Festivalul Science & Fiction Râşnov 2014 – primele ştiri
După succesul de necontestat al ediţiei de anul trecut, care s-a datorat nu neapărat numărului de participanţi, cât mai ales calităţii acestora, pornim campania dedicată ediţiei 2014 a Festivalului Science & Fiction de la Râşnov.
Noutăţile nu vor consta în schimbarea locaţiei sau a perioadei de desfăşurare ci în extinderea perioadei de la 4 zile la 7 zile, între 14 şi 20 iulie 2014. Dorim totodată să subliniem că Festivalul S&F nu este axat neapărat pe activităţi profesionale, acesta având o clară şi distinctă orientare spre divertisment şi relaxare.
Proiecţiile de film S.F. , cadrul natural montan, ambientul citadin rustic, cetatea aşezată pe culme şi caracterul turistic al întregii zone ne propun la reconsiderarea acestui eveniment sub forma a ceea ce este de fapt – o vacanţă la munte, în compania unor persoane apropiate prin proecupări şi idei.
De aceea FSF nu va ţine niciodată locul de romcon sau alt fel de convenţie, naţională sau nu, în parte datorită scopurilor divergente dar şi datorită programului care nu poate conţine planificări de activităţi viitoare, probleme organizatorice sau alte subiecte caracteristice convenţiilor naţionale.
Mai mult în articolul original.
