Jupiter Ascending

Ce mi-a plăcut și ce nu la Jupiter Ascending

Anul SF începe cu o (super)producție mediocră. Filmul poate fi înclus în genul Space Opera, dar la fel de bine poate fi considerat un Fantasy pur cu prințese, prinți, oameni-lupi și șopârle vorbitoare. Aș putea spune că Jupiter Ascending este un film bun dacă s-ar tăia jumătate din secvențe, s-ar schimba actorii și s-ar da mai multă umanitate personajelor. Altfel spus Wachowskii au dat-o în bară.

Frații Wachowski (Andy Wachowski, Lana Wachowski) sunt de nerecunoscut. De la Matrix, Cloud Atlas și pâna la capodopera V for Vendetta au fost într-o permanentă creștere de valoare. Acest Jupiter este nu doar o scădere, este o prăbușire. Scorul de pe imdb, dar și de pe cinemagia nu reflectă cu adevărat mediocritatea filmului.

Să o luăm pe rând.

• Relația romantică dintre Jupiter Jones și inexpresivul Caine Wise este plată. Eu cred că actorii se disprețuiesc în realitate, așa lipsă de atracție mai rar.
• Caine Wise este jumătate lup – jumătate om albinos, sau invers, fiind produs de o companie!? Ce sunt cu urechile alea țuguiate de elf? De ce dacă tot e lup nu are nici o expresivitate? De ce are un strat de două degete de machiaj!? Pur și simplu actorul Channing Tatum joacă ca o scândură. Chimia dintre el și Mila Kunis nu există!
• Albinele roiesc în jurul reginei, ok pot înțelege. Dar ceilalți? Chiar nu a vazut nimeni niciodată un roi? Sau nu au auzit de agresivitatea albinelor?
• Îmi plac omuleții cenușii, au și ei un rol în mentalul colectiv așa cum au și aici, sunt pe post de bau bau. Foarte simpatici.
• Omu’ lup își pierde aripile (lup cu aripi doamnelor și domnilor, dacă porcii zboară de ce nu ar face-o și lupii?), dar le înlocuiește cu niște ghete zburătoare mult mai eficiente, mai mici, mai rapide. De ce ar mai avea nevoie de aripi, care sunt mari, greoaie și ineficiente în lupta corp la corp? Super adidașii ăia bengoși sunt excelenți!
• De la Green Goblin nu am mai văzut așa gadget fain de zburat.
• Ideea din Man in Black cu ștergerea memoriei de scurtă durată apare și aici, doar că nu știm cum se face și acționează la nivel planetar (sau oraș). Partea mai realistă este că unii oameni își amintesc evenimentele ciudate. Excelentă găselniță pentru a ne explica de ce unii văd omuleți cenușii în timp ce majoritatea nu văd.
• Frații Abrasax sunt un fel de prinți romani fără sentimente. Cu toate astea pe ăl mare îl apucă bocitul în fața mamei reîncarnate. Nimeni nu știe de ce. Stranie secvență.
• Tot straniu, dar pentru Wachowskii, e că toate personajele secundare par puse cu mâna, iar omul albinos sau lupul albinos sau lupul-om-albinos apare în trei situații exact la limită, cât să salveze ziua, cum zic americanii. Hai măi, o dată da, a doua oare e neplăcut, a treia oară e de căcat.
• Birocrația e mai mare ca la noi! WTF? un gag ieftin fără legătură cu seriozitatea și prețiozitatea momentelor anterioare și următoare. Pare o secvență din Ghidul Autostopistului Galactic, atunci când președintele stă la coadă să obțină nu-știu-ce-act. Dacă asta a fost o glumă, să le spunem actorilor că nu a râs nimeni în sală.
• Urmăririle sunt luuuungi și tare plictisitoare. Așa ajungi să apreciezi cu adevărat Need for Speed.
• Amuzant, secvența în care Jo este salvată de pe stația aflată în prăbușire seamănă cu o secvență din vechiul joc Mario. Super Mario chiar.
• Terry Gilliam are o secvență omagiu adus mult mai celebrei pelicule Brazil. Bravo pentru asta, dar nu este suficient pentru a salva un film mediocru!
• La sfârșit marea prințesă (regină pentru albine), de fapt o patroană de planete-intreprinderi-ferme, revine să spele buzile pământenilor. Ce drac de morală mai e și aici?

Cu un scenariu slăbuț și cu o regie învechită, filmul ar fi putut fi salvat printr-un joc de zile mari a actorilor. Dar, din păcate, adevărata problemă a acestui film sunt chiar actorii principali. Nici Mila Kunis și nici Channing Tatum nu joacă la puterea maximă! Deși în film se îndrăgostesc și există câteva momente romantice, totul este la nivel intelectual. Vizual această dragoste nu există! Sunt ca doi colegi din gimnaziu aleși să joace într-o piesă de teatru unde trebuie să se pupe. Băiatul stă împietrit în timp ce fata își țuguie fâstâcită buzele. Țoc țoc se aude în sală și toți chicotesc nerușinat. Doar că în film cei doi nici măcar nu au decența să se îmbujoreze! Așa slabă interpretare mai rar.

Secvețele pur SF sunt de urmărit și apreciat. Navele spațiale sunt spectaculoase și au multe detalii interesante iar ideea simulaților foarte bine pusă în practică. Îmi place și planeta capitală a imperiului. Filmul merită văzut de pasionații de SF, dar restul nu vor găsi ceva interesant de văzut. Fiorul artistic este lipsă la apel.

Postere Jupiter Ascending