Raza lui Zamolxis

20140720_111743_1 (1)“Raza lui Zamolxis” de Nic Dobre a câştigat premiul I la concursul de proză scurtă al FSF Râşnov 2014

 

–          Scoală-te, somnorosule!  Se face coadă la telecabină, iar nea`  Doru nu o să ne mai ia gratis! s-a răstit Florin  către verișorul său Mihai , venit în vizită în vacanța de vară.

Cu o voce ce abia răzbătea prin pătura de sub care i se zărea doar vârful nasului, acesta a catadicsit să răspundă:

–          Ce e cu graba asta?!? Dacă nu reușim astăzi, urcăm mâine.

–          Sigur, tu crezi că la Bușteni e vreme frumoasă în fiecare zi… special pentru tine! Dacă începe mâine să plouă, se oprește într-o joi. Să te văd cum le explici prietenilor tăi din Constanța că ai stat două săptămâni aici și nu ai reușit să vezi  Sfinxul !

Cei doi au înfulecat pe fugă micul dejun, apoi au luat din mers rucsacul cu sandvișuri și sticle de apă pregătite de mama lui Florin. Peste un sfert de oră își afișau zâmbetele  cuceritore în fața mașinistului de  la telecabină,  iar înainte de prânz pășeau pe solul stâncos al platoului Bucegi.

–          Îmi arăți Babele? a întrebat Mihai, pe un ton ce trăda curiozitatea.

–          Lasă Babele, nu merită efortul. Au fost distruse de turiști. Hai la Sfinx, acolo ai ce vedea! a răspuns Florin.

Sărind peste șanțurile săpate de ape în relieful platoului, cei doi puști au ajuns în dreptul  Sfinxului. Mihai, obișnuit cu imaginea plată a Mării Negre privea siderat, spre satisfacția verișorului său.

–          Ce zici, a meritat să ne trezim devreme? îl iscodi acesta.

–          Categoric!  Nu pot să înțeleg cum a luat naștere acest Sfinx, este absolut fascinant !

–          Oamenii  de știință spun că s-a format datorită eroziunii vântului…

–          Asta nu e cu putință! Orbitele ochilor nu pot fi săpate de vânt, trebuie să fii cretin să crezi așa ceva! Oare dacă ar avea ochi, la ce s-ar uita?

Florin nu a răspuns la întrebare. Nu știa încotro privea Sfinxul, dar știa cum puteau afla în curând. Și-a scos din buzunar telefonul mobil și după o convorbire presărată cu zeci de rugăminți, a arborat un zâmbet de învingător.

–          Am vorbit cu mama, la noapte dormim la cabană. Îl cunoaștem pe cabanier, nu va fi o problemă. Iar la miezul nopții, ne întoarcem aici. Nu va fi nici țipenie de om, așa că ne vom putea pune nestingheriți planul în aplicare.

–          Care plan?

–          Ne cățărăm pe Sfinx. Știi brelocul meu cu laser? Bate până la 10 kilometri, așa scrie în instrucțiuni, dar nu l-am verificat niciodată la distanțe mari. La noapte, îl punem în una din găurile din capul Sfinxului și vedem cât de departe bate. Și aflăm și unde privește Sfinxul!

–          Genial! Știam eu că nu mă plictisesc dacă vin la tine în vacanță! l-a complimentat Mihai.

La miezul nopții, cei doi adolescenţi s-au strecurat afară din cabană aidoma unor feline, fără a fi observați de nimeni. Platoul Bucegi era luminat aproape ca ziua, Luna luminând decorul asemenea unui far gigantic ancorat pe bolta cerească.

Atmosfera rămânea însă încărcată de mister, iar cei doi turişti nocturni erau într-o oarecare măsură înfricoşaţi, chiar dacă refuzau să arate acest lucru. Nu puteau fi altfel, erau singuri printre formaţiunile megalitice care nu mai semănau deloc cu babe, moşi sau alte creaturi simpatice. Erau doar nişte arătări mari, învăluite în umbre aruncate sub diferite unghiuri.

–          Mai avem mult până la Sfinx?

–          Am ajuns Mihai. Este chiar în dreapta ta, numai că noaptea arată altfel. Tu rămâi jos, la baza lui, să nu te răneşti la escaladare. Eu ajung imediat sus.

Zis și făcut; după câteva manevre care ar fi smuls aplauze chiar și de la un alpinist profesionist, Mihai a ajuns în dreptul nasului de piatră al Sfinxului. A poziționat brelocul în una din orbite, l-a aprins iar apoi a început să ridice ușor raza laser pornind din dreptul lor și până hăt departe. în direcția în care ar fi privit antropomorful megalit, dacă ar fi fost însuflețit.

Punctul roșu alerga bezmetic pe suprafața denivelată a platoului, devenind din ce în ce mai puțin perceptibil. În clipa în care a ajuns la o distanță de câteva sute de metri, băiatul cocoțat a scos un strigăt de uimire.

–          Ai văzut?

–          Ce să văd? a răspuns Mihai adresând o altă întrebare, pe cel mai sincer ton cu putință.

Cum să-i spun? O să mă creadă nebun, așa cum aș fi crezut și eu pe oricine mi-ar fi spus că Lupul Alb există și poate fi văzut în Bucegi!”

