Traducerea și adaptarea din limba engleză: Nicu Gecse

Aş vrea să fiu bine înţeles (declară Reginald) că nu-mi doresc ca dar de Crăciun o carte de rugăciuni „George, Prinţ de Galles“. Acest fapt nu poate fi cunoscut de îndeajuns de multă lume.

Ar trebui (continuă el) să se ţină cursuri de pregătire tehnică în ştiinţa de a face cadouri. Astăzi, nimeni nu pare să aibă nici cea mai vagă idee cu privire la ceea ce-şi doresc ceilalţi și, într-o comunitate civilizată, ideile cele mai răspândite în această privinţă nu sunt vrednice de luat în seamă.

De pildă, ruda feminină de la ţară „ştie că o cravată este mereu utilă“, aşa că îţi trimite o oroare cu picăţele, pe care o porţi purta fie pe ascuns, fie în drum pe Calea Tribunalului din Tottenham. Poate că ar fi fost bună la ceva dacă ar fi ţinut-o ca să lege cu ea tufele de coacăze, caz în care ar fi putut îndeplini dublul rol de a sprijini ramurile şi de a speria păsările – întrucât este un fapt acceptat că un puşti de băcănie are un simţ estetic mai sănătos decât media rudelor feminine de la ţară.

Apoi mai sunt mătuşile. Ele sunt întotdeauna o categorie dificilă cu care ai de-a face în materie de cadouri. Necazul este acela că nimeni nu le prinde suficient de tinere. Până când reuşeşti să le educi încât să recunoască faptul că cineva din Vest nu poartă mănuşi roşii de lână cu un singur deget, ele mor, se ceartă cu familia, ori fac ceva în egală măsură de nesăbuit. Iată de ce oferta de mătuşi instruite este mereu precară.

Să o luăm drept exemplu pe mătuşa mea Agatha, care de Crăciunul trecut mi-a trimis o pereche de mănuși, ba chiar a mers într-atât de departe încât a ales unele care fuseseră purtate și aveau numărul corect de butoni. Doar că erau de mărimea 9!

Mănuși de damă…

Le-am trimis unui tânăr pe care îl uram îndeaproape: nu le-a purtat, firește, dar ar fi putut s-o facă – dacă n-ar fi intervenit amarul morții. Gestul meu a fost la fel de consolator ca trimiterea de flori albe pentru înmormântarea lui. Desigur, i-am scris mătușii mele și am informat-o că mănușile fuseseră singurul lucru pe care mi-l mai dorisem pentru ca existența mea să îmbobocească asemenea unui trandafir; mă tem însă că m-a considerat frivol – ea provine din nord, unde oamenii trăiesc cu teamă de Cer și de contele de Durham. (Reginald se prefăcuse iar că are o cunoaștere exhaustivă în privința chestiunilor politice, ceea ce îi furnizează întotdeauna o scuză excelentă pentru a nu le discuta.) Mătușile cu o brumă de origine străină în vene sunt cele mai acceptabile când vine vorba de înțelegerea acestor lucruri; dar cum nu-ți poți alege mătușa, cea mai deșteaptă strategie pe termen lung este să-ți alegi cadoul și să-i trimiți ei nota de plată.

Chiar și grupul personal de prieteni ai cuiva, de la care ar fi de așteptat să-l știe mai bine pe respectivul, oferă deziluzii curioase în această privință. Eu nu colecționez copii ale edițiilor ieftine de poeme ale lui Omar Khayyam. Pe ultimele patru pe care le-am primit le-am dat unui liftier și îmi place să mă gândesc că el i le citește mamei lui bătrâne, însoțite de notele lui FitzGerald. Liftierii au întotdeauna mame în vârstă; ceea ce dovedește un simțământ frumos din partea lor, cred eu.

Personal, nu înțeleg de unde dificultatea de a alege cadouri potrivite. Niciun tânăr care s-a crescut cum se cuvine n-ar putea să nu aprecieze una dintre acele sticle decorative cu lichior care sunt expuse respectuos în vitrină la Morel și nici nu i-ar păsa câtuși de puțin dacă ar primi mai multe exemplare. Și va exista întotdeauna momentul suprem al incertitudinii îngrozitoare – era cremă de mentă sau Chartreuse – similară cu fiorul încântător de a vedea ce are în mână partenerul tău de bridge. Oamenii pot spune ce le place despre decăderea creștinismului; sistemul religios care a produs Chartreuse-ul verde nu poate muri niciodată cu adevărat.

Și apoi, desigur, există pahare cu lichior și fructe glazurate, dar și perdele din țesături pentru tapiserie și o grămadă de alte necesități ale vieții care devin cadouri cu adevărat sensibile – nemaivorbind despre luxuri, cum ar fi plătirea facturilor cuiva sau primirea a ceva destul de drăguț în domeniul bijuteriilor. Spre deosebire de presupusa femeie bună din Biblie[1], nu sunt mai presus de rubine. Dacă era găsită, că tot veni vorba, ea trebuie să fi fost mai degrabă o problemă în vremea Crăciunului; nimic mai ieftin decât un cec necompletat n-ar fi fost mai potrivit situației. Poate că este mai bine că a murit.

Marele meu farmec (concluzionă Reginald) constă în faptul că sunt atât de uşor de mulţumit. În privinţa cărţii de rugăciuni „George, Prinţ de Galles“ însă, lucrurile rămân cum am stabilit.

(1904)

_______________   

[1] Aluzie la una din pildele lui Solomon (31.10): „Cine poate găsi o femeie virtuoasă? Preţul ei întrece mărgeanul.“, cu deosebirea că traducerea engleză a Bibliei face referire la rubine. (n.t.)