Star Wars, aventura epică cu 42 de ani de istorie, reprezintă de mult un etalon SF în cultura populară mondială. Poate chiar “etalonul”. El, cel principal. Cel la care se raportează constant orice creație în domeniu. Lumea Star Wars nu se va încheia niciodată, judecând măcar din punct de vedere financiar, munții de bani aduși fiind motiv suficient, însă povestea familiei Skywalker se închide teoretic odată cu The Rise of Skywalker. A 9-a și ultima intrare în linia narativă a epopeei spațiale e acum în cinematografe. Așteptat cu sufletul la gură de milioane de fani, s-a vrut o concluzie satisfăcătoare a unei povești începută cutezător în 1977 și dezvoltată pe parcursul a patru decenii de visătorul George Lucas și de numeroșii săi colaboratori. The Rise of Skywalker s-a dorit un film colosal. O concluzie epică nu doar a ce a început în 2015 The Force Awakens dar și a întregii narațiuni din galaxia îndepărtată. JJ Abrams și-a asumat această miză uriașă de a încerca să mulțumească pe toată lumea. Mi-ar fi placut să scriu acum că i-a ieșit. Că misiunea asta monumentală cu care a fost însărcinat a fost îndeplinită. Ar fi trebuit să fie cel mai bun dintre cele trei “sequel” ale seriei și să repare încurcăturile create de The Force Awakens și mai ales de The Last Jedi. Ne-am ales în schimb cu un film controversat, confuz uneori, care a născut mai multe întrebări decât să ofere răspunsuri.

Este pentru prima oară în viața mea de rebel în alianța rebelă sau membru al marelui imperiu al lui Palpatine când nu reușesc să-mi așez gândurile într-o ordine relativă și să pot răspunde într-o manieră satisfăcătoare celor care mă întreabă, cunoscându-mi hobby urile, “Cum ți-a plăcut băh Star Wars?”. Dau din colț în colț încercând să încropesc un răspuns nu prea detaliat cât să plictisească omul dar nici unul prea scurt care să mă facă să par ca n-am înteles nimic din excursia la cinematograf. Astfel, o să încerc să-mi deslușesc în primul rând mie ceața galactică în care m-am rătăcit în cele două vizionari ale filmului.

Nimeni nu urăște mai mult Star Wars decât fanii înrăiți ai … Star Wars. Nu există cură pentru patima uriașă cu care trăim aventurile teribile ale Războiului Stelelor. În consecință, filmul ăsta nu a avut nicio sansă să satisfacă toate pretențiile tocilarilor galactici. Dragostea necondiționată pentru Star Wars mă va face întotdeauna să fiu subiectiv în interpretarea subiectului, așa că voi încerca oricând, provocat fiind, să acord circumstanțe chiar și celor mai evidente păcate comise de realizatori. Așa cum, cel mai probabil voi face în cele ce urmează și cu The Rise of Skywalker.

Începutul e accidentat ca un salt în hiperspațiu și încâlcit precum blana lui Chewbacca. O narațiune ambiguă despre întoarcerea din moarte a celui mai cumplit Sith Lord pe care l-a avut vreodată galaxia. Cumva a supraviețuit căderii în abisul Stelei Morții 2.0, distrugând printre rânduri mitul Celui Ales materializat prin revenirea către lumină a lui Darth Vader, s-a refugiat undeva în afara galaxiei cunoscute și acum, după 30 de ani, amenință cu distrugerea totală prin nou înființatul Final Order. Modul în care a trăit atâta amar de vreme nu ni se explică, bănuiesc că replica din Revenge of the Sith “The dark side of the Force is a pathway to many abilities some consider to be unnatural” ar trebui să ne fie suficientă justificare. Baza de operațiuni este o veche planetă Sith, Exegol, planetă cu o atmosferă sinistră în jurul căreia orbitează intriga The Rise of Skywalker. Prin reactivarea personajului, Sheev Palpatine aka Darth Sidious devine marele răufăcător al întregii povești Star Wars. Primele trei episoade povestesc preluarea puterii absolute, trilogia originală ne descrie aparenta sa înfrângere, iar episoadele noi reprezintă marea întoarcere.