Însă lucrurile erau cât se poate de evidente, lumina roșie s-a odihnit preț de o secundă pe blana de un alb imaculat, moment în care fiara pădurii a întors privirea spre el. Atât. O privire scurtă, care a făcut să-i înghețe sângele în vine. Privind din nou cu atenție în același loc, nu a mai văzut nimic. Lupul Alb plecase.

–          Ah nimic, mi s-a părut. Hai să ne întoarcem la cabană. Mâine dimineață la prima oră, ne întoarcem aici și mergem pe direcția indicată de lumina brelocului.

La cabană, Florin a reușit cu greu să adoarmă. Îi rămăsese vie în minte imaginea Lupului Alb, așa că nu e de mirare că l-a visat. Și ca orice jivină ce se respectă în lumea lui Morfeu, Lupul Alb vorbea: ”Vino la locul unde m-ai văzut. O să găsești o stâncă mare, îngropată în pământ pe jumătate. Lovește cu un obiect dur în ea, de 7 ori. Rar și cu putere. Apoi te oprești și aștepți ca ceva să se întâmple. Vei ști ce ai de făcut. E foarte important să faci lucrul ăsta, soarta omenirii depinde de tine.

Visul s-a terminat brusc, moment în care adolescentul s-a trezit. Părea foarte odihnit, deși dormise numai câteva ore. Reținuse visul până în cele mai mici detalii, nu mai avea timp de pierdut. Chestia cu ”soarta omenirii” i s-a părut cam trasă de păr, dar e dreptul fiecăruia să exagereze un pic în propriile vise.

–          Mihai?

–          Mmm… ce e?

–          Deșteptarea. Trebuie să mergem pe platou la prima oră a dimineții, până nu e invadat de turiști!

–          Măi omule, tu ai o problemă cu trezirile astea matinale… bâigui Mihai.

–          Ei lasă, ai uitat când veneam la tine la Constanța și mă puneai să mă trezesc să văd răsăritul?

Au trecut pe lângă Sfinx fără să se oprească, mergând în continuare pe direcția arătată de lumina brelocului. Florin s-a oprit în locul unde văzuse Lupul Alb, căutând stânca din vis.

–          Cauți ceva anume? l-a întrebat vărul său.

–          Da… gata am găsit!

Chiar găsise ceea ce căuta. Pe jumătate îngropată părea la fel ca oricare stâncă din împrejurimi.  A luat un bolovan din preajmă și a început să bată, ritmic și cu putere. ”cinci, șase, șapte… Gata!

–          Ce ritual mai e și ăsta ?

–          Așteaptă și vei vedea ! a răspuns Florin.

 

Suprafața albă a stâncii a început să capete un aspect translucid, iar după câteva secunde a devenit complet transparentă lăsând să se vadă dincolo de ea o încăpere cu pereții albi, acoperiți de aparatură asemănătoare cu cea văzută în navele din filmele științifico-fantastice.

Fără să aștepte o invitație specială, Mihai a pășit în interior, urmat de vărul său. În momentul în care au atins podeaua încăperii, aparatele au prins viață, sute de luminițe începând să sclipească zglobii pe pereți, într-un dans imposibil de înțeles.

Pe ceea ce părea a fi un pupitru de comandă, exista un singur reper – conturul adâncit al unei palme umane, cu degetele răsfirate, ce emana o lumină de un verde intens.

–          Ce naiba e aici? Și de unde ai știut cum să intri?

–          Nu întreba, s-ar putea să nu-ți placă răspunsul …

–          Bine, dar…. stai! Ce vrei să faci?

–          Conturul palmei are culoarea verde, nu? Mă invită să apăs, asta o să și fac, răspunse Florin poziționându-și palma dreaptă în adâncitura de pe pupitru.

Pământul a început să vibreze, la început ușor, apoi din ce în ce mai tare.

–          Cutremur! a țipat constănțeanul, vizibil panicat.

–          Nu e primul cutremur care are loc în zona asta, o să te obișnuiești.

Lumina verde emanată din pupitru s-a stins, iar în același timp de afară s-a auzit un șuierat, comparabil cu trecerea la joasă altitudine a unui avion supersonic.

Cei doi adolescenți au ieșit afară din încăpere. În urma lor stânca a redevenit opacă, asemenea celorlalte stânci din zonă. Dar cei doi nu au observat acest lucru, fiind preocupați cu altceva:  priveau  cu gurile căscate la fascicolul luminos, cu diametru de aproximativ un metru, ce pornea direct din muntele din spatele lor și se îndrepta spre înaltul cerului. De un roșu aprins, era însoțit de un zgomot ciudat, înfricoșător, între șuierat și țipăt.

Totul a durat vreo 4-5 secunde, după care raza a dispărut la fel de brusc cum apăruse. Adolescenții s-au așezat pe iarbă, tremurând sub efectul adrenalinei pompate în sângele lor.

*

*                *

La peste o sută de kilometri distanță, în biroul șefului de Statul Major al Forțelor Aeriene Române avea loc o discuție informativă pe un subiect strict secret. Atât de strict secret, încât dacă ar fi ajuns la urechile opiniei publice, ar fi produs instant o anarhie generalizată.

Șeful Statului Major – un bărbat trecut binișor de prima tinerețe, cu tâmplele grizonate și fața brăzdată ici-colo de riduri subţiri – asculta calm raportul prezentat de adjunctul său pe probleme de Operațiuni Aeriene. La sfârșitul expunerii, i-a adresat o întrebare:

–          Și cât de mare este asteroidul ăsta, Dane? Chiar n-au reușit americanii să-l fragmenteze cumva?

