DĂNUŢ UNGUREANU, MARIAN TRUŢĂ – „Vegetal“, editura Nemira, 2014

vegetalMi se pare extrem de dificil să combini SF-ul cu un stil autentic românesc. Când am auzit primele reacţii la romanul Vegetal am rămas mirat aflând că autorii săi făcuseră tocmai acest lucru. Iar întâlnirea cu Dănuţ Ungureanu m-a convins să citesc cartea. Acţiunea se petrece într-un viitor în care pământul a fost invadat de plante de cultură. Lanuri întinse porumb, de grâu şi de floarea-soarelui izolează aşezările şi atacă fără milă oamenii. O abordare care aminteşte de Sera lui Brian Aldiss. Dar orice asemănare se opreşte aici. Cei doi autori au preferat să urmărească viaţa unui adolescent dintr-un sat argeşean. Şi nu numai atât: au ales să prezinte lumea şi evenimentele prin prisma viziunii naive a acestuia, folosind un limbaj specific ţăranului român. Combinaţia dintre acest aer românesc, autentic 100% şi un viitor distopic este fantastică. Pacea vieţii la ţară pe care o regăsim în Moromeţii, se metamorfozează într-o călătorie iniţiatică, cu accente din realităţile paralele ale lui Philip K. Dick. Iar efectul este surprinzător.Din punctul meu de vedere, acesta este unul dintre cele mai bune romane SF româneşti (îl consider SF prin prisma premiselor, chiar dacă romanul pare a se încadra mai curând în sfera realismului magic). Creaţiile cuplului Romulus Bărbulescu-George Anania mi-au plăcut foarte mult şi le citesc cu drag şi acum, în ciuda anacronismelor. Nu ştiu dacă Dănuţ Ungureanu şi Marian Truţă intenţionează să colaboreze şi la proiecte viitoare, formând un nou cuplu de nivelul celui menţionat anterior. Dar, dacă o vor face, voi aştepta cu sufletul la gură orice nouă creaţie a lor.

 

Avatar photo

Lucian Dragoş Bogdan

Lucian-Dragoş Bogdan s-a născut pe 16 iulie 1975 la Alba Iulia. A urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. După absolvire a lucrat ca inginer de sistem, analist programator, caricaturist, director de marketing şi vânzări. În prezent este educator la un centru de recuperare a copiilor cu dizabilităţi şi administrator la o intreprindere familială care se ocupă cu flori şi obiecte de artizanat. A debutat literar în 1991 în ziarul „Alba Forum” cu povestirea Triunghiul Bermudelor. De-a lungul anilor a publicat în „Anticipaţia”, „Luceafărul”, „Discobolul”, „Jurnalul de imagine”, precum şi în reviste online cum ar fi „Ficţiuni.ro”, „Gazeta SF”, „Argos”, „Nautilus”, „Sfera Online”, „Imagikon”, „Wordmaster”, „Lumi Virtuale”, etc. Volume apărute: Trilogie (2004), Zeul Kvun (2004), Frontiera (2006), Vraciul de pe norul interior (2014).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!