Singura dezvăluire cu adevărat importantă a primului act al filmului este originea lui Snoke, conducătorul First Order și victima timpurie a furiei și dorinței de putere ale lui Kylo Ren. Dezamăgitor pentru un personaj cu un potențial imens, a fost doar creația, păpușa atârnată de sforile lui Palpatine. Dialogul se așează, pentru a crea o explicație completă, peste o imagine cu containere ce par să conțină clone nereușite ale lui Snoke. Atât și nimic mai mult despre protagonistul adus la viață de guru ul impersonării naturale şi realiste din spatele animaţiilor, Andy Serkys.

The Rise of Skywalker mai reprezintă ceva important. Poate singurul lucru definitiv. A fost ultima apariție pe ecrane în orice rol a răposatei Carrie Fisher. Fie ca sufletul ei să-și găsească liniștea! Prințesa Leia își încheie aici linia narativă sacrificându-se pentru fiul ei și contopindu-se cu lumina. O poveste despre curaj, tenacitate și multă emoție. Cu un final perfect.

În sfârșit avem o aventură comună a trio ului dinamic Rey, Finn și Poe. The Rise of Skywalker repară greșeala precedentelor episoade aducându-i împreună pe cei trei protagoniști principali într-o frumoasă și nostalgică analogie cu eroii trilogiei originale Luke, Leia și Han. Și odată pornită călătoria lor în căutarea hărții către Exegol, parcă și filmul prinde viteză și brusc iți amintești că ești “In a galaxy far, far away”.

Planeta deșertică Pasana, una din destinațiile eroilor noștri, găzduia o petrecere cu recurența la 42 de ani, într-o trimitere plăcută la istoria Star Wars începută în 1977, iar în mijlocul evenimentelor, într-o scenă emoțională, ferchezuitul Lando Calrissian, reactivat de JJ Abrams după evenimentele din Return of The Jedi, le oferă informații prețioase pentru continuarea călătoriei, dezvăluind o istorie trecută bogată între el și Luke Skywalker în anii ulteriori distrugerii Imperiului. Tot Lando va fi, mai târziu, catalizatorul unei aliante a tuturor oamenilor liberi ai galaxiei, inspirați de sacrificiul lui Luke, împotriva terorii Final Order. Îmi place să cred că scena, poate cea mai impresionantă a filmului, este personificarea puștiului care foloseste Forța să atragă mătura pe Canto Bight la finalul Last Jedi. Oricine poate fi un erou, s-ar traduce mesajul.

Poe Dameron, pilotul numărul 1 al Rezistenței, contrabandist! Semne ale răzvrătirii împotriva oricărei stări de fapt cu care se confruntă găsim de când facem cunoștință cu el în The Force Awakens. Însă cine-ar fi crezut?! Biografia personajului s-a îmbogățit atractiv cu elemente noi și prin descoperirea pe planeta Kijimi a unei iubite din trecut. Cu care se pare că socotelile nu s-au încheiat încă. Zorii Bliss (Keri Russell, prietenă veche a lui JJ Abrams), bine ai venit în lumea Star Wars! O prezență prea scurtă în prim plan ca să fie consistentă însă ne bucurăm că Felicity a schimbat colegiul american pe aventurile interstelare.

Finn e “force sensitive”. N-am găsit o traducere în limba română care să facă dreptate acestei expresii. Credeți-mă, am încercat. “Utilizator al Forței” sună ca dracu’. Și nici n-ar descrie corect ideea. Eu asta cred că a intenționat să-i destănuie lui Rey în timp ce se afundau în nisipurile mișcătoare de pe Pasana. Întrebarea rămane fără un răspuns pe ecran, însă sunt presărate destule indicii pe parcursul narațiunii în sprijinul acestei afirmații. De la Storm Trooper la General al Rezistenței, Finn va rămane o metaforă excelentă a victoriei spiritului uman împotriva întunericului.