–          Domnule general, e suficient de mare ca să genereze un cataclism la scară planetară. Cât despre americani, doar gura e de ei din păcate. Sunt neputincioși în situația de față. Vom fi loviți, iar efectele vor avea dimensiuni apocaliptice.

–          Mda. Din cauza asta nu vor nici să facă publică informația, până în momentul impactului. Probabil că nici panica populației nu sunt în stare să o controleze.

Discuția le-a fost întreruptă de țârâitul unuia dintre telefoanele existente pe biroul generalului.

–          Da, te ascult. Raportează.

Pe măsură ce discuția telefonică se derula, fața generalului se destindea, pregătind un zâmbet larg.  După ce a pus receptorul în furcă, s-a adresat subalternului său.

–          Dane, problema a fost rezolvată. Asteroidul a dispărut.

–          Cum e cu putință ?

–          Nu știu. Probabil că avea conținut mare de fier, au aflat băieții deştepţi și l-au subtilizat. Mare minune să nu apară în câteva zile în curte la REMAT …

–          Domnule general, nu vă pierdeți niciodată simțul umorului, remarcă subalternul său, zâmbind discret.

Telefonul a început să zbârnâie din nou. Același telefon. Dacă la convorbirea anterioară generalul zâmbise, acum râdea de-a binelea. În hohote. După ce a pus receptorul în furcă și s-a mai liniștit un pic, a continuat discuția:

–          Dane, asta e chiar de pomină. Primim zeci de mesaje de la oameni de pe Valea Prahovei, care ne spun îngroziți că au văzut o rază de lumină îndreptată din Bucegi, spre cer.

–          O fi ceva legat de dispariția meteoritului?

–          Așa cred. Dar știi care e ironia sorții? Toată cariera mea am construit-o călcând pe urmele tatălui meu, odihnească-se în pace. Tot aviație, tot Stat Major, tot funcție de conducere. Știi că urmează să ies la pensie la anul, nu-i așa? Ei bine, voi continua să calc pe urmele tatălui meu.

–          Adică?

–          În ultimii săi ani de activitate tata a întocmit zeci de dosare justificative privind topirea tancurilor rusești la graniță.

–          Ce tancuri? Nu știu despre ce este vorba…

–          1968, invadarea Cehoslovaciei, Ceaușescu în notă discordantă cu Kremlinul… existau informații că rușii ar fi încercat invadarea României, însă o rază laser foarte puternică le-a topit tancurile la graniță. Povești !

–          Și acum?

–          Vezi bine ce se întâmplă. Va trebui să explicăm americanilor,  europenilor, chinezilor și Dumnezeu mai știe cui, ce e cu raza aceasta care a topit asteroidul.

–          Și cum vom explica acest lucru?

 

După un moment de gândire, generalul i-a răspuns.

–          Le vom spune că a acționat ”raza lui Zamolxis”. Fără alte explicații. Îi lăsăm să-și bată capetele și de ce nu, să tremure nițel de frică.  Merităm și noi momentul nostru de glorie, nu-i așa?

 

Nic Dobre

Nic Dobre s-a născut pe 5 decembrie 1970 în Brașov, unde locuiește și în prezent. Licențiat în management, lucrează în industria software ca și consultant independent (freelancer). A publicat proză scurtă în revista online SRSFF (”Dilema”,”Misiunea de recuperare”) și în Gazeta SF (”Lacul”). Citat preferat: ”It's no wonder that truth is stranger than fiction. Fiction has to make sense.” (Mark Twain)

Sugestii

30 Comments

  • Povestirea m-a readus la poveştile CPSF-ului, în mrejele cărora mă pierdeam ore în şir. Felicitări, Nic, pentru că ai reuşit să faci asta fără a părea anacronic sau a cădea în derizoriu!

  • Mulțumesc pentru apreciere, Lucian.

  • Ha! Lasă să mai moară și americanii, rușii ori chinezii 🙂 Lăsând gluma la o parte, a meritat premiul. Originală, bine scrisă și cu un general de Aviație simpatic.

    • Mulțumesc pentru comentariu!

