Dacă-i marți e Mărțișor, dacă nu, e Vineri 13
Cultura românească suferă de negativism. În loc să tragă speranțe de mai bine, la două trei luni de o așa zisă fericită întâmplare politică, o dă în gropi pre dânsa, dimpreună cu mai marii reprezentanți ai săi. De parcă Apocalipsa e mâine și de parcă Nobelul s-ar da la români.
Cum s-ar zice, băieții deștepți ai literaturii române se zbat pe nominalizările la Nobel, căci n-or fi nebuni să creadă că au șanse la Premiu, în speranța că asta le va aduce vre-un monument semnificativ la Bellu, poate chiar în coasta lui Eminescu – care brusc ar vrea să-și schimbe numele. Nu de alta, dar a ajuns atât de uzat încât e aproape transparent.
În traducere liberă, triumviratul perpetuu din fruntea comandamentului Literați și Împenițați vrea să aibă loc printre cei mai bogați din cimitir. Ar fi cazul să le reamintescă cineva, că nici cimitirele nu asigură liniștea veșnică, mulțumită mercantilismulu care a pătruns între aleile cu panseluțe și nu-mă-uita.
Mă scuzați că sunt atât de sumbru, dar în februarie am avut de trecut un Vineri 13 și mai multe routere băgate de utilizatori în rețea, pe ascuns, dându-mi temă de casă pe ne-ve și nevinovat.
Lumea reală se chinuie din răsputeri să ajungă din urmă imaginația, cu mai toate guvernele din lume concurându-se în adoptarea legii Big Brother (Orwell se răsucește în etern) iar serialul Person of Interest pierzându-și noutatea tocmai pentru că ceea ce părea a fi ficțiune este deja istorie comună, prezentă și reală.
Singurul domeniu în care se pare că realitatea nu a pătruns prea mult este vampirismul. Prin urmare, am încercat să lansăm o provocare colaboratorilor noștri pentru a ne oferi câteva mostre de sânge pe canini extrovertiți. Dacă nu vă place, comentați-le lucrările. Cine știe, poate nu vor recurge la represalii.
Și acum să cadă cortina, să se-aprindă plină – Luna!
1 Comment
– Barman, să curgă sângele în căni de lut… mai repede, suntem însetați! Sau poate preferi să-l bem pe-al tău? spuse Eugen, privind îngrijorat spre prietenii săi literați, care scurtau din priviri speranța de viață a amărâtului din spatele tejghelei. 🙂