Printre puținele idei ale lui Rian Johnson din The Last Jedi care mi-au plăcut s-a aflat faptul că Rey nu posedă un pedigree cu importanță în povestea familiei Skywalker. Că parinții ei biologici nu-s mari eroi luptători în mari războaie, că sunt normali și plini de slăbiciuni, cu vicii, imperfecți. Și că, dintr-o familie obișnuită se pot naște caractere puternice, oameni generoși, adevărați eroi. Încurajator gând pentru oricine luptă încă cu sinele pentru descoperirea propriei identități. Însă bravului nostru JJ i-a fost frică să rupă șabloanele și să dezamăgească fanii tradiționali ai Star Wars, și a întors-o ca la Ploiești așezându-i lui Rey pe umeri moștenirea unui tiran. Da, Rey este o Palpatine. Tatăl ei este fiul lui Sheev Palpatine, care undeva între reprezentant diplomatic al planetei Naboo în senatul galactic, ascensiunea la titlul de Cancelar Suprem și treburile zilnice de Sith Lord sub acoperire, a avut timp și de dragoste și … sex. Destăinuirea îmi provoacă niște gânduri pe care nu le-aș fi asociat niciodată cu lumea Star Wars și care îmi declanșează o bizară stare de discomfort. Mă rog, trecând peste senzația neplăcută de care vă vorbeam, înteleg decizia parinților lui Rey de a o ascunde undeva, oriunde, cât mai departe de sinistrul Darth Sidious, stăpânul absolut al părții întunecate. Și astfel, în toată înțelepciunea, oamenii care decid la Lucasfilm sau Disney (nu știu măsura în care s-au amestecat pe partea de creație) au redus 42 de ani de narațiune epică la o încăierare între două familii. Jur că galaxia n-a fost niciodată mai mică.

Să nu-l uit pe Kylo Ren. Dezbaterea despre mântuirea, ispășirea, eliberarea lui de sub influența malefică a lui Darth Sidious, spuneți-i cum vreți, are în sfârșit un răspuns oficial. Și răspunsul este, poate previzibil, da. Da domne’, Ben Solo își regăsește calea. Leia îi dăruiește ultima ei clipă de viață atingându-i sufletul printre stele din cealaltă parte a galaxiei, iar tatăl său, Han Solo, într-o viziune spirituală, îi desăvârșește convertirea către lumină. Povestea lui Kylo Ren redevenit Ben Solo se încheie și ea previzibil. Își transferă toată energia vitală către Rey, extenuată de încleștarea impresionantă cu un Darth Sidious mai puternic ca niciodată. Altruismul său, sacrificiul suprem îi completează destinul permițându-i transcederea către o forma mai înaltă a existenței unui utilizator al Forței. “I am all the Jedi!”, momentul final al luptei lui Rey cu Paplatine, înlesnit de contribuția lui Ben Solo, reunește moștenirea colosală a dogmei Jedi într-o clipă glorioasă.

O întorsătură caraghioasă ia și Hux, generalul fascist al First Order, intrând în contradicție cu modul în care l-am cunoscut în The Force Awakens. Loialitatea sa fanatică la Ordin este înlocuită cu rolul de spion pentru Rezistență. O scenă mai mult comică îi aduce sfârșitul din țeava blasterului unui dubios General Delegat apărut de nicăieri, personaj care îndeplinește practic același scop în intriga generală. Găsesc redundantă abordarea. Ar fi fost interesant de dezvoltat o luptă, nu neaparat fizică, cu Kylo Ren pentru supremația în ierarhia First Order.

