Ultima Frontieră, 2015
O mare de oameni. O furtună de idei. Două afirmații, doar una adevărată. Relativ vorbind, amândouă pot fi adevărate, prin comparație cu un oarecare eveniment de joi. Dar, în ansamblu, s-au abordat cam aceleași subiecte, cam aceleași soluții și cauze ale problemelor s-au identificat.
Același lanț al slăbiciunilor – cerc vicios – nepăsare, delăsare, inacțiune, vinovat de toate relele din sistem. Se vorbește de taxele enorme impuse de librari si distribuitori la prețul cărții. De taxele impuse de stat, nu. 9% pentru print și 24% pentru e-book. DA! Cărțile electronice sunt taxate 24% TVA. Și peste astea, 16% impozit pe profit. Din buzunarul cititorului. Și 2% timbru literar, nu-i așa? Hai să fim serioși. Cărțile s-au scumpit enorm imediat după revoluție, de la 3 la 10 și apoi la 30 de lei. Așa aproape peste noapte. Cine să mai citească?
Profesorii au început primii să nu mai aibă bani de cărți. Apoi să nu mai predea copiilor. Am ascultat ieri mărturisirea unui adolescent care îmi spunea că timp de doi ani nu a fost îndemnat să citească nimic de către profesorul de limba și literatura română. L-am crezut. Pentru că am avut contacte directe cu astfel de profesori.
Dar cititul se învață de acasă, oricât s-ar da rotunde învățătoarele. Înainte, să citești la patru ani era o excepție, astăzi e o regulă. Cum altfel să te joci pe console, fără să recunoști măcar literele. Dar, stai o clipă, cu atât de mare migrație a forței de muncă, pleacă și părinții copiilor mici. Cine să-i mai învețe pe copii cititul la 4-5-6 ani? Ori aceasta este drama adevărată a societății neo-socialiste (neo-colonialiste) românești. Exportul ieftin de forță de muncă, în scopul primirii și cheltuirii împrumuturilor externe, lasă copiii fără noțiunile incipiente despre citit și cultură.
Grădinița e în loc de bonă și a ajuns la fel de scumpă. Nu înveți nimic de-acolo decât să te bați și să furi și cât costă antibioticele luate cu pumnul. Școala a ajuns un maidan luxos în care vine popa și își alege prozeliții. Are cineva chef de citit literatură? Exemple negative la tot pasul. Majoritatea sunt atei, darwiniști, istorici, vai mamă de ce m-ai făcut preot să sufăr cu atâția păcătoși în jur…
Scuze. Vreți concluziile FeFe-ului? Nu sunt bani pentru autori tineri din România. Nu s-a spus chiar așa direct, dar nu se schimbă cu nimic realitatea. Nu sunt suficienți cititori iar numărul lor e în scădere. Din păcate scriitorii se extrag procentual dintre cititori. Dacă cei mulți scad, cei puțini scad. Degeaba m-ar contrazice unul și altul. Cititorii dispar pentru că numărul analfabeților trecuți prin școală e în creștere. Credeați că doar universitățile particulare sunt fabrici de diplome?
Cum a fost FeFe-ul IV? Slab. Tarife exagerate pentru spațiul de expunere slab iluminat, la etaj, la capătul unei scări de senzație – melc, îngust, înalt. Vizitatori – cam 500. Mult fum de țigară și arome licoroase. Pe drept cuvânt, singura șansă a acestei ediții a fost chiar vremea rea, ploioasă, care paradoxal, a ținut oamenii la adăpost în barul cu etaj în care o sută de clienți s-ar simți tare înghesuiți.
Dintre lansări s-a remarcat într-adevăr Nemira cu Hoțul cuantic al lui Hannu Rajaniemi și noul design al coperților. Apariția în premieră a editurii Crux a părut cu atât mai deosebită cu cât a lansa cărți și a porni o editură este o întreprindere riscantă în zilele acestea. The Walking Dead în România și revistele lor de benzi desenate au stat între Herg Benet și colecționarul Lucian Oancea. După cum spuneam, măsuțele ingrate de un metru pe șaizeci au fost teribil de scumpe.
