Avanpremiere
M-am pornit pe cârâit ca mașina aia de făcut uruială din porumb pentru ciugulitorii de rând. Sunt un cârcotaș de când mă știu, nimic nu-mi place, mai ales viața asta scurtă și mizeră de-o trăim în România, pentru că de-am trăi-o în altă țară ar fi și mai mizeră. Așa e norocul nostru să ne fi născut români, că de ne nășteam germani ne băteam cu turcii și arienii pe la colț de stradă, pe înfundate, că politicului nu-i place să scrie nimic urât la ziar. Și, bineînțeles, se vor trezi vreo doi-trei care n-au ce face afară de zgomot pe internet să-mi zică de bine şi de nevoia mea de somn.
Asta e! Dacă mi-a plăcut cartea, adică mai mult s-o citesc decât s-o scriu.
Și pentru că tot vorbeam de cărți şi de Final Frontier al cărții din 2015, ediția care privește în urmă spre 2014, hai să cârâim ceva și despre ea. Am fost invitat la panelul intitulat pompos „SF-ul românesc în 2014, realizări și nerealizări”, la două discuții, despre cărți, reviste, premii și evenimente, care vor rezuma nefericitul an 2014.
Să vă spun de ce anul 2014 este un an negru. Întâi pentru că a dispărut Mihail Grămescu, un om de mare talent în mai multe domenii, nu numai literar, un scriitor care poate fi denumit pe drept cuvânt cel mai mare scriitor român de SF contemporan. Asta a zis-o Cărtărescu. Grămescu a fost un om care a influențat și – nu mă îndoiesc – va continua să influențeze multe destine.
Apoi i-a venit rândul lui Ștefan „Moshul SF” Ghidoveanu. Modest şi de multe ori nu prea, realizator al emisiunii aproape nemuritoare a Exploratorilor Lumii de Mâine, „Moshul SF” a pus umărul destul de puternic la împins căruța sefeului. Chiar dacă o seamă de persoane susţin sau susţineau taman contrariul. În fine, așa cum argumenta premonitoriu la Radio România Cultural, emisiunile ies pe ușă odată cu cei care le creează. ELM nu mai emite. Ultima emisiune a lui Ștefan oscilează încă în spațiu, la distanțe astronomice.
Mai mult, Maestrul Ghidoveanu s-a implicat în organizarea primei ediții a Festivalului S&F de la Râșnov și în proiectul născut în urma acestuia, ce urma să devină în toamna lui 2013 revista Ficțiuni.ro. Lui trebuie să-i mulțumim și pentru numărul special dedicat lui Philip K. Dick. Astfel că la capitolul reviste și emisiuni înregistrăm o mare pierdere şi ceva evenimente triste.
Dealtfel, cred că 2014 a fost ultima răbufnire a unor energii latente, stimulate probabil de lupta politică și economică ce întorcea pe dos societatea românească. Oare justifică ceea ce s-a întâmplat în acest an afirmația că nu mai există sefe în România? Cei care puteau să apere cu consecvență şi cu argumente această mică redută au dispărut. Nu mai văd pe nimeni la fel de capabil să le ia locul.
Pe de altă parte, slipstreamul – acel curent care nu este curent – acea forță turbionară care afectează de multă vreme literatura străină, având oarecare impact în literatura noastră abia în anii 2000, acum își etalează pe deplin efectele. Depășirea granițelor dintre genuri, făcută de multe ori în mod voit, mixajul programatic sau involuntar oferit de exemplele de succes evident semnalate dincolo de granițele țării au oferit scriitorilor români modele de urmat. Romane polițiste cu vampiri sunt deja obișnuite. E de-ajuns să menționez numai cartea Ștefanei Czeller – Ozz, laureată a concursului de roman de la Tracus Arte din 2013.
Peste mări, la ultimul WorldCon s-a propus ca termen generic pentru ultimul mix al salatei SF, Fantasy și derivate termenul Fantastica. Deci – no more SF? Ideea a prins și la SRSFF, drept urmare, revista societății s-a regăsit sub numele Fantastica.ro. Din păcate, realitatea românească este ceva mai complexă. Iar autorii de gen, vor să scrie în mai multe registre.
Nu știu. Să repet ce a spus CTP în ’90? „Sefeul românesc a murit odată cu Ceaușescu”. O fi adevărat, o fi fals. Unde este acea creștere semnificativă care să infirme temerea de dispariție?
