Neomodernismul şi Generaţia ’60. Context ideologic şi cultural
Aurel Manole, 1953-2015
Am aflat cu regret dispariția pictorului și profesorului Aurel Manole, un deosebit om de cultură, în ziua de 8 noiembrie 2015. Suntem încă o dată copleșiți în fața naturii efemere a ființei umane. Fie ca opera și memoria pictorului Aurel Manole să dăinuie.
Îi mulţumim pictorului Aurel Manole pentru permisiunea de a ilustra numărul 9 al revistei cu lucrările sale.
Născut pe 17 aprilie 1953, Aurel Manole a urmat cursurile Liceului de muzică și arte plastice din Galați (absolvit în 1972) și pe cele ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (specializarea Pegagogia artei-desen, absolvită în 1979, și Arte decorative și design – pedagogia artei, în 1996). În februarie 2009, obține titlul de Doctor în arte vizuale la Universitatea Națională de Arte din București. Este profesor la catedra de arte vizuale a Liceului de artă „Haricleea Darclée” din Brăila, director general artistic al Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galați și președinte al Asociației U.A.P. din Galați.
A participat la taberele de creație de la Anina – jud. Caraș-Severin (1984), Amara – jud. Ialomița (1989), Lugoj (1989), Atlantykron (1990 – până în prezent), Tușnad (2000), Reșița (2005, 2007, 2008, 2009), Celic Dere – jud. Tulcea (2006, 2007), Veliko Târnovo – Bulgaria (2008), Herculane – jud. Caraș-Severin (2010), Plopeni – jud. Prahova (2010), Breaza – jud. Prahova (2011) dar și la Congresele Europene de SF de la Fayence – Franța (1990), Freudenstadt – Germania (1992), Insula Jersey – Marea Britanie (1993), Vilnius – Lituania (1996), Dortmund -Germania (1999), Gdynia – Polonia (2000) și Praga – Cehia (2002). A fost de asemenea prezent și la Convențiile Mondiale de science fiction de la Glasgow (1995) și Los Angeles (1996).
Aurel Manole a avut 72 de expoziții personale deschise în țară și în străinătate și este autorul unui brevet de invenție înregistrat la OSIM în 1997, cu nr. 112176, brevet intitulat „Amestec de fuziune cromatică și instrumente de lucru”, care se referă la procedeul denumit de autor „pictografie”.