Colac peste pupăză, suficient cât să-mi amintească de pupăza din tei, duminică s-a schimbat și ora, lăsându-ne o senzație de regret că ziua s-a scurtat fără să apucăm a schimba ceva. Ceva esențial care se pare că nu lipsește în vest, dar la noi se pierde prin cotloane. Cu clădiri ale Universității București la doi pași și la deal și la vale, cu spații imense, unde se face vorbire tocmai despre cărți și studii, cu Facultatea de Litere taman acolo la nici cinci sute de metri distanță, mă întreb cum de n-a bubuit nimănui ideea de a face un eveniment mai ieftin, mai accesibil tuturor, dar cu expunerea necesară cărților, într-un mediu în care cititul este o obișnuință.
Imediat veți argumenta că sunt subiectiv, încercând să izolez acest eveniment care ar aduce atingere Festivalului de la Râșnov. Nu și nu. Festivalul se adresează unei selecții destul de constante din publicul sefist și nu numai. Este mai mult o vacanță în aer liber, cu discuții lejere despre cărți, filme și benzi desenate, purtate cu multă bună-voință între prieteni și cunoscuți apropiați, cu pasiuni comune. Elementul comun fiind ideile și cultura, nu neapărat cărțile, nu neapărat filmele.
Este de apreciat efortul organizatorilor. Sunt convins totuși că cei mai mici dintre cititori și nu numai ei, nu au apreciat deloc fumul de țigară – care pe alocuri era neobișnuit de gros, fiind siliți să-l străbată spre scările în spirală – mai potrivite unui turn de fildeș, către un palier umplut de clinchetul altor sticle și fumul altor țigări, în clar-obscurul unui club de noapte. Acolo erau cărțile? Iarăși revin la mediul universitar, despre care nu cred că ar fi refuzat un astfel de eveniment.
În concluzie, am fost dezamăgit de această ediție a târgului, fiind într-adevăr o frontieră ultimă. Cum spuneam, acolo unde intră cărțile băutura și țigările nu prea au ce căuta. E vorba despre exemplu dat tinerei generații. Despre ce discutăm, dealtfel?
11 Comments
Nu sunt de acord cu concluzia principală, aceea că a fost un fiasco. În rest, da. Și mie mi-ar fi făcut plăcere ca locația să fi fost la Facultatea de Drept, de pildă, aflată la doi pași.
Așa cum îi spuneam însă lui Pîrligras aseară, eu nu am fost prezent la FF4 pentru spațiu, am fost prezent pentru timp. Din punctul meu de vedere (și mă exprim așa, accentuat, ca să se vadă că sunt subiectiv), putea să se desfășoare și în aer liber, câtă vreme lumea venea (și lumea a venit, totuși). Apoi, sincer, în loc de un spațiu enorm care să pară cu vizitatori puțini, parcă mai drăguț așa, un spațiu redus care a părut cu vizitatori mulți (cel puțin sâmbătă chiar a fost ceva trafic).
La primele ore ale dimineții de sâmbătă am ezitat înainte să plec de acasă. Aflând în ultimul moment că editura Tritonic ne-a abandonat (nu am alt termen) după ce m-am scremut să anunț și pe bunicile prietenilor mei că vom fi prezenți la standul de cărți, am zis că ce sens are… Dar uite că m-am încăpățânat, am luat cu mine Atavicurile pe care mi le dăduse Bogdan cu zece zile mai înainte și l-am rugat pe Lucian să mi le țină și mie o oră la standul lui că n-am unde să le ascund. Băiatul ăsta simpatic foc a coborât plin de veselie de vreo douăzeci de ori până seara, să mă anunțe să urc pentru tot atâtea autografe. De aceea am zis la începutul acestei intervenții că, din punctul meu de vedere nu a fost un fiasco. Și am multe alte motive (discuții ulterioare cu APROAPE TOȚI CEI PREZENȚI, editori, scriitori, promotori, inclusiv mulți vizitatori), dar acestea sunt într-adevăr exclusiv personale, așa că nu le mai înșir aici.
