Neomodernismul şi Generaţia ’60. Context ideologic şi cultural
Festivalul SF De La Râșnov 2014, o cronică
Mă simt ușor iritat. Sursa disconfortului meu este cucoana pe care o trage curentul… Are urechile înfundate cu doi baloți de vată și probabil niciun gând să viziteze doctorul stomatolog sau cel ORL în vederea remedierii problemelor. Spun asta pentru ca e versată… o cunosc “după mers”. Mai întâi a avut o problemă cu ușa, apoi cu unul din geamurile aflate în stânga mea, apoi cu următorul geam când s-a dat drumul la aerul condiționat, apoi cu aerul condiționat care era dat prea tare. Nu și-a găsit locul până ce nu a ajuns în fundul vagonului, unde a trebuit să se potolească. Lângă ea stă cea care are bufeuri și care acum o privește cu gânduri criminale. Îmi imaginez cum sare la gâtul ei și ii înfundă toate orificiile rămase libere cu bucăți mari din punga pe care o ține în brate, în scop de etanșeizare. Așa, curentul nu avea să o mai tragă niciodată, iar lumea din jur avea timp, cel puțin până la destinație, să respire aer proaspăt!… Îmi revin repede, trebuie să ajung la Râșnov și nu la vreo secție de Poliție unde să dau declarații cu privire la un eventual omor. Mă uit pe resemnat pe geam. În zare se văd munții.
Ajuns la Brașov am sărit imediat într-un alt tren de la Regiotrans, care avea doar două vagoane. În gară la Râșnov mă așteptau iscoadele. Orașul nu foarte mare, pare pregătit pentru o invazie… Casele sunt baricadate în așa fel încât nu poți să ajungi în curtea lor decât pe poarta principală bine ferecată sau pe calea aerului.
Încet-încet, după o ploaie de vară și câteva întârzieri minore, 12 adepți ai SF-ului românesc s-au adunat în curtea unei pensiuni pentru a pune festivalul la cale. S-au plătit taxe, s-au dat legitimații, s-a aflat starea celor care vin mai târziu, s-a decis programul din prima zi și alte detalii organizatorice.
Conform programului, prima zi a festivalului se numește “Ziua creației artistice” iar numele i se trage de la concursul de proză scurtă “Mihail Gramescu”, a cărui temă urma să fie lansată în această zi. Concursul îl omagiază pe scriitorul român de SF&F al cărui nume îl poartă și care din păcate s-a stins din viață pe 13 mai 2014, la 63 de ani.
Tema din acest an, respectiv de la prima ediție a concursului, este „Copiii salvează civilizația“ și constă în realizarea unui text SF cuprins între 3.000-10.000 semne, scris pe orice suport, corect din punct de vedere gramatical și cu termen de predare vineri 20:00. Juriul va fi format ad-hoc din organizatorul festivalul Eugen Lenghel și câțiva autori de SF cu renume publicistic, care sunt prezenți la festival și care au ales să nu candideze la concurs.
Pe seară, am descoperit cinematograful nou din Râșnov Amza Pellea unde ne-am relaxat cu filmul Hancock (2008), după care ne-am retras iar la pensiune, unde am luat pulsul SF-ului românesc la un pahar de ceva lichid…
* * *
Ziua 2&3
- Atavic de Liviu Surugiu – O carte cu nume ispititor, care promite. Acum, nu știu dacă cartea promite din cauza autorului care vorbește foarte mult și pasional despre experiența sa scriitoricească sau datorită conținutului sau intens bătătorit, fiind vorba de un roman scris în decurs de 20 de ani. Cert este că, mai toți cei prezenți s-au grăbit să-i cumpere cartea.
- Vraciul de pe Norul Interior de Lucian Dragoș Bogdan – Deși coperta mă duce cu gândul la un fantasy, ea este de fapt un space opera, poate singura de la noi. Cartea a fost discutată și la cenaclul Wolf’s Pack, a cărui sesiune (pentru luna iulie) avut loc în cadrul festivalului. Mă întreb dacă volumul este la fel de liniștit și calm ca autorul ei.
Despre prezentările de carte SF, nou pentru mine a fost:
- 9 Istorii Reutilizate de Eugen Lenghel – o carte a cărei coperta mă duce cu gândul la cyberpunk și care m-a făcut curios pentru că știu că autorul pe lângă scriitor și editor mai este și IT-ist.