Ce Dumnezeu este o “Diada a Forței”? Conceptul ne este livrat într-o manieră nonșalantă ca și cum ar fi fost deja general cunoscut. Nu, nu e. Cunosc destul de bine lumea Star Wars, poate mai mult decât îmi este de folos, dar n-am întâlnit până acum o “Diada în Forță” prin călătoriile mele în mitologia lui Lucas. Cea mai plauzibilă explicație ar fi conexiunea prin Forță facilitată de Snoke între Rey și Kylo Ren și folosită de cei doi ca mod de comunicare telepatic. Însă îmi sună simplist și mă nemulțumește. Atâta timp cât introducerea termenului ajută acțiunea filmului și-i permite lui Palpatine să treacă de la stadiul decrepit în care se află la o formă relativ humanoidă, ar trebui s-o înghițim? Nu, mulțumesc.

Maz Kanata ne-a promis în The The Force Awakens că ne povestește cum a ajuns să dețină sabia laser a lui Luke pierdută odată cu mâna pe Bespin, colonia minieră Cloud City, condusă de Lando Calrissian. O acuz, chiar dacă mi-e dragă, că e o mincinoasă. S-a fofilat și mi-a produs o nouă frustare legată de filmul ăsta.

Un nou soi de Storm Trooper ia parte la bătălia finală de pe Exegol. Sunt “înfricoșătorii” Sith Troopers, descoperi asta în dicționarul vizual al filmului (un glosar care însoțește orice producție Star Wars), însă în afara de armura roșie nu ni se oferă o altă explicație a rostului lor sau de ce sunt ei atât de grozavi. Ar putea fi urmașii gărzilor imperiale ale lui Palpatine de pe vremea nou proclamatului Imperiu galactic. Dar cine poate ști?!

Finalul peliculei ne găsește acolo unde, în 1977, a început totul. Pe Tatooine. Rey îngroapă în nisipul deșertului săbiile laser ale parinților ei surogat, Leia și Luke, în așteptarea unei viitoare aventuri. Își însușește numele de Skywalker închizând astfel ciclul celei mai celebre familii din galaxie. Imaginea cu care The Rise of Skywalker își ia “La revedere” este cea a nou costruitei săbii laser a lui Rey confecționată din vechiul ei toiag. Procesul simbolizează transformarea unui discipol în calaver Jedi matur, cu experiență, finalizând astfel călătoria ei prin meandrele misterioase ale Forței. Are lama de plasmă de culoare galbenă, ceea ce înseamnă că și cristalul kyber, sursa de energie a sabiei, trebuie să fie galben. Adică unul foarte rar și foarte greu de procurat. Mi-ar fi plăcut să știu cum și de ce. Dar, așa cum spunea și simpatica Maz: “O poveste pentru o altă ocazie.”

Din punctul meu de vedere The Rise of Skywalker, ultimul episod al afacerii de familie, este mai mult o absolvire a păcatelor precedentelor două episode ale trilogiei decât orice altceva. Filmul suferă din pricina regulilor impuse de Disney odată cu achiziția Lucasfilm în 2012. E împrăștiat și haotic cu o acțiune care de-abia are sens pentru că încearcă să încapsuleze viziuni creative ale diferiților regizori, să țină aproape fanii tradiționali, să-și faca prozeliți noi, să fie vandabil comercial, să producă și să capitalizeze produse cu imaginea Star Wars, toate cele enumerate, fără ca lista să fie limitativă, în același timp. S-a vrut un “Ramas bun” demn de seria tradițională, unul exploziv și plin de emoție, o cheie care să deschidă toate ușile cosmice, un panaceu pentru toate suferințele fanilor Star Wars. A ieșit o tocăniță interstelară cu puternic miros comercial, iar jocul ăsta “la siguranță” al colosului Disney, în încercarea de a fi în permanență “politically correct”, va estompa în viitor multe idei ce ar putea deveni cu adevărat senzaționale.

Nu-mi va putea lua nimeni dragostea pentru “The galaxy far, far away”, indiferent de direcția în care vor alege să meargă cei care-i decid viitorul. Voi rămane în tranșee cu ochi critic și în același timp printre stele cu naivitatea și curiozitatea unui copil pe care nu-l poți despărți vreodată de jucaria preferată.

 

May the Force be with you, prietenii mei visatori!