Decembrie, noir de fumée

La sfârşit de an vă oferim un număr noir. O ediţie bântuită de crime şi senzaţii neplăcute. Texte controlate de poliţie şi nu numai, de precursori ai unei lumi tiranice şi neiertătoare, în care visele bune nu există şi coșmarul e starea de fapt.

E o ediţie specială, care se voia dedicată distinşilor oaspeţi ai târgului de carte Gaudeamus, prin interviurile pe care cu amabilitate ni le-au oferit. Însă evoluţia prezentului politic şi social din ţară reînvie imaginea unui 1984 pe care îl credeam de mult apus. O epocă plină de constrângeri, restricţii şi opresiune. După celebrarea unui almanah Anticipația 1983, renăscut din cenuşă la 30 de ani după, a urmat o ediţie a lui 1984.

De fapt a fost un Gaudeamus bântuit de fantome, prevestind enormele abuzuri din parlamentul ţării, aducându-ne din ce în ce mai aproape de scena cutremurătoare a unui 1984 orwellian.

Mă gândesc la trecut, cu atât mai mult cu cât în 1969 aveam privilegiul să urmăresc în direct prima aselenizare, să văd în direct primul pas uman pe Lună, indiferent de fabulaţiile celor neconvinşi. Nelson Mandela fusese arestat nu cu mult înainte, după cum şi JFK îşi încheiase periplul tragic prin Dallas. Mult mai târziu aveam să aflu de ei, de speranţele repede înăbuşite și de faptul că planul spaţial american era doar o palidă idee a ceea ce fusese gândit înainte de 1963.

A trecut o aşa-zisă revoluţie, precedată de eliberarea lui Mandela, căderea apartheidului, o aşa-zisă retragere a navetelor spaţiale americane, o mulţime de războaie. În fine, tot felul de justificări politice şi economice, numai bune să ne ia cheful să plecăm pe Marte.

Deşi suntem cufundaţi într-o mare de gadgeturi SF, iar vorbirea despre spaţiu şi explorare ar putea părea a fi SF, mă refer strict la realitate şi la momente istorice. La momentul morţii lui Nelson Mandela şi la modul în care această moarte a devenit pretext pentru necunoaşterea stării de fapt în momentul celui mai îngrozitor atentat la drepturile omului, tocmai în ziua dedicată drepturilor omului, într-o ţară cât se poate de democrată. Un nou Sfânt Bartolomeu, ediţie revizuită, pentru România.

Aş fi râs dacă citeam aşa ceva într-o carte. Nu este ficţiune. Este cruda realitate şi vă invit s-o rememoraţi. Absurdul iese la iveală, speranţa pe care o aveam acum multe zeci de ani că vom ajunge vreodată printre stele s-a epuizat. Discriminarea este acută, iar cei discriminaţi sunt nativii pământului. Ne întoarcem în timp, pe zi ce trece.

Acum nu ne mai rămâne decât să aşteptăm să vină ajunul anului nou, să adormim şi, plini de cuminte ascultare a Fratelui mai Mare, să ne trezim în drum spre lucru, în noul an 1984.

Dacă drumul spre lucru nu vă place, îl puteţi înlocui cu drumul spre muncă. Muncă însemnând caznă, după spusele unui distins orator, care încerca să explice de ce nouă, românilor, nu ne place munca.

Într-un fel, îi dau dreptate.

Dar sunt optimist. Chinezii au aselenizat zilele trecute.