Toate bune și frumoase, însă cea mai spectaculoasă prezentare de carte a fost din punctul meu de vedere cea făcută fulger de focșăneanu Gheorghe Andrei Neagu alias Semper Pururs. Omul a venit cu portbagajul burdușit de cultură… literară și viticolă made in Focsangeles (după cum îi spune o localnică care îmi este prietenă), a lăsat câțiva litri de vin, câteva cărți și mai multe numere din revista Oglinda Literară, apoi a întins-o. Bun vinul de Focșani, cât despre literatură… nu prea pot să mă pronunț pentru că nu e SF și pe mine unul literatura contemporană românească (non SF&F), sincer, mă cam depășește. Din cărțile lăsate în urmă, m-a atras imediat vizual Războiul muștelor, o carte de povestiri scrisă de personajul mai sus amintit. Cartea este maro cu o muscă mare pe copertă și mai multe mici pe fiecare pagină și a fost scoasă la Ed. Plumb. Maro-muște-plumb… oare ce a vrut autorul să transmită?… În fine, am trecut-o pe lista „de citit experimente“.
În rest, în această perioadă, în Râșnov e precum în București, se construiește o parcare subterană și un lift care să ducă la cetate. Tot proiectul costă vreo 5 milioane de euro și e finanțat cel mai probabil din fondurile europene. Ca rezultat al acestuia, există un tobogan exact lângă pensiunea la care sunt cazat, pe unde se coboară pietrele și care te face să crezi uneori că se prăvălește muntele peste tine. Dacă ignori toate aceste mici neajunsuri descoperi ca locul are farmecul săi, iar oamenii sunt interesanți. De exemplu, familia la care suntem cazați este compusă dintr-o ea – foarte curioasă și foarte vorbăreață (dacă nu știați munții /dealurile din jur au fost cândva niște piramide, spune ea) și el – un olandez aproape mut și care la intrarea în pensiune, pe o pancartă, se laudă cu abilitățile sale gastronomice: „cartofi prăjiți la Olandezu“. Pensiunea este o casa veche săsească iar masa de la care scriu aceste rânduri se află în podul mansardat al casei. Deasupra ei este un geam pe unde văd Cetatea Râșnov cum se uită la mine (poza în curând).
E.A. Poe – Lucian Vasile Szabo, Ed. Tritonic
9 Istorii Reutilizate – Eugen Lenghel, Ed. Tritonic
Așteptând în Ghermana – Dănuț Ungureanu, Ed. Nemira
BDC – clubul benzilor desenate, Ed. ?
Îngeri de gheață – Adina-Mihaela Speteanu, Ed. Tritonic
Nuanțe de întuneric – Roxana Brînceanu, Ed. Millennium
Otvorena – Viorel Pirligras, Ed. Simart
Ziua 4&5
Din cetate am căutat să văd pensiunea Stefi și geamul din podul mansardat unde se găsea masa mea preferată. N-a fost greu, căci pensiunea era chiar sub deal/cetate. Un șut în dos și nu mai trebuia să mă întorc cu trenulețul groazei!…
Viorel Pîrligras (cel care gesticulează ca și cum ar vrea să-l strângă de gât pe Sorin Bobouțeanu), după cum se poate observa în această poză nu este nici pârlit, nici gras. |
Eugen Lenghel înmânând premiul I lui Nicolae Dobre |
Eugen Lenghel înmânând premiul II lui Cezar Mazilu |
La sfârșitul acestei postări care încheie seria de relatări de la Festivalul SF de la Râșnov 2014, am încercat sa-mi dau seama cu ce am rămas după această experiență, așa ca un fel de auto-evaluare. Dupa un „brainstorming“ rapid iată cu ce am rămas:
- cu un mare cucui de la pragul scund al pensiunii săsești la care am fost cazat;
- cu amintirea plăcută a cârcotelilor realizate împreună cu dicționarul ambulant al SF-ului autohton, pe numele său Sorin Bobouțanu, și extensia sa cu adăugiri, expertă în sandwich-uri matinale, Ileana (metal-cosânzeana) Drop – iscoadele mele;
- cu revelația întunericului absolut descoperit în Peștera Valea Cetății din Râșnov;
- cu ideea unui festival ușor dat peste cap de lipsa de cuvânt a unor participanți-cheie;
- cu senzația că în SF-ul românesc, mai devreme sau mai târziu, ești obligat să alegi o tabără… și ele nu sunt deloc puține;
- cu o inițiativă demnă de lăudat – un festival specific SF-ului și celorlalte genuri conexe, ținut într-un loc pitoresc;
- cu experimentul creației și al scrierii „la comandă“. Așa mi-am dat seama că sunt în stare să scriu 5.000 – 7.000 de semne pe zi, ceea ce e un record pentru mine;
- cu noi prieteni și cu experiența lor scriitoricească, din care se pot învăța multe;
- cu gândul la berea la halbă care era mai ieftină decât apa plată;
- cu gestul frumos făcut de Dănuț Ungureanu, de care o să vorbesc în recenzia lui „Vegetal“;
- cu imaginea lui Rolex, câinele-vedetă, cum era el atras de mirosul cărții Roxanei Brînceanu – Sharia, descoperită întâmplător la vânzare, în Cetate.
- și multe alte amintiri plăcute.
5 Comments
Frumos articolul