  • Dacă asta e cam tot ce poate România lui 2014 să scoată pe primu loc, tare zic, na, sunt fan. Dar eu nu prea pricep care e faza sau firul logic care trebuie urmarit. Găuri cât abisul, poveste cam aiurea, copii care nu se comportă ca niște copii, mda, tare. Să vedem dacă am înțeles ideea. Și vă rog, sper să fiu contrazis. N-aș vrea să neîndreptățesc aiurea pe cineva, doar ca să atrag atenția asupra lacunelor. Dacă există și nu sunt doar eu ăla care le vede.
    Trecând de introducere, care e ne prezintă personajele, amandouă fix la fel fără nici o trăsătură, descriere, personalitate, unicitate, sau ceva are să ne spună clar că nu sunt clone… dar ce sens are ? De la visul magic vine toata treaba și de acolo ar trebui să discutăm și noi.
    Deci visezi lupul alb (probabil ăla canadian, că altul nu mai știu) și te duci în căutarea salvării planetei pentru că ești alesul. De ce ? Naiba știe. E ceva logic la mijloc, cum ar fi genetica și numai copilu’ cu pricina poate activa jucăreaua ? Nu, că e și văru-so și poate se trage și el din ceva dac tehnologic. Ai fost chemat aici de când erai copil de o forță care te-a ajutat și-n alte prinvințe și ai încredere în ea ? Nu taică, că ești p-aci numai în vacanță. Ești vreun legendar profețit pe toate zidurile și cu abilitățile tale extraordinare ești indispensabil job-ului de-a pune mâna pe un panou random într-o stâncă ? Nu, ești un copil retardat de la Constanța. Că dacă n-ai fi retardat nu cred că ți-ar da prin minte să te sui pe monumente naționale random, ca să vezi unde bate un breloc cu laser, care oricum poate fi aranjat în absolut orice direcție. Nu de-alta, dar cică Sfinxul n-are ochiul făcut cu dedicție pe breloace ce bat în zece Km și poate îl așezi din greșeală să se uite ca peștele, într-o parte.
    Și după vis, pe care îl acepți fără nici un fel de trăiri sau probleme, lucru și mai fain, ajungi la stâncă care se și deschide brusc, pentru că… ți-a zis ție lupul. Hai totuși să aceptăm ideea, ca să nu complicăm lucrurile.
    Adică na, copil să fii și să nu intrii în peștera secretă tehnologizată pentru ca ți-a zis ție lupul alb în vis, nu se face. A și dacă tot intrii, de ce sa nu apeși pe singura chestie care pare apăsabilă, chiar dacă o dă în cutremur. Și copil fiind sa nu te panichezi deloc cand vezi lumină roșie țiuitoare care zdrobește văzduhul, ci doar să stai a prost sa te uiți la ea, că de, poate mâine nu mai prinzi fenomenul, că lupu magic n-o fi disponibil tot timpul. Sau o fi ceva hologramă mentală ? Contează ? Bine, cică atunci când ești copil și face ceva zgomot după ce ai pus mâna, nu crezi că ai stricat ceva și o tulești instant, ci te așezi oleacă în iarbă, ca poate se întamplă chestii noi și să nu le ratezi. Probabil de la încredere în lupul.
    Aflăm mai târziu că micuții noștrii au salvat lumea de la asteroidul magic care le făcea probleme la toți pentru că numai noi avem raza șmecheră de distrugere în masă. Adică mi se pare corect, că doar nu s-ar gândi careva să pună dispozitive asemănătoare și în altă parte. Doar aci la noi.
    Și-apoi armata. Plină de oameni inteligenți ca platoșa lui vodă. Oameni de fier, clar.
    Pentru că, în mod absolut logic, e o idee bună să te dai mare cu o tehnologie care, în primul rând nu o ai, îl al doilea rând habar n-ai daca vine de la tine de pe meleag și-n al treilea rând, folosește drept armă de distrugere în masă. Inevitabil provocând toate statele lumii și apoi nemaifolosind niciodaă pentru că, culmea, nu ști care e motivul pentru care s-a declanșat jucăria.
    Singura urmare pe care o vad eu, în umila mea părere de om cu creier cât de cât, e una bucată adunare de nucleare cu dedicație platoul Bucegi, că de, sunt unii prin România care dețin arme șmechere și s-ar putea să cârpească marile puteri mondiale, așa, de în dorul leli. Sau că poate o deține vreun cretin și e în stare de distrugere în masă pentru distracție proprie sau dorința de putere. Sau pe la noi nu-s d-aștia și lumea o știe de la lecția de istorie, noi doar apărându-ne nevoile și neamul.
    În fine. Concluzia e ca n-are logică ce se întâmpla în proza asta sau ce-o fi, nici cât desenele rupestre. Iar că au salvat copii planeta… io zic că a salvat-o lupul, care a decis, prin reducerea rațional caducă sau ceva, că alde Florin sau Mihai, că oricum nu contează, e alesul să facă nimic. Măcar dacă ar fi fost mai complicat să dai cu raza, gen să țină de ceva ce ai visat și numai un pe pământ să poate. Dar așa, comform explicației (sau mai bine zis, lipsei oricărei explicații) orice dobitoc, prost, imbecil sau tembel de pe pământul ăsta mare, putea să vâre mâna în locul care, culmea, arăta ca o mână. Chiar și o maimuță. Probabil dacică, că de, Kogainonul.
    Originalitate ? Poate pentru că se întâmplă în România, că în rest e fix Total Recall plus Armageddon și cu elemente de Jocul lui Ender.
    Bine scrisă ? Păi văzurăm mai sus cat de logică e și ce frumos se mișcă acțiunea.
    Scop final, concluzie, idee de bază, motiv să citești ? Fix 0. Că nu s-a tras nici o învătătură, nici nu s-a explicat tehnologia, nici măcare motivul pentru care pe avem Raza lui Zamolxis, sau pentru ce se numește așa. Și sper că nu din cauza ca a zis militaruțul că așa ar suna bine. Nu m-ar suprinde totuși…
    Deci cum să zic eu… tare, na… mai sunt d-astea ? Și când mai aveți concurs, poate mai vin și alții. Să mai ia ceva premii, nu de-alta. Zic că sunt bune de trimis și în străinătate. Să mai moară și americanii, rușii ori chinezii…

    • Din 5431 de caractere, cu tot cu spaţii, de bătut câmpii cu graţie, n-am priceput decât atât: că nu vă place textul şi că nu va place nici concursul. Întâi pentru că nu l-aţi înţeles şi doi, pentru că textul pare copiat după filmele americane. Eu aş zice să vă uitaţi mai puţin la filme şi să nu mai comparaţi ce se scrie pe-aici cu autorii americani, pentru că din start nu sunt valori comparabile. Concursul este doar un instrument şi, în general, unul destinat începătorilor. Dacă vă credeţi vreun GRR Martin, ne copleşiti, mai bine mergeti direct la Hollywood.

