Prefață la ediția I a romanului „Visează androizii oi electrice?”

PHILIP K. DICK

(16.12.1928 – 02.03.1982)

„Exista un tip, pe nume Jerry Fabin. Un drogat. Credea că întreg corpul îi este acoperit cu gândaci, că până şi plămânii îi erau plini de aşa ceva. Suferea îngrozitor şi-şi petrecea zile în şir sub duş, fără a reuşi să devină mai curat…”

„Exista un alt tip care, sub numele de Fred, lucra pentru brigada de stupefiante, cu trupul camuflat sub un costum «defazat temporal» şi care, într-o bună-zi, a fost însărcinat să se spioneze pe el însuşi…”

„Şi-apoi, existau mulţi alţii: toxicomani, monştri, traficanţi de droguri…”

Aceste trei citate din romanul A Scanner Darkly (1977) rezumă, poate, cel mai bine, universul de coşmar al operei unuia dintre cei mai mari scriitori din istoria science fiction- ului: Philip K. Dick .

Scriitor controversat, cu o viaţă psihică departe de a fi simplă, Dick s-a născut în decembrie 1928 la Chicago, dar şi-a petrecut cea mai mare parte a existenţei la Los Angeles şi în zona Bay Area. După ce a practicat diverse meserii, ca orice american care se respectă, a devenit elevul lui Anthony Boucher — nume binecunoscut al SF-ului din SUA anilor ’40-’50 — apucându-se de scris şi debutând în numărul din iulie 1952 al revistei Planet Stories. Despre biografia sa, Philip K. Dick scria prin anii ’60: „Am mers la Universitatea din California, dar n-am terminat-o niciodată: prea multă lume fuma sau citea ziarele, ca să mai pot fi atent la cuvintele profesorilor. Science fiction am început să citesc pe când aveam 12 ani — din greşeală, într-o zi am cumpărat un număr din Stirring Science Stories, în loc de Popular Science. Odată pornit, nu m-am mai putut opri… Am devenit foarte repede interesat de literatură: Joyce, Kafka, Steinbeck, Proust, Dos Passos… Apoi, am locuit într-o cămăruţă modestă (fără bucătărie!) şi am început să scriu povestiri. M-am căsătorit cu o fată pe care am cunoscut-o la magazinul de discuri unde lucram. Evident că, după aceea, mi-am cumpărat o casă şi o pisică, am vândut tot mai multe povestiri de SF şi de fantasy, iar în final mi-am părăsit slujba de la magazin. Desigur, mai ascult şi acum muzică clasică — în special Monteverdi şi Buxtehude… Totuşi, cea mai mare parte a timpului mi-o petrec citind Ibsen şi scriind SF.”

O „legendă”, aşadar, la fel de bună ca oricare alta. Şi totuşi… Philip K. Dick nu este deloc un autor ca toţi ceilalţi.

În 1954, descoperim primul său text important, The Father Thing („Tatăl trucat”), publicat în revista F & SF. Este vorba de o nuvelă de horror pur, cu un stil sobru şi concis, despre un băiat care-şi dă seama că o entitate — fără îndoială provenind din alte lumi — a absorbit substanţa vitală a tatălui său şi i-a reconstituit trupul în mod artificial, având ca scop cucerirea lumii. O mamă trucată, precum şi un copil menit să-l înlocuiască pe eroul relatării sunt şi ei pregătiţi, gata să se trezească la viaţă în orice moment. Ajutat de nişte prieteni din vecini, băiatul reuşeşte să distrugă monştrii, arzându-i cu benzină. Fără s-o ştie, civilizaţia umană a scăpat astfel de un mare pericol…

Philip K Dick a mai scris şi alte povestiri şi nuvele de succes. Second Variety („Generaţia a doua” — 1953), Autofac („Uzina automată” — 1955), The Minority Report („Raportul minorităţii” — 1955), Nanny („Nanny” — 1955), Adjustement Team („Ajustorii” — 1955), Psi-Man („Telepatul” — 1955), Shell-Game („Jocul scoicii” — 1954), Beyond Lies The Wub („Dincolo zace wubul” — 1952), We Can Remember It For You Wholesale („Ne putem reaminti totul pentru dumneavoastră — 1966), Faith In Our Fathers („Aveţi încredere-n strămoşi!” — 1967) sunt numai câteva dintre textele scurte, foarte cunoscute, ale lui Dick. Cu toate acestea, după cum veţi vedea din lista ce urmează, el rămâne în principal autor de romane, domeniu în care s-a dovedit extrem de prolific, chiar dacă nu întotdeauna constant din punct de vedere valoric.