La oarece distanța în timp, revin la un subiect răcit de mult. Mort și îngropat. Nu ma pot opune optimismului tău, Liviu, dar nici eu nu am fost atât de pesimist încât să afirm ca a fost un fiasco. Pentru că unii chiar au pus bani la teșcherea. Mazeltov. Eu am subliniat alte aspecte. Iar cei cinci sute de vizitatori, care s-au dovedit a fi aproape o mie (fără cifre), numărați din biletele la tombolă împărțite cu dărnicie la două mâini de organizatori, nu cred că au depăşit șapte sute reali.
Vânzările extraordinare de care se bucura una din edituri, de circa zece-cincisprezece exemplare per titlu, lăsând la o parte pe cele care nu au vândut deloc, iarăși reprezintă un imens prilej de bucurie. Vorbesc de traduceri, nu de autori indigeni.
Acum ambiția de a respecta cititorii și-a găsit suprema alienare! Un premiu european destinat unui scriitor a fost decernat unui cititor. Dacă asta ar fi fost poveste și ar fi fost trimisa la concurs, lua cert premiul cel mare.
Nu pot decât să mă retrag în galerie și să chibițez la un măiestru joc de șah, în care toată lumea pierde. Pentru că, de fapt, lumea nu mai are nevoie de scribi de texte, ci doar de postări pe feisbuck și de poze cu pisici.
Nu vreau să pun o fotografie a autografului aici, Eugen, dar știi ce mi-a scris Corn pe Murribeca?
”Lui Liviu, al cărui Atavic îl caut de luni și luni de zile prin librării!”.
Atât.
Ai dreptate, Eugen, #ff4 a fost un fiasco. Pentru tine. Care eşti aşa de sumbru şi de acru (ca strugurii ăia de pe craca de sus), probabil, fiindcă Bogdan Hrib şi Tritonicul lui si-au dovedit, încă o dată, neseriozitatea. Cu toate astea, ai putut să iti prezinţi cărţile în intervalul de timp alocat editurii, deşi aceasta n-a plătit taxa de participare. Altfel spus, te plîngi de tarife, dupa ce ai participat ca blatist.
Pentru mine şi pentru majoritatea celor care au fost acolo, n-a fost nicidecum un fiasco. Că se putea găsi un loc mai bun? Poate. Că se putea rezolva altfel împărţirea spaţiului, cu un plus de efort? Posibil. Taxa n-a fost mare. Dacă nu ţi-a ajuns o masă de 100/60, ai putut să ceri o a doua şi s-a rezolvat, fără cheltuieli suplimentare. Sau ai putut să aduci de-acasă o masă. Iar cărţile altora s-au vîndut, la discuţiile interesante s-a strîns lumea, prietenii s-au întîlnit, s-au pus la cale diverse chestii interesante, ne-am simţit bine şi, pentru alea două zile, ca acasă în Nexus. Dacă te prcepi atît de bine la cîrcotit, asumă-ţi data viitoare tu sarcina de a găsi o locaţie mai ieftină, mai luminoasă şi mai fără fum de ţigară. Că nu te ţine nimeni să nu o faci.
De ce te înverșunezi sa te raportezi mereu la mine si sa iei tot ce spun la modul personal, nu stiu si nici nu vreau sa aflu. Fiecare cu universul lui. Dar minciuna asta in care crezi ca totul e bine si asa trebuie sa fie pe mine nu ma mulțumește.
Sau poate crezi ca tu poti impune tuturor ce sa creada, iar eu nu am dreptul sa imi exprim parerea?
Te rog nu te obosi să răspunzi.
Îmi place acuza. Așa este obiceiul? Să inviți pe cineva, ba chiar să-i dai și tema pe care sa vorbească, pentru ca apoi să-i spui de la obraz ca e blatist? Nu mai am nicio intenție sa particip nici la Frontiere de-astea sau la alte evenimente organizate de bookblog. Asta apropos de reclamă. Dacă la voi a organiza ceva înseamnă să jupuiți cât mai mult din buzunarul omului, să anunțați reduceri de până la 80% fără să întrebați pe cel care are marfa, iar în final reducerile celorlalți să fie de fapt creșteri, puteți considera apriori că nu sunt ținta voastră.