      Pentru a vă forma o mai bună imagine asupra condiţiilor în care s-au acordat modestele premii, concursul a fost destinat doar participanţilor la Festivalul S&F de la Râşnov, a avut ca temă „Copiii salvează lumea“, iar ca termen de realizare a textului puţin peste 48 de ore. Criteriile de departajare au fost: respectarea temei, stilul şi structura prozei şi abia la urmă originalitatea ideii. Fiind vorba de ficţiune, ideea putea să fie oricât de creaţă. Şi, da, tema pare a fi aceeaşi cu „Jocul lui Ender“, doar că în respectiva operă literară copiii nu salvează nicio lume, ci distrug una, apropo de intepretarea cu bunavoinţă.

    • Nu poate spune nimeni că povesirea în cauză este perfectă, însă trebuiesc luate în considerare și condițiile concursului. Tema aflată la fața locului și termenul de 48 de ore.

    • Cuvintele folosite au fost puțin efervescente, totuși, tind să cred că ideile subliniate se vor constructive, nicidecum răutăcioase. Fapt pentru care, PencilCreed, te invit să-mi citești povestirea din numărul curent. Eu sunt tot timpul în căutare de păreri și direcții care să mă aducă pe drumul cel bun. 🙂

  • Nenea Eugen, sau domnul Lenghel, cum doriți să mă adresez, dacă mi se permite desigur. În primu rând aia cu batutul campilor e tare, mai ales că matale cică n-ai priceput decât că nu-mi place textul. Tare, zic, mai ales că intenția mea este una de corectură. Partea cu filmele americane e adevărată, dar nu acuz pe nimeni de plagiere ci doar de subconștient bogat și cult. Cert este însă că se vede și n-ar trebui, în special dacă vorbim despre niște oameni care participă la un concurs național unde evident s-a dus crema SF-ului și a Fantasy-ului speculativ. Și nu, nu mă interesează nici un pic cât de creață era tema ci cât de logică sau posibilă. În cazul asta nu merge chiar așa, aruncată peste gard. Și da, am luat în calcul și faptul că a fost făcută repede. Spun doar că mă aștept mai mult de la România. Cer mult să fim la standardele SF-ului mondial ? Ce ne-ar opri până la urmă ?
    În plus,problema nu se pune așa și nici poveste de rautate în tot ceea ce am sublinat. Eram total convis ca nu am cum să am parte de George R.R. Martin, în mod evident și n-am nimic împotriva nimanui. Problema, în schimb, e că tot ceea ce se întmplă în poveste e subțire și zic ca dacă s-ar lua în calcul ce am zis și opera ar fi ușor modificată, toate lucrurile ar ieși impecabile și s-ar putea concura ușor cu strainatatea.
    Peste ocean nu sunt niște zei și mi se pare că exact aceste detalii ar putea face diferența dintre genialitate și pur și simplu o altă opera pierdută în abisul interenetului.
    Dacă, de exemplu aveam de-a face cu niște evenimente care să coducă pas cu pas către evenimentul principal și mai ales o oarecare conturare a presonajelor pentru ca să ne pese puțin dacă mor sau traiesc, lucrurile ar fi stat altfel și ar fi fost o mândrie pentru mine să am parte de așa ceva.
    Ce am zis eu în postarea anterioară e parfum fața de ce ar zice un nenorocit cu dedicație care are chef să-și bată joc de cineva pentru că poate. Există și oameni din aștia, care spun: cutare lucru e prost pentru că așa e și nu-mi place mie. Nu am facut asta. Am spus, ce-i drept, ironic în unele cazuri, pentru că vorbesc cu scriitori și nu cu toți amărâții care nu supprtă critică, ce scarție la o operă altfel bună. Acum, pot fi luat în calcul, opera refacută un pic, supusă discuțiilor și apoi dată mai departe sau se poate lăsa așa și ne vom târâ în mediocritate și în umbra unor oameni care nu sunt câtuși de puțin la un nivel atât de zdrobitor pentru omenire.
    Alegerea bine-înțeles, aparține atât autorului cât și dumneavoastră, însă ar fi plăcut ca progresul să triumfe și să fiu pălmuit în cazul în care ce spun e pur și simplu un moft și nu un adevăr. Dacă greșesc, sunt liber să fiu mustrat.

