ADINA SPETEANU – „Destine pierdute“, editura Tritonic, 2013

Destine-pierdute_rgbÎn ultimii ani a avut loc o adevărată explozie a poveştilor cu vampiri şi alte fiinţe de acest gen. Personal nu sunt încântat de ele. Dar sunt de părere că, dacă tot sunt în plină ascensiune, ar fi păcat să lăsăm toată gloria acestei teme altor ţări. Până la urmă, mitul lui Dracula provine de pe meleagurile noastre şi e firesc să-l exploatăm (şi) noi. Şi, într-o vreme când alte popoare îşi reinventează mitologia şi basmele, transformându-le în literatură fantasy, demersul de a face şi noi acelaşi lucru mi se pare salutar. Adina Speteanu este unul dintre scriitorii care a păşit pe această cale. Iar faptul că are doar 20 de ani m-a făcut şi mai curios în legătură cu opera ei. Cartea, prima a unei serii din care au apărut deja 3 volume, spune povestea unei adolescente care trece printr-o perioadă dificilă pe plan personal. Pe lângă asta, devine martora unor fenomene misterioase, terifiante chiar. Pas cu pas, ea descoperă că pământul a devenit câmpul de luptă a două popoare de nemuritori: vampirii şi strigoii. Iar în acest război oamenii nu pot fi decât victime. Curând lucrurile se precipită, iar adolescenta se trezeşte prinsă între cele trei lumi şi trebuie să aleagă ce să creadă şi cui să-i rămână loială.Cine se lasă păcălit de vârsta autoarei va avea o mare surpriză. Adina scrie matur, echilibrat, ştie când şi cum să creeze tensiune şi dramă. Personajele sunt bine conturate, iar poveştile lor se dezvăluie cititorului la momentul potrivit. Cartea se încadrează în genul “young-adult fantasy”, dar asta înseamnă doar că descrie trăirile unor adolescenţi, nu că este o lectură uşurică. Pe mine m-a convins să caut volumul al doilea din seria „Dincolo de moarte“. Iar asta înseamnă că şi-a atins obiectivul.

 

Lucian Dragoş Bogdan

Lucian-Dragoş Bogdan s-a născut pe 16 iulie 1975 la Alba Iulia. A urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. După absolvire a lucrat ca inginer de sistem, analist programator, caricaturist, director de marketing şi vânzări. În prezent este educator la un centru de recuperare a copiilor cu dizabilităţi şi administrator la o intreprindere familială care se ocupă cu flori şi obiecte de artizanat. A debutat literar în 1991 în ziarul „Alba Forum” cu povestirea Triunghiul Bermudelor. De-a lungul anilor a publicat în „Anticipaţia”, „Luceafărul”, „Discobolul”, „Jurnalul de imagine”, precum şi în reviste online cum ar fi „Ficţiuni.ro”, „Gazeta SF”, „Argos”, „Nautilus”, „Sfera Online”, „Imagikon”, „Wordmaster”, „Lumi Virtuale”, etc. Volume apărute: Trilogie (2004), Zeul Kvun (2004), Frontiera (2006), Vraciul de pe norul interior (2014).

Sugestii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.