YRSA SIGURDARDÓTTIR despre Islanda, fantome și despre cum realitatea copiază ficțiunea

Am găsit foarte puține lucruri despre tine pe net. Poți împărtăși fanilor tăi câte ceva despre tine și despre țara ta?

Da, sigur. Am studiat pentru a deveni inginer şi m-am întâlnit cu soțul meu cu multă vreme în urmă, cu peste 27 ani în urmă. Avem doi copii, un băiat și o fată. Fiul meu e acum la Universitate și studiază ca să devină inginer mecanic, iar fiica mea va împlini 17 ani joia viitoare. Am deja și un nepot de la fiul meu…

Da, știu o să revin la acest aspect (râdem amândoi)…

Avem doi câini și o pisică și locuim într-o localitate mică din apropiere de Reykjavik. E la numai 20 de minute de centrul orașului. Acolo am copilărit și e un loc foarte plăcut. Reykjavik e un oraș foarte mic, are numai 180.000 de locuitori cu tot cu suburbii, de altfel întreaga țară nu are decât vreo 320.000 de locuitori, deci nu e deloc o populație numeroasă.

Ai urmat o educație tehnică, apoi o profesiune în inginerie. Ești și mamă. Cum ai ajuns să scrii cărți pentru copii și apoi – îmi vine în minte și exemplul J.K. Rowling cu același parcurs – să treci la crime&mistery? 

Am început să scriu pentru fiul meu, într-un fel. Avea cam 8 ani și nu citea prea mult. M-am tot uitat după ceva potrivit pentru el și nu am găsit nimic prea interesant, totul era prea realist, cu maturi suferind de alcoolism și cu copii ducând dorul petrecerilor de zile de naștere… chestii destul de depresive… așa că m-am gândit că poate ar fi cazul să aduc ceva vesel în viața copiilor islandezi și am scris niște cărți comice pentru copii și după ce-am scris cinci astfel de cărți am obosit să tot fiu haioasă, e foarte greu să scrii așa și m-am hotărât să mă reorientez spre adulți și să pot să spus și să povestesc chestiile pe care nu le puteam include în cărțile pentru copii. Motivul pentru care am ales crime fiction este că m-am întrebat ce fel de cărți aș vrea să scriu și răspunsul a fost cărți care să-mi facă plăcere să le citesc. Și mie îmi place crime fictionul.

Trebuie să-ți spun că am fost foarte dezamăgit de faptul că n-am reîntâlnit-o pe Thora Gudmundsdottir în cea mai recentă carte tradusă în românește. Ai renunțat complet la personaj sau ai de gând să te reîntorci la ea în viitor?

Da… Am scris cinci cărți din serie și se pare că cinci e o limită pentru mine, e un semn că trebuie să schimb ceva. Așa c-am luat o pauză, am scris o carte independentă – cea care tocmai a apărut în România – , tocmai pentru a-mi limpezi mintea. Cartea e un fel de experiment, într-un fel, o combinație de crime fiction și de thriller. Am vrut să conduc două astfel de povești, una lângă cealaltă, pentru a maximiza suspansul. Pentru că în romanele polițiste, în mod obișnuit, crima are loc la început și totul se domolește pe măsură ce ne apropiem de final, iar într-un thriller pornim de la un nivel normal și ce e mai rău urmează să se întâmple la final.

Cel mai recent roman al tău are rădăcini într-un caz real. Despre ce e vorba cum și cât din caz ai prelucrat în substanța romanului?

Nu mult, nu chiar… Real e faptul că există acest sat părăsit în sud-estul Islandei și mai e bazat și pe faptul că, în urma unui joc de-a v-ați ascunselea, doi copii au dispărut și n-au mai fost găsiți niciodată… restul e imaginat și ficțiune.

Toate cărțile tale – spre deosebire de celălalte similare din alte țări nodice – au o componentă fantastică sau parțial fantastică, chiar gotică. E o caracteristică generală pentru literatura islandeză sau e caracteristică numai pentru tine?

Nu, nu toți islandezii scriu așa. Cred că e caracteristica mea, îmi place să scriu despre astfel de lucruri… Oricum, în Islanda, față de celelalte țări moderne, se păstrează o mare apetență pentru așa ceva. Părinții mei îmi spuneau povești cu fantome, despre copii care dispăreau…

Audnin – Zile întunecate – mi s-a părut cel mai întunecat roman al seriei și finalul mi-a părut că lasă loc pentru o continuare, că e un final deschis. Ai de gând să revizitezi Groenlanda?

Nu, nu acea carte… dar există o a șasea carte cu Thora care cred că o să apară mai târziu și în România…

Comparativ cu alte personaje feminine Thora e de o factură blândă, foarte fragilă și are o viață haotică. E un alter ego al tău ? Există ceva real care ți-a inspirat personajul?

Thora am vrut să fie o persoană pe care s-o simți ca fiind reală, o femeie islandeză tipică cu viață de familie și cu o profesie, ceea ce e foarte comun: nu cunosc nicio femeie din Islanda care să nu lucreze și să aibă copii… Am vrut să fie și foarte diferită de mine așa că am creat-o blondă, înaltă… dar cum toate gândurile ei ies din capul meu nu prea pot s-o despart complet de mine. Dar o mulțime de alte lucruri au fost mai întâi în cărți – de exemplul apariția nepotului a fost mai întâi în carte până să se hotărască fiul meu s-o copieze în lumea reală… (râdem amândoi) complet neintenționat.

Ce te atrage spre irațional, spre gotic, spre insolit, horror?

Îmi place horrorul (râde)… am scris două cărți independente care aparțin genului gothic, dar oricum aproape în orice carte am câteva elemente gothice. Cred că aceasta… (ia cartea de pe masă și încearcă să-i pronunțe titlul în românește și o ajut) Îmi amintesc de tine… (râde)… dac-aș încerca să scriu din nou o carte pe un astfel de substrat horror aș vrea să fie foarte-foarte bună pentru că sunt atât de multe cărți proaste pe piață. Această carte a devenit foarte populară, așa că nu vreau să vin cu ceva mai jos calitatitiv și-mi acord tot timpul necesar înainte de a mă apuca de ea. Sunt sigură că o să mai scriu așa ceva cândva.

Am văzut că drepturile pentru ecranizare pentru cărțile tale sunt deja vândute. Pe când primul film?

Oh… habar n-am… sper să înceapă filmările cândva prin toamna anului viitor, dar nu sunt sigură…  am văzut prima versiune de scenariu, dar chestiile astea durează foarte mult timp… Celelalte au fost vândute pentru televiziune…

…pentru un serial…

Da… deci o să vedem… cu filmul și televiziunea înveți repede că nu trebuie să-ți cumperi rochia în care să te fotografiezi pe covorul roșu pentru că s-ar putea să iasă din tendințe…

Am văzut că ai colaborat  ca scenarist la unul din episoadele serialului Pressa . Povestește-ne despre această experiență.

Da, am scris un scenariu… a fost o experiență haioasă. Mi-a plăcut, da… Chiar m-am bucurat și mi-a plăcut foarte mult. Cred că scrisul de scenarii nu e chiar ca scrisul unei cărți unde ești de unul singur, e un lucru de echipă, vin o grămadă de idei… e foarte mișto, mi-a plăcut mult.

Care-i următorul tău proiect?

Tocmai am terminat o carte care a apărut săptămâna aceasta în Islanda – un fel de poveste cu trei straturi narative – și, într-un fel, contemplu ce-ar trebui să fie următoarea mea carte: o carte de sine stătătoare sau să încep o nouă serie? Am timp până în decembie să mă hotărăsc… deci vom vedea.