  • A, și un scapă nimeni de comentarii dintr-un motiv foarte simplu: lucrarile de față sunt postari online și pot să scriu despre ele chiar dacă nu-mi place tema, pentru că nu traiesc nici sub nici o dictatură și poate sa ma exprim liber, fără limite.
    Nu stau să glorific ce nu e de glorificat și zic eu că sunt destul de obiectv. Urmează și restul, cel mai probabil cu comentarii destul de ascuțite. Dacă nu vă place, zic eu, în loc să mă duc la Hollywood, unde nu e nici Dumnezeu, nici Satana, că dacă era se duceau pelerinii să ia apă și să dea cu diverse produse peste moaște, mai bine stau p-aici și mă leg de lucrurile care scârție. Cui nu-i place, treaba lui. Și da, vorbesc mult când am de spus ceva. Iar la treaba cu Ender am spus ELEMENTE, a se vedea, NU IDEEA PRICIPALĂ. Românește spus, destul de clar.
    Și așa, de final o întrebare de bun simț. Cât îi ia lui Stephen King să scrie o povestire scurtă ? 48 de ore ? Mă îndoiesc…

    • Poti sa-mi spui direct Eugen, n-am greţuri de-astea cu pluralul sau cu domnitul. De placut e clar din prima că nu mi-a placut comentariul, dar asta nu e un motiv sa-l pun de-o parte. Aspectele de scris şi le poate însuşi autorul, dacă doreşte. Dar, deşi FSF a adunat persoane din toată ţara, nu pot afirma ca este un eveniment naţional. Mai mult, concursul s-a adresat strict celor care au ajuns la faţă locului şi nu a fost deschis la nivel naţional. Pe de altă parte, deşi se poate spune că au fost reprezentanţi ai “cremei” scriitorilor, e lesne de înţeles că nu au participat, fiind destinat mai cu seamă începătorilor în ale scrisului. Iar în ce priveşte forma finală, deşi a fost revizuită în scopul publicări, nu a putut fi evident prea mult modificată pentru a respecta totuşi realitatea din teren. Şi în sfârşit, textul ar fi putut fi scris în circa patru ore. Dar cine a reuşit să-şi rupă acele patru ore de la activitaţi mult mai relaxante?
      Una peste alta, ţinănd seama de condiţii, rezultatul este onorabil şi sper ca de la anul acest concurs de compoziţie pe temă dată contra cronometru să dea rezultate mult mai bune.
      Daca probabil ai impresia că alt text merita să câştige premiul, spune-mi ca să pot raspunde. Iar premiul până şi el s-a dovedit destul de modest, deşi discuţiile iniţiale mă făceau să visez.

  • Dragă Eugen, sunt sigur ca putem să ne înțelegm fără probleme și nu comentez decizia premiului I (sau II). Spun doar că aceste lacune pot fi puse la punct. Nu ți-ar plăcea să mergi la oameni gen Neil Gaiman și să le zici, ce spui nenea, uite aici ce poate România ? Am înțeles că toată lumea care a participat e formată din scriitori de valoare. Da, rezultatul este onorabil. Dar nu la gloria și la nivelul la care ar putea ajunge cu doar câteva elemente în plus sau în minus. Nu crezi că ar putea să fie mai bun decât e ? Zic eu ar fi ditai subiecul de roman, că vorb-aia cică gămălia unui ac poate reprezenta o teză bună de doctorat în mâinile unui destoinic.
    Voi continua să comentez. Sper constructiv. Primesc orice fel de recomandare pe mail, orice fel de discuție și orice fel de atac, dacă e cazul.
    Hai să facem să fie frumos și la noi, zic, să poată și românul să zică: n-am venit decât la furat de Nebula și Hugo, nu la curățat buzunare cum credeți voi.
    Io zic că așa e bine. Dacă nu crezi la fel, da-mi în cap, te rog, sunt masochist daca asta mă face mai bun întru ceea ce îmi place să fac. Mulțumesc pentru reply-uri btw. Mă fac să simt că exist

    • Da, sunt multe de pus la punct. Si majoritatea nu pot fi abordate decat pas cu pas. SI sper ca intr-un an-doi să-l aducem între noi pe Neil Gaiman şi sa-l convingem că e cazul să vină singur în anii următori. Si asta e doar o idee din multele pe care am putea să le realizăm.

  • Ar fi tare, dar cam greu realizabil. Problema e și lipsa de popularitate a scriitorilor romani. Bun, hai sa zicem ca am crescut eu în peșteră. Dar printre aștia mici, acum la drept vorbind, adevarata țintă a fictțiunii speculative (că au timp, rabdare, sunt tineri și fascinați de nou)abia e la modă Twilight și Jurnalele Vampirilor, alături de alte chestii de gen care sunt subțierele, subțirele rău. În mod sigur și tu și restul de la Râșnov sunteți mult mai familiarizați cu SF-ul. Adică în mod sigur ați citit Dune, Flori pentru Algernon, Asimov – Opere Complete și Arthur C. Clarke. Păcat ca nu există ceva care să pună la curent omul de rând care nu prea știe nici unde și nici ce să caute. Ar fi bun un videoblog sau niște cursuri SF online, mai pe gratis, că de, buzunarul e gol pentru majoritatea…

    • Lipsa de popularizare e reală. Critica de complezenţă e reală. Criticii care intră în arenă şi iau caimacul la concursurile literare, altă realitate.
      Deocamdată combatem cu lipsa de popularitate si pentru asta am pornit întâi festivalul şi pe urma aceasta revista. Şi ce proiecte mai mici sunt pe lângă.
      Avem nevoie de ajutor, e clar şi nu refuzăm nimic. Dar şcoală de instruire SF e peste puterile noastre acum.

