Se spunea că el putea observa mai cu seamă cum arătau demonii care veneau din iad ca să-i ademenească pe oameni. Și oricine    i-ar fi văzut frumoșii lui ochi albaștri ar fi crezut că zvonurile sunt adevărate. Era ceva de netăgăduit, mai ales printre creștinii care mergeau să-l venereze pe Deus la templul străinilor.

Un manuscris vechi stă mărturie că Organtino îi descria marelui războinic Oda Nobunaga[2] apariția demonilor pe care îi vedea pe străzile din Kyoto. Erau niște creaturi mici și ciudate, cu chipuri omenești, cu aripi de liliac și cu picioare de capră. Organtino povestea cum le văzuse de multe ori, fie bătând din palme și țopăind pe vârfurile inelate din vârfurile pagodelor, fie ghemuindu-se de frica luminii soarelui în umbra vreunei porți de templu[3]. Și nu e totul. Tot el spunea că a văzut demoni cocoțați în spatele călugărilor budiști de pe munte sau atârnați în părul doamnelor de la curte.

Dar cel mai interesant din feluriții demoni văzuți de Organtino trebuie să fie cel observat stând picior peste picior pe palanchinul unui anumite femei nobile. Autorul vechiului manuscris a interpretat această poveste ca fiind o găselniță de-a lui Organtino… Într-o bună zi, Nobunaga s-a îndrăgostit de o femeie nobilă și a încercat să o facă să cedeze voinței lui. Cu toate acestea, nici domnița și nici părinții ei nu păreau dispuși să facă după cum dorea el. Atunci, pentru binele ei, Organtino a atribuit unui demon vorbele menite să-l pedepsească aspru pe Nobunaga pentru comportamentul lui inadecvat… Desigur, acum este dificil să decidem dacă interpretarea scriitorului a fost corectă, ori ba. În același timp, pentru noi nici nu contează cum a fost.

Într-o seară, în afara porții unui temple folosit pentru propovăduirea credinței creștine, Organtino a dat cu ochii de un demon ce stătea pe palanchinul unei doamne. Dar, spre deosebire de ceilalți demoni, acesta avea un chip frumos ca o bijuterie. Și, judecând după capul lui plecat și după faptul că stătea liniștit, cu mâinile în sân, părea să fie profund afectat de o problemă.

Organtino s-a temut pentru siguranța aristocratei. Pentru doamnă, care era o catolică ferventă, ca părinții ei, stăpânirea ei de un diavol ar fi fost o problemă cu adevărat serioasă. Așa că părintele s-a apropiat de marginea palanchinului și, cu puterea crucii, l-a capturat cu ușurință pe demon. Apoi l-a luat de ceafă și l-a dus în sanctuarul interior al templului.

Acolo, lumânările ardeau mocnit dinaintea unei icoane a Domnului Isus Christos. Organtino îl făcu pe demon să stea jos și îl întrebă cu de-amănuntul despre motivele pentru care stătuse cocoțat pe palanchinul doamnei.

– M-am gândit că pot s-o ispitesc pe femeie. Dar, în același timp, nu voiam s-o ispitesc. Văzând un suflet atât de pur, de ce ar simți cineva îndemnul de a-l păta cu flăcările iadului? Am vrut să-l fac cel mai pur și fără de prihană suflet… Și, pe măsură ce continuam să gândesc astfel, în cele din urmă, și dorința de a o pierde crescu în mine. Prins între aceste două tendințe, stăteam pe palanchin și eram derutat de soarta noastră. Dacă n-aș fi fost dus pe gânduri, probabil c-aș fi dispărut în aâncimile iadului înainte de a-ți vedea umbra și aș fi scăpat de situația aceasta tristă. Așa suntem mereu. Cu cât ne dorim mai mult să nu ispitim, cu atât mai mult dorința noastră de a ispiti devine mai mare. Este oare un chin mai ciudat și mai mare? De fiecare dată când simt acest supliciu, mi se pare că lumina curată a raiului pe care am văzut-o cu multă vreme în urmă și adâncul negru al iadului pe care-l văd acum s-au unit în pieptul meu mic. Așa că, te rog, fie-ți milă de mine. Sunt atât de singur.

Și, spunând acestea, demonul cu chip frumos a izbucnit în lacrimi…

Legenda din manuscris nu ne spune ce s-a întâmplat cu demonul. Dar ce înseamnă ea pentru noi? E de ajuns s-o citim, că-i simțim spiritul de implorare …

Organtino, fie-ți milă de noi cum ți-a fost de demon. Fiindcă și noi simțim același chin.

 

Note de traducere

[1] Gnecchi Soldo Organtino (1530 – 1609) a fost un călugăr și misionar iezuit, care începând cu anul 1570 și-a desfășurat activitatea în Japonia.

[2] Oda Nobunaga (1534 – 1582) a fost un domnitor feudal (daimyō) care a contribuit la unificarea Japoniei prin cucerirea unor teritorii și anexarea lor.

[3] În text Karayotsuashimon – porți de temple, bogat ornamentate și având patru stâlpi. Karamon sau karakado sunt porți specifice arhitecturii japoneze medievale, dar proveniența lor este indicată chiar de nume, care înseamnă „poartă chinezească“. Karayotsuashimon este un karamon cu patru picioare (yotsu – 4, ashi – picioare).