2017 – Număr prim
O nouă provocare se întrevede dincolo de orizont. NASA șoptește cu mare discreție despre un sistem planetar cu 7 planete favorabile vieții, într-un sistem relativ apropiat. Dar totuși aflat la o distanța enormă. 7 este un număr prim.
Cicadele au cicluri de reproducere de 13 sau 17 ani, pentru a scăpa de prădători, care beneficiază de cicluri mai scurte și de obicei pare. 13 și 17 sunt numere prime.
Numerele prime au revenit recent în atenția matematicienilor, după ce s-au descoperit anumite regularități în geneza acestora. Numerele prime par a guverna universul, de la replicarea ADN-ului, până la complexa dinamică galactică.
De aceea, în acest an reprezentat printr-un număr prim – 2017, nu mă pot opri sa observ că deși influențele negative nu scad, cele evident pozitive au crescut semnificativ. Nu sunt un adept al numerologiei, dar matematica și mecanica cunoașterii mă îndeamnă să cred că numerele au influență semnificativă asupra proceselor gândirii, a organizării și filtrării gândurilor și ideilor pozitive, creatoare, pentru a le reține, în devenirea alchimică a visului înspre realitate.
Prin urmare, vă doresc tuturor, în acest sfârșit de iarnă, în acest început de primăvară, la granița între repaus și devenire, un an de maximă creativitate, eliberat de minciuni și influențe nefaste.
Un 2017 plin de maxime!