      • Corect. Mă gândeam la ceva mai simplu, d-aia am zis cu videoblog. Sunt cam vreo 50 de inși care fac asta și sunt praf-tzăndări. Dacă ar fi unul să dacă niște teme de cursuri măcar… în fine, am o idee, dar o lasăm pe altă dată. Sper că nu te-am supărat cu comentariile sau ceva și o sa mai contactez cât de curând site-ul ăsta.
        PS. Voi comenta și celalte lucrari în timp. O să încerc să fiu mai cu mânuși și mai constructiv, deși nu cred ca am exagerat nici aici.
        E bine că existați, ce pot să zic. Făra voi nu prea am auzi de careva pe meleagurile astea….
        Oricum, ideea e că se poate mai bine și sper să fie mai bine ca sa nu mai stam toți cu capul în pământ când nu e cazul.

      • Eu îţi multumesc pentru comentarii. Avem nevoie de feed-back, macar pentru a vedea daca sunt bune sau rele lucrarile. Si sunt de acord cu ideea ta de a sta cu capul sus si fiecare sa-si spuna păsul. Am crezut ca dupa 89 românul o sa vorbeasca mai liber. Inca 20 de ani si tot nu s-a intamplat. Doar in ultima vreme si suprinzator, e vorba de generatia tanara. Vezi de Adina Speteanu cum scrie. Are fix 20 de ani.
        Mailul de pa pagina de contact ajunge direct la mine. Tinem legatura.

  • @PencilCreed: Îmi pare rău că răspund atât de târziu comentariilor tale, am fost izolat pe o insulă, fără net, timp de 10 zile. O experiență unică, dar asta e o altă poveste.

    Mulțumesc Eugen pentru reamintirea criteriilor. Exact așa au stat lucrurile:
    – Copiii salvează planeta. Bonus: copiii să fie din România.
    – Termen de realizare: 48 de ore.
    – O altă condiție importantă: să fie undeva pe la 10.000 de caractere. Nu mai mult.

    Nu e o provocare ușoară, să faci un text cu lungime dată în care intriga să se dezvolte cât de cât și să corespundă temei. Este un exercițiu de scriere, nu o operă literară.

    Dacă tu ai văzut vreun element din Total Recall în povestirea mea, înseamnă că – fără supărare – ai adormit în timpul vizionării filmului. Sau că ai citit superficial povestirea mea.

    Sunt de acord cu tine că SF-ul românesc poate mai mult. Exact asta e prima etapă: mai mult. Urmează evident, ca cititorii să discearnă. Iar din ”mai mult” să rămână doar ce e meritoriu.

  • Prietene, hai să-ți explic, că văd că nu pricepe nimeni. Așa, simplu, ca să se prindă toată lumea.
    În Total Recall (1990, adica ala cu Arnold), la final ai un cerc cu o manuță și se întâmplă chestii dacă bagi mana în el. O dată.
    A doua oară. Jocul lui Ender, pentru că e cu una bucată rază care rade ditai asteroidul și cu copii care neștiind ce fac distrug chestii.
    A treia oară. Armageddon, că e cu meteorit minune care crapă pământu dacă nu face nimeni ceva.
    Astea sunt, după cum m-am exprimat, ELEMENTE.
    La faza cu adormitu la film, sau cu superficialitatea lecturii, io zic să zici mersi că nu dau de bine înapoi. Mai ales să mulțumești cerului că sunt oameni care citesc oricum ce ai scris tu p-aci.
    Și ca să fie clar, că poate nu e: NU-MI PASĂ NICI NEGRU SUB UNGHIE ÎN CE CONDIȚII AI SCRIS PROZA DE FAȚĂ.
    La mine, eu, cititorul, ajunge NUMAI ce ai scris. Că ai scris pe insulă pustie vânat de canibali sau în pușcărie lânga Cervantes, e irelevant TOTAL. Eu îți comentez ce e scris AICI. Adică ce a fost postat. Dacă crezi că opera de artă și exercițiile de scris sunt lucruri diferite, sfatul meu e să bagi opere de artă și atât. Că cică exercițiul de face în privat și nu public. Una peste alta, ce ai scris acolo poate fi modificat. Fă asta, sau nu, mi-e tot una. Pâna una alta ce ai prezentat e praf, pulbere, vai muma ei și asta spus cu mânuși. Dacă crezi că nu e așa și alții te susțin, cinste ție. Eu zic totuși să vii cu ceva mai solid data viitoare. Părerea mea de cititor înfocat, nu trebuie să mă iei în calcul, dacă nu-ți pasă. Oricum ar fi, felicitări pentru premiul I. Să sperăm că iei cu niște chestii mai beton data aviatoare.

    • Îți mulțumesc pentru precizări, PencilCreed. Și pentru încurajări.
      Respect opinia ta, vremea unanimității și a bătutului din palme a trecut. Tot ceea ce facem e perfectibil, cine nu e conștient de asta, vai mama lui!

      Punctual, rămân la părerea că analogia cu Total Recall e … subțirică. Doar pentru o secvență în care un dispozitiv (total diferit ca acţiune față de film) e activat prin conturul mâinii? Păi mai degrabă putem face o analogie cu Stargate, unde tot prin conturul mâinii era controlată arma aia a anticilor din Antarctica, care lansa drone către navele lui Anubis.

      În fine. Spre disperarea unora, voi continua să scriu. Sper să mai avem ocazia să discutăm și pe marginea altor texte, aici ce a fost de spus s-a spus deja.

