Sezon de Festival
Este extraordinar ce efect dinamizator au amintirile! La patru ani de la prima ediție a Festivalului Science Fiction de la Râșnov, născut atunci dintr-un capriciu, ceva mai mult decât o glumă, ca o reminiscență – probabil – a unui alt plan, proiectul continuă să ia amploare.
Suntem acum la a cincea ediție și încercăm să facem ce am avut în intenție de la început – să propunem participanților o mini-vacanță liberă de constrângeri, false ierarhii și măști. La Festival nu ne mână nimeni de la spate, dintr-o sală în alta. Nu ai nevoie de pretexte ca să apeși pe „skip” pentru filmul de la cinematograf sau cine știe ce prezentare-conferință-monolog imposibil de urmărit. Fără pretinse uimiri, monologul plicticos dispare singur de pe scenă, înlocuit repede cu altceva. Filmul este înlocuit chiar mai repede, dacă publicul începe să caște amarnic din fălci. Nu știu să se fi întâmplat asta până acum altundeva, dar e clar că opțiunile sunt la îndemână.
Dacă amintesc de cafeaua sorbită încet la poale de pădure, în așteptarea relaxată a unei dimineți pe care oricare din participanți o poate face mai interesantă, este pur și simplu pentru că așa s-a întâmplat până acum și așa se va întâmpla iarăși.
Anul acesta am încercat să trecem la un alt nivel, chiar mai ambițios decât ce veți putea observa, dar am ignorat oarecum constrângerile. Festivalul este încadrat temporal de EuroCon și WorldCon. Astfel că, deocamdată, festivalul mai are până să devină internațional. Nu este o pierdere, ci dimpotrivă, consider că este o ocazie de a ne pregăti mai bine pentru anul viitor.
Dar despre surprize, invitați și programul detaliat, vă vom oferi mai multe date în zilele următoare!