Mai reprezintă SF-ul un anume ceva pentru noi?
Mai reprezintă SF-ul un anume ceva pentru noi?
Aceasta e întrebarea care se naște cu stringență, urmărind două articole scrise de Michael Haulică și Alex Lamba, în două reviste integrate în fandom. Întrebarea este cu atât mai pertinentă, cu cât phoenixul ars anul trecut al Final Frontier urmează să-și facă apariția. Dar cu ce penaj, cu ce colorit, cu ce se poate lăuda el oare? Asta suntem cu toții curioși sa aflăm.
Tradițional, la FF se adună floarea SF&F, în care cititorii covârșesc numeric fanii, care covârșesc numeric la rândul lor pe cei puțini la număr – autorii. Și asta e ceva plăcut pentru toată lumea. Aspectul neplăcut este ca această relație depinde de manifestări ocazionale, din ce în ce mai rare, într-o țară în care cultura e ceva care se bagă sub preș. Mai mult, preocuparea de gen literar destinat evadării din cotidian, este umbrită de imposibilitatea reală de a face acel salt, de a atinge acea viteză de evadare gravitațională din câmpul Bucureștiului a oricărei opere SF autohtone. Sub rezerva excepțiilor, care tind în genere să întărească regula.
Este oare SF-ul sau sefeul un gen la modă? În România el este mort, odată cu împușcatul, după constatarea cinică dar foarte credibilă a maestrului C.T.P. Atât de bine mumificat însă, încât dacă-l privești, pare că-i viu. Ne așteptăm ca fandomul european să ne bage în seamă? Ar trebui să observăm că fandomul european (vestic nu est-european) are media de vârstă ceva mai mare decât al celui românesc (supraviețuitor). O privire sumară asupra celor două site-uri concatenation.org și esfs.info vă poate lămuri asupra abilitaților tehnologice și resurselor de care dispun cei mai influenți oameni din sefeul european.
Revin la aceasta pentru ca întrebarea fundamentală pusă în articolele menționate mai sus era legată de prezența revistelor românești așa cum este consemnată pe esfs.info. De ce micuța Gazetă apare, iar măreața Galileo nu? Răspunsul este foarte simplu. Relațiile din fandomul intern se reflectă perfect în exterior. Un mesaj al redactorului din acea vreme demult apusă a Gazetei, enumerând revistele online românești a fost filtrat sub aspectul relațiilor bilaterale și, cu oarecare opintire strămoșească a celor care gestionau pe atunci esfs.info (care avea un aspect cu adevărat strămoșesc), a fost inserată la loc de cinste doar Gazeta SF, restul „nemerituoșilor” rămânând în așteptare.
Aceasta nu demonstrează altceva decât lipsa de amuzament cotidian al celor de peste Dunăre, înțelegând de dincolo de Viena, care așteaptă micile frecușuri de pe la noi ca pe niște glume deosebit de amuzante, dar atât de rare încât trebuie din când în când să le provoace. ESFS, transformat de multă vreme în agenție de turism low-cost, un fel de schimb de experiență între studenți care se apropie de vârsta maturității cu ghiocei pe tâmple, se amuză privind esticii care chiar au impresia că pot să facă SF. Și cu oarecare dreptate, pentru că direcția în domeniu este dată de mult, foarte de dincolo de Canalul Mânecii.
Colac peste pupăză, cam de pe la 1985 încoace, slipstreamul – o chestie care își cam bate joc de genurile literare, a democratizat scena, în sensul că scriitorii scriu ce naiba vor ei, iar cititorii pot să creadă orice despre ce se scrie. Dacă le place să se organizeze în fandom sefist și să-l aclame pe Umberto Eco drept mare scriitor de SF, n-au decât. Distinsul autor se va duce și visavis, la clubul de filosofie.
Sper cu asta că am lămurit cel puțin două probleme: că pe vestici în doare-n bașcheți de estici – cu precizarea că esticii sunt săritori la sponsorizat vizite de lucru ale vesticilor, iar în contrapartidă vesticii se lasă pupați în dorsală, iar a doua este că pe aici se scrie atât de puțin și de lipsit de vână, că este suficient un târg de carte SF, ca să se umfle apa în scocul morii sefiste. Lucrurile stând așa, traducerile fiind și mai rare, cum putem noi ridica pretenții la recunoașterea europeană, dacă nu universală?
Iar la asta vă las pe voi să dați răspunsul, pentru că aceasta e problema reală și nu de ce pe esfs.info nu sunt listate toate blogurile românești.
7 Comments
Mda, chiar ca sub pres e bagata cultura.
Daca stai si te uiti vreo 2 zile pe la canalele de televiziune cu fonduri private timpesti 100%.
Sunt promovate anumite specimene si pseudo-vedete de ti se face greata.
Emisiunile despre carti sunt limitate la cel mult 5 minute sau cand se mai face ceva cultural ora de difuzare este absolut aiurea aleasa.
Dar daca nu exista cerere…si oferta este pe masura.