Dick nu a făcut niciodată concesii mitului omului puternic, Superman-ilor care-şi dirijează vieţile cu uşurinţa cu care salvează lumea, preferându-le în schimb slăbiciunile şi rătăcirile psihologice ale celor loviţi de soartă, ale „taţilor trucaţi”.

Imitând o parte a science fiction-ului care, înaintea lui, definise universurile şi timpurile parelele, Philip K. Dick îşi axează demersul scriitoricesc asupra noţiunii de „realităţi paralele”. Şi o face cu obstinaţie, căci el povesteşte mereu aceeaşi istorie. Explorator neobosit al unor lumi ce se amestecă şi se încurcă în schizofrenia sa, Dick nu încetează să proclame: „Realitatea voastră nu este şi a mea, căci ea nu-i decât o iluzie pe care percepţia voastră a oprit-o în loc”. Principiu de bază pentru construcţia unor lumi subiective, asamblate în universuri ce se conţin unele pe altele, aidoma păpuşilor ruseşti, şi care se descompun în tot atîtea iluzii impalpabile….

Totul este un pretext pentru aceste fisuri ale realităţii: Istoria reîncepută — în The Man In The High Castle („Omul din castelul înalt”), drogurile — în Ubik şi în The Three Stigmata Of Palmer Eldritch („Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch”), descompunerea timpului — în Time Out Of Joint („Timpul dezarticulat”) sau în Now Wait For The Last Year („Şi să aşteptăm anul trecut”)… Rezultatul este mereu acelaşi: dezagregarea universurilor perceptibile, când tot ceea ce se credea a fi tangibil se scurge şi scapă printre degete, ca nisipul…

O operă axată, aşadar, pe o singură temă… Deloc plictisitoare însă, căci, cum foarte frumos scria Pierre Versins, „acest om trebuie să fie bântuit; altfel, la un asemenea nivel, inteligenţa şi memoria nu sunt suficiente”. Şi, într-adevăr, explicaţia rezidă în imaginaţia lui Dick. A spune că ea e strălucită, n-ar fi decât o platitudine. În realitate, Dick înseamnă imaginaţia la superlativ, amănunt care dă fiecăruia dintre romanele sale culoarea de neconfundat a viselor psihedelice ori a delirurilor psihiatrice…

Aşa cum spuneam, viaţa particulară a lui Dick a fost — pentru a întrebuinţa un eufemism — departe de a fi simplă. Suferind de numeroase probleme afective, psihologice (dacă nu chiar psihiatrice), complicate încă şi mai mult de experienţele sale cu droguri, Philip K. Dick va rămâne în istoria SF-ului drept omul care a operat o mutare esenţială a obiectului său de referinţă, renunţând la cosmos, la realizările ştiinţei şi tehnicii, pentru a explora abisurile — la fel de fascinante — ale sufletului omenesc. Asemenea unui savant care experimentează asupra lui însuşi un nou medicament sau o nouă invenţie ce se pot dovedi periculoase, dacă nu chiar fatale pentru propria sa existenţă fizică, Dick şi-a asumat cu bună-ştiinţă riscul stingerii treptate, asemeni unei lumânări — o şansă spre a ne cunoaşte mai bine, spre a putea intui (măcar) un răspuns la întrebările fundamentale ce ne frământă de când existăm pe acest pământ: cine suntem? de unde venim? încotro ne îndreptăm?…

Ștefan Ghidoveanu

(Prefață la ediția I a romanului „Visează androizii oi electrice?”

 – Colecția Nautilus, nr. 1, Ed. Nemira 1992)