      • No, bine… treaba cu analogiile râman la nivelul ăla pe care ți-l trezește subconștientul. Na, la asta m-am gandit prima oara când am auzit cu mâna pe panou. Or mai fi 50 de mii de cazuri asemănătoare și n-oi fi tu primu care descopera roata a 5-a oară.
        Cât despre treaba cu scrisul, n-am nimic împotrivă, vorb-aia, chiar te rog să continui. Eu doar comentez p-aci, până oi da la înaintare ce știu și eu, iar critica mea se vrea constructivă.
        Și da, e spus cam mult pentru o singură lucrare scurtă.

  • am tot citit pe aici, concluzia dom’le care “ie” concluzia?

    • adica am citit ditati lucrarea dar nu am inteles care e faza? morala ceva?

  • Postez din nou deoarece primul comment vad ca nu a aparut.

    Draga @pencilcreed, talentele tale sunt folosite gratis pe un concurs literar. Grav este ca egoul tipic romanesc a blocat intelegerea feedbackului. In US mi s-a cerut suma de 3000 $ pe un review asemanator – de care apropo la reactiile pe care le-ai primit…orice scriitor are nevoie. Ma bucur ca ai scris aceste comentarii pentru ca altfel nici nu stiam ca exista in Ro astfel de oameni. Celor care nu au inteles feedbackul si l-au numit ‘ batut campii’ le recomand cartea scrisa de Stephen King – On Writing pe care orice scriitor trebuie sa o citeasca. Ar vedea acolo aceleasi sfaturi relevante. Dar bat campii… @pencilcreed , da-mi un mail pe dhyanica@gmail.com as dori o colaborare. De ce as plati strainii cu mii de euro cand avem romani cu capacitati de ‘literary agent’. Iar ca sa nu zici ca e o gluma intra pe site sa vezi proiectul SF care e WIP. Vb serios. Doresc o colaborare, astept mesaj.

    • Dacă te interesează, sigur, deși nu dau pe afară… vorb-aia, doar am citit ceva și am facut un comentariu, acum dacă Îți place și chestii, scrie-mi pe mail, pencilcreed@yahoo.com.
      Am și blog, mă gasesești cu același nume și dacă te interesează ceva din marele gen al Speculative Fiction-ului da-mi un semn.
      Poate o să postez și eu ceva scrieri, dar mă mai gândesc. Ținem legătura.

    • Dhyanica, observ cu mâhnire că băgăcioşenia, acea capacitate a românului de a da din coate şi a se mişca în faţa, indiferent cât de refractară este mulţimea la aşa ceva este prezentă şi în comentariul dumitale. Ba chiar mai mult în comentariul precedent care nu a fost aprobbat, deoarece numarul de linkuri pe care-l propunea era caracteristic spam-ului. Afirmaţia dumitale că remarcile pe alocuri pertinente ale lui PencilCreed ar fi folosite pe gratis sub forma de talente, este de natură să năucească masele. Îi mulţumim lui PencilCreed că ne bagă în seamă, dar în general, o analiză corectă, completă şi competentă nu este expusă într-un comentariu sau mai multe. Pe de altă parte, ca orice analiză superficială sau nu, obiectivă sau nu, aceasta trebuie expusă într-un stil care să permita acceptarea sa de către autor. Antagonizarea autorului va conduce de fiecare dată la rezultate negative, indiferent de cât de bună este analiza, tocmai datorită limbajului şi stilului abordat.
      In rest, Dhyanica, ceea ce faci este pur si simplu reclama. “Numai tu” esti în stare să percepi o analiză pe text. Îţi dorim succes.
      Ca avertisment pentru cine trebuie, a doua reclamă, că este personală sau impersonală, va fi stearsă fără preaviz.

    • @Dhyanica, ai plătit trei mii ca să îţi facă review? Şi ca să-ţi publice cât ai dat? Frate, da ce-ai scris în cartea aia de i-ai supărat aşa de rău? Aici, cu 2000 aveai şi cartea şi review-ul, scrise bine de la început.

  • Rugaminte pentru cine trebuie: va rog sa imi stergeti toate comentariile fara preaviz. Doream contactul lui pencilcreed, nu sa socializez cu mai marii SF-ului romanesc sau sa ma bag in seama sau in fata lor.

    • Dhyanica, comentariile dumitale nu sunt mutări de şah, categoria debutanţi, ca să le iei înapoi. Ţi-ai făcut treaba, ai aruncat două-trei aluzii şi ai dispărut în ceaţă. În primul rând, ca să revenim la lucrurile care au deranjat: talentele lui pencilcreed nu au fost „folosite pe gratis“, aşa cum ai afirmat insultând, probabil fără să vrei, ci au fost oferite benevol, fără a fi cerute, în cadrul unei discuţii despre scris din care toată lumea poate câştiga, inclusiv pencilcreed. Dacă ai fi trimis textele tale la redacţie, pesemne ai fi primit o opinie sinceră şi gratuită, la fel cum sunt majoritatea comentariilor din această revistă.
      Insistenţa pe „bătut câmpii“ se dorea a fi o remarcă împăciuitoare? pentru că s-a observat oarecum contrariul. În aceste condiţii, remarcile despre socializare au o inefabilă aromă de ironie gratuită.
      Fiecare e dator să-şi caute propria lui cale spre glorie. Aici căutăm s-o facem prin colaborare şi bună înţelegere, nu prin zâzanie şi replici nepotrivite. Spor la scris, îţi doresc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.