Multă lume îmi reproșează că scriu un SF prea soft. Din păcate, nu e SF. Vreau să fie în primul rând literatură. Dacă nu îmi iese, e o problemă. Dar este mai curând realism tehnologic. În fine, nu căutați să citiți polițistele mele în cheie sefe, pentru ca o să mă ia pe mine amețeala, dară-mi-te pe voi.
Sfatul meu este să scrieți ce vă vine mai ușor. Lăsați sefeul. Nu se mai scrie sefe. Se scrie literatură, cu tot felul de artefacte care au fost sefe, dar nu mai sunt. Roboții sunt printre noi. Deschideți ochii către noua civilizație sefe care a venit peste noi prea repede.
10 Comments
Eugen, nu mor caii când vor câinii. SeFe-ul există și se va perpetua de-a pururi. Sau ca să nu sune atât de emfatic, până când ne pupă suav pe bot asteroidul care ne este predestinat.
Trăim o criză de sistem, atâta tot. Vagoane mai mult sau mai puțin ruginite, împrăștiate aiurea prin gări și depouri, luându-se uneori în tampoane (”dă-te bă la o parte, că asta e linia mea!”), încremenite în așteptarea Locomotivei: o persoană sau un grup de persoane care vor trage la deal toată suflarea science fiction-ului românesc.
Bine spus!
🙂 Eu știu prea bine, pe propria mea piele, ce înseamnă să crezi în s.f.
Când am început să scriu ATAVIC, în 1983, nu numai că multe lucruri păreau irealizabile, dar multe altele nici măcar nu trecuseră cuiva prin cap. Când l-am terminat, în 2011… of! Păi numai un exemplu: ”Rus Vil răspunse la telefonul din bucătărie”… păi nu zice nimeni că nu mai există tel. fix în bucătărie, dar, înțelegeți ideea, telefonul mobil era cam departe pe atunci (exista conceptul, parcă și armata americană avea niște cărămizi, iar descrierile despre viitor abundau de tehnica asta; dar nu exista ca o realitate în viața de zi cu zi). În 2011 apelul telefonic nu e pentru Rus Vil doar o amenințare; el poate declanșa efectiv o bombă.
Asta nu înseamnă că nu putem imagina noi și noi scenarii. Doar că lupta pentru supraviețuire este mult mai grea.
Părerea mea! 🙂
Trebuie sa filtrezi tot ce poate pica la testul timpului! E un pic mai dificil 🙂
2014 a fost într-adevăr un an trist.
Pentru mine a însemnat atât moartea unui monstru sacru pe care nu-l cunoșteam personal (Ghidoveanu), cât și despărțirea de un vechi prieten (Grămescu). Chiar zilele trecute am recitit ultimele mesaje (foarte lungi) pe care mi le-a trimis pe facebook. Aș vrea să le public într-o zi. Printre altele mi-a trimis, cu puțin înainte de a muri, toate volumele sale de poezii, revăzute și adăugite. Și mai mă rugase să îi dau un scenariu sf. Voia să scoată o antologie inedită de scenarii sf!!
Pentru mine 2014 a fost însă și anul unei renașteri. A mea, personală.
Și e bine zis renaștere, fiindcă, de moment, încă merg de-a bușilea…
Al treilea și al patrulea volum care sper – trebuie – să apară anul acesta, abia dacă mă vor ridica în picioare.
Articolul este foarte bun și plin de ”ocolișuri care spun de-a dreptul” ce au de spus. Aștept cu nerăbdare discuția de la FF 2015 !
As vrea sa fie asa. Sunt doar experiente si ganduri sumbre.
Cate guri atatea pareri. Nimeni n-are dreptate, nimeni nu se-nseala. Eu cred ca trebuie sa ne ascultam unii pe altii, cu calm. Vedem ce mai zice unul, ce mai drege altul, si la final punem de-un mic si-o bere. Rece, dar mai spre vara, cand o veni caldura aia ca de furnal. Caci daca nu ne salvam noi intre noi, apoi cine s-o faca? Americanii?
Hai sa fie intr-un ceas bun si dau eu o bere la toata lumea sefista. Ca de impinge fiecare unde-l taie capul la caruta sefeului, vorba autorului sussemnat, de ducem de rapa cu totii.
Doar că nimeni nu gândește sau scrie cu gura… Chestie de adaptare. 🙂