…Şi nu mă pot abţine să-ţi spun: aşa de tare îţi aduce atingere FF-ul festivalului tău, încît ai avut la dispoziţie o juma’ de oră sau o oră în care să-i faci reclamă, fără să îţi ceară careva un ban pentru asta.
Eugen Lenghel are dreptate, Liviu Surugiu are si el dreptatea lui. Personal daca as fi avut unde sa stau si daca as fi auzit ce se discuta cred ca as fi stat hai sa zicem batuta in cuie acolo. Erau atitia scriitori pe care as fi dorit sa-i aud si sa le spun ca sunt o mare bucurie pentru noi cei care suntem impatimiti ai acestui gen de literatura dar…
Cand stai pe un colt de canapea, curge apa pe tine si abia poti sa respiri ce faci ? Mi-am luat cartile pe care abia le asteptam si mi-am testat limitele la stat in mediul acela gandindu-ma ca sunt altii care mai si muncesc toata ziua acolo. De ce sa ma pling ? Ma plang ca se putea mai bine. Ca si publicitatea evenimentului putea sa fie facuta mai devreme, ca si editurile puteau sa-si promoveze scriitorii mai bine si locuri de desfasurare slava domnului cred ca erau de gasit.
Pentru mine surpriza cea mai mare a fost ca desi Tracus Arte nu a facut publicitate evenimentului, mi-am gasit cartea , Pragul, bine expus de acelasi om care ne-a ajutat pe toti cautindu-ne sa dam autografe si sa ne cunoastem intre noi. Cred ca merita un mare si cald ,, Multumesc !,, Sper ca acest comentariu ajute sa ne organizam mai bine.
@Doina Roman: Reproşurile privind promovarea le puteţi face editurii care v-a publicat cartea şi n-a catadicsit să plătească un tarif (modic!) de participare. Dacă editura – înţeleg că e vorba de Tracus Arte – ar fi plătit acel tarif şi nu şi-ar fi trimis cărţile la vînzare pe blat, poate că ar fi fost bani şi pentru afişe mai mari şi mai multe pentru eveniment.
Întrucît Eugen a avut bunăvoinţa să şteargă lista cu linkurile privind mediatizarea Final Frontier (recunosc, erau cam multe linkuri), am să precizez că era vorba de peste 100 de site-uri generaliste şi bloguri (de la Mediafax, TVR Cultural, Europa FM, Digi24 etc. la diverşi bloggeri literari, culturali sau nu). Într-adevăr, slabă promovare. 😀
Fratele Surugiu mi-a pus in text vorbe. Ursu a profitat de o citire foarte rapida. A comentariilor. Ca am fost eu dezamagit, e parerea mea personala. Ca a fost un fiasco? N-am spus asta. Cineva a facut profit. Bravo cui a binemeritat. Dati vina pe Tritonic? Vă vine usor si cald. Eu am fost primul care s-a opus platii unei facturi de aproape 700 de lei pentru o măsuță de cafea de 100 pe 60 cm. Am zis ca-i scumpă. Cărțile erau la mine în portbagaj, iar Bogdan la Timișoara. Restul sunt vorbe în vânt și reavoință.
In ce privește comentariile cu jigniri, injurii și agresivități, este clar că vor fi șterse.
La fel cu cele care conțin păduri de linkuri – mulțumesc pentru intenția de a bloca site-ul.
Da, și noi am promovat FF2015 inca din prima zi din care am aflat. Si de aceea consider ca am fost jignit prin anunțarea spațiului pus la dispoziție, necorespunzător de mic și exagerat de scump, cu doar două zile înainte de așa zisa aranjare a standurilor. Dincolo de faptul că nu s-a spus că sunt la etaj.
Un leu pe centimetru pătrat de masă? Și 50 de bani pe cm patrat e mult, dar s-au plătit. Bookblog.ro, felicitări!