traducere și adaptare din limba japoneză: Nicu Gecse

– Vă repet, domnule avocat, declarația pe care am dat-o procuraturii în urmă cu șase ani este completă. Sunt sigur că dețineți o copie. Nu am nimic de adăugat. De fapt, expertiza medico-legală a confirmat moartea naturală a clientului nostru… Infarct. Emoțiile au fost prea mari, dar a murit fericit, bietul domn Ȏta.

– Da, am studiat cu atenție cazul. În decembrie 1996, firma Kokkei, pe care o reprezint – știți bine – și al cărei inginer-șef sunteți, a primit o comandă neobișnuită din partea miliardarului Ȏta. Conform acesteia, aparatura firmei trebuia să fie amplasată în preajma clopotelor de la absolut toate templele din Tokio.

– Nu, doar lângă acele temple care au clopote de aramă… – tremură vocea inginerului-șef.

– Aparatura urma să recepționeze și să transmită în stereofonie, cu înaltă fidelitate, sunetele tuturor clopotelor bătând la pragul dintre ani.

Yoshihara confirmă clătinând ușor din cap.

– Este adevărat. Bătrânul credea că dangătele de la miezul nopții pot aduce nemurirea celui care le ascultă simultan, de Anul Nou. Spunea că, dacă sute de ani acest lucru păruse imposibil oamenilor, aparatura modernă ar fi permis…

– Cu toate acestea, firma Kokkei a primit un cec de două miliarde de yeni, iar fiecare tehnician a fost recompensat consistent pentru a fi convins să lucreze în acea seară de sărbătoare. Nu este așa, domnule Yoshihara?

– Ba da. Eu însumi, care coordonam operațiunea de la reședința domnului Ȏta, am primit o sumă de bani suficient de mare pentru a-mi putea cumpăra o casă nouă, după vânzarea celei vechi.

– Ce s-a întâmplat, de fapt?

– Oamenii noștri au instalat aparatura încă din dimineața acelei zile. În jurul orelor 22, am luat legătura cu cei 97 de tehnicieni, fiecare aflându-se la câte un templu tokiot. Primul clopot a început să bată la 23,25. Apoi celelalte. V-ar putea confirma…

– Da, firește. Firma Kokkei ne-a pus la dispoziție înregistrarea.

Avocatul apăsă un buton. În încăpere răsună dangătul greu al unui clopot de aramă: Dang! Dang! Apoi liniște… Era, probabil, finalul înregistrării. Zâmbind trist, avocatul opri banda de magnetofon. Apoi reluă:

– Exact la 23,57 se aude vocea dumneavoastră, vădit emoționată, implorându-l pe domnul Ȏta să-și revină și strigând servitorii să cheme un medic. Ce a urmat după aceea?

– Nu înțeleg… Am făcut declarații complete.

– Mă tem că nu. Dumneavoastră ați fost cel care, după împrăștierea personalului domnului Ȏta, ați putut auzi sunetele care aduceau nemurirea. Am aflat târziu, e drept. Sunteți nemuritor. Mai mult, în acești ani n-ați îmbătrânit deloc… N-are rost să vă ascundeți. Tatăl meu a fost machior. Am ochiul format. Știu că ridurile dumneavoastră sunt false. Dețin chiar și unele din notele de plată de la cosmeticianul care vă ajută… de 6 ani.

– Iertați-mă. Ce vreți de la mine?

– Firma Kokkei pretinde daune de 4 miliarde de yeni pentru că, folosindu-vă ilegal de aparatura sa, ați devenit nemuritor. Însă vă puteți păstra slujba în cadrul firmei.

– Bine, dar e o avere. De fapt, a fost un accident. N-am făcut-o intenționat. N-a fost vina mea.

– Ca să vă spun sincer, patronatul firmei v-a apreciat activitatea și a decis să manifeste înțelegere. O serie de specialiști afirmă că fenomenul respectiv ar putea fi reversibil. Tocmai de aceea v-am invitat în biroul meu cu o oră înaintea Anului Nou. Există presupunerea că, ascultând invers dangătele clopotelor, veți redeveni normal – muritor. Dacă sunteți dispus să încercați, firma Kokkei își retrage plângerea. Indiferent de rezultat.

Yoshihara își coborî umerii umil.

– Accept, șopti el cu voce stinsă.

Degetul avocatului atinse butonul magnetofonului, iar în încăpere sună timbrul grav al ultimului clopot de aramă: !gnaD !gnaD…