Nu doar SF-ul romanesc e la pamant sau cultura. Multe activitati/domenii/servicii au fost lasate de izbeliste de statul roman/societate dupa Revolutie.
Eh..discutie ampla…si cam fara sens 😉
Da, din seria 90% din părinți vor religie pentru copii. Crede și nu cerceta.
@kyodnb
Discuţie amplă, sunt de acord, dar are şi sens. Chiar are! Fiindcă n-ar fi rău, zic eu, să aflăm şi noi, odată pentru totdeauna, dacă mergem pe o stradă sau pe o fundătură. Şi ca să ne dumirim, avem nevoie de câteva informaţii. Ar trebui sa ştim, de pildă, care sunt vânzările editurilor, difuzorilor, librăriilor. Am putea evalua astfel uşor dacă merită. Altminteri, scriitorii cu vână şed în expectativă, fiindcă nu mor de entuziasm să scrie bine (adică să muncească pe brânci) şi să primească ce merită la sfântu-aşteaptă.
Asta în legătură cu F&SF de la noi…
Despre direcţia estetică spre care se îndreaptă azi ficţiunea speculativă pe planeta Pământ, cu fantasy şi science fiction cu tot, e într-adevăr de dezbătut. Cum de dezbătut este şi daca şi în ce măsură a mai rămas ceva estetic în literatura de divertisment a zilelor noastre, transformată aproape cu totul în industrie.
Şi dezbaterea asta ar avea sens, existând speranţa să limpezim odată pentru totdeauna dacă mai e rost de poveşti, sau va trebui să ne mulţumim numai cu design industrial.
Partea bună aici e că lucrurile sunt oricând reversibile. Putem oricând să abandonăm industria şi să ne întoarcem la poveste. Treaba e chiar să ne dorim asta.
Dacă nu ne dorim, o să tot citim literatură industrială, scrisă după reţetă, prefabricată, algoritmizată, până când o să ajungem să ni se înlocuiască numele personajelor şi înca vreo câteva chestii, cu “find and replace”, într-un text literar, şi noi să credem apoi, făra a cerceta, că avem în faţă o operă cu totul şi cu totul nouă…
Nimic mai adevarat. Putini autori, putine debuturi, putina literatura sefe autohtona proaspata. Poate ca muncind ceva mai mult vreun autor de-al nostru (de ce nu chiar mai multi) va izbuti sa miste putin din coate. Hotarati si cu ceva rabdare poate se va gasi ceva speranta si pentru sefeul nostru.
Citisem undeva (nu mai retin unde din pacate) ca vanzarile editurilor sunt acceptabile. Bine, aici exista ceva nedumeriri. Sumarul vanzarilor era general, nu stim cu precizie cat sefe s-a vandut si cat sefe din cel vandut era al autorilor autohtoni (presupun ca nu mult).
La fel de problematica este si lipsa promovarii dar, pentru ca nu exista domeniu fara un dar -cel putin la noi – cine poate acuza editura/publicatia ca nu-si promoveaza continutul cand mediile unde ” activeaza” masa sunt extrem de scumpe(radio si tv) ca si spatiu publicitar.
Atunci nu raman decat doua alternative: autorii sa munceasca pentru a deveni cat mai buni iar publicatiile de gen sa-i descopere si sa-i incurajeze.
Publicatiile cu care m-am intersectat au facut destul de multe lucruri care m-au ajutat. Nu ramane decat ca scriitorul sa doreasca sa fie mai bun. Banuiesc ca o scriitura buna rupe barierele. Nimeni nu cred c-ar refuza un autor cu adevarat bun. Aici ori afara.
@Florin: depinde ce înțelegi prin autor bun. Pe vremuri, erau considerați buni acei autori care se vindeau ca pâinea caldă. În vremurile noastre, s-a ajuns să fie considerat bestseller un tiraj de 1.500 – 2.000 exemplare. Prin urmare, diferența dintre agonie și extaz este dată de aproximativ o mie de exemplare, vândute sau topite.
Dacă somnul rațiunii naște monștri, putem spune prin analogie că somnul cititorilor naște scriitori ”de succesuri”.
“Autor bun” este o chestie atât de relativă. O persoană poate deveni in această categorie într-un timp foarte scurt sau la fel de bine la sfârșitul unei vieți. Pe de alta parte, autorul bun din punct de vedere al vânzărilor este așa pentru editor sau pentru librar. Ceva mai rar și mult prea târziu de obicei, pentru autor. Aș zice ca un autor bune este cel căruia i se cere să mai scrie, fie și numai de un singur cititor. Cum putem noi spune cu adevărat ce primire va avea o carte peste o sută de ani? Dar, nu în ultimul rând, un “autor bun” este cel care se simte așa și percepe obiectiv evoluți sa literară. Căci un autor bun nu va îndrăzni să se mintă în această privință.
Scuze de răspunsul întârziat. cred că definiția ,,autorului bun,, este perfect zugrăvită de Eugen – autorul căruia i se cere să mai scrie.