Formulă pentru fericire

– Sper că din această experienţă veţi înţelege cu adevărat ce înseamnă să fii om, le spuse preotul. Testul pe care vi l-am pregătit vă oferă şansa să luaţi parte la una dintre cele mai umane activităţi posibile. De fapt, cred că este singura activitate practicată exclusiv de om, dintre toate câte vieţuiesc în lumea asta, adăugă acesta convins. Este una din ipostazele care aduc cinstire raţiunii şi spiritului uman în cel mai înalt grad, demonstrându-ne superioritatea intrinsecă asupra oricăror altor grupări de fiinţe. Căci niciuna, în afară de societatea umană, nu a ajuns la dezvoltarea raţională şi spirituală de a-şi desemna conducătorii în cadrul unui proces definit prin libertatea de alegere, în lipsa violenţei sau oricăror ameninţări, şi justa judecată. Un proces ce are ca finalitate, în primul rând, binele general, dar, în limita posibilităţilor, şi pe cel particular. Şi ce alte grupări de fiinţe mai au conducători, care să urmărească nu binele lor personal ci, cu altruism, îşi pun minţile şi sufletele în slujba cetăţenilor, a comunităţii care i-a investit, de bunăvoie, cu puterea de a le îndeplini dorinţele şi nevoile.

Întrucât hărmălaia din timpul cât preotul le prezentase celor doi cyborgi resorturile subtile ale acţiunilor electorale se potolise subit, acesta fu nevoit şi el să pună capăt monologului şi să-şi îndrepte atenţia către tribuna din mijlocul arenei.

Cyborgii ajunseseră în sătucul acela de pescari pe la prânz, însă au pierdut o grămadă de timp căutând pe cineva care să le dea o informaţie despre ultimul test pe care îl aveau de trecut. Locul era pur şi simplu pustiu, cei doi cyborgi resimţind acut impresia că au nimerit într-un platou de filmare abandonat. Într-un sfârşit, au întâlnit un băieţel care i-a îndrumat spre marginea satului, unde erau prezentaţi electoratului, chiar în acel moment, candidaţii pentru funcţia de primar. Ajunşi la locul cu pricina, au fost recunoscuţi de preot, care i-a şi pus în temă cu ultimul lor test: „monitorizarea şi garantarea unor alegeri corecte, oneste şi cinstite”.

Acum, toţi ochii din mulţime îl fixau pe tânărul de la tribună, un tip cu păr lung şi îmbrăcat lejer, care începu, cu voce clară şi plăcută, un discurs foarte bine structurat despre onestitatea, responsabilitatea, curajul şi priceperea necesare unui bun primar.

– Acesta care vorbeşte atât de frumos este fiul meu, spuse preotul cu mândrie. De vă veţi achita de sarcina dată, îl veţi ajuta să fie ales primar, peste două zile. Ascultaţi-l cu atenţie şi sprijiniţi-l cum veţi putea, căci are nevoie de tot ajutorul din lume pentru a-şi realiza planul. Nu cred că va reuşi, căci ceea ce vrea el încă nu poate fi făcut de om, dar numai şi o parte dacă o va împlini, multă bucurie îmi va aduce…

– … şi poate credeţi că am trecut în revistă toate calităţile necesare conducătorului comunităţii noastre, tocmai pentru a afirma că le deţin integral, aşa cum se obişnuieşte pe aici (aici făcu o pauză, să se înţeleagă aluzia la cei patru contracandidaţi ai săi), însă, prin această înşiruire, am vrut doar să accentuez lipsa unei virtuţi esenţiale. Însuşirile pe care le-am enumerat pot fi doar atribute goale şi nimic mai mult, alăturate numelui oricărui doritor să fie primar, nedeosebindu-l pe acesta de cel mai nemernic om, lipsit de scrupule, educaţie, judecată sau morală şi bogat în fapte necinstite, dornic de înavuţire, bolnav de putere sau plin de complexe.

Întrucât dinspre mulţime se porni un murmur contrariat, străbătut de câteva ameninţări directe, strigate cu glas tare de susţinătorii celorlalţi candidaţi la primărie, vorbitorul ridică mâinile în aer, ca şi cum ar fi zis „Liniştiţi-vă, aici ne batem doar în cuvinte!”:

– Poate că vă nemulţumesc aceste vorbe grele, dar sunt adevărate. Ce, actualul primar, care a furat cât a putut din taxele plătite de noi toţi pentru refacerea digului de la marginea satului, nu s-a dovedit interesat decât de propria lui înavuţire? Unde s-au dus banii, ne întrebam cu toţii, acum câteva zile, când apa a dat pe răscoale distrugând cinci case?

Sau domnul cârciumar, cum este, când socoteşte note de plată mari pentru gin acru, sau când împrumută bani cu dobânzile pe care le cunoaşteţi?

Şi ce aveţi de zis despre domnul învăţător, care nu ştie decât să ne înveţe copiii cum să fure bani de la părinţi pentru fondul clasei. Nu minte când spune că participă la aceste alegeri din principiu, ca să obţină bani pentru a-şi vărui clasa? Ha, ce prost minte!

Şi despre proprietarul cortului în care ne aflăm acum, circarul-şef, cum singur îşi spune? Nu locuieşte în acest sat de 20 de ani, de când l-a gonit taică-său, de copil ticălos ce era. Acum vrea să vă conducă. Ştie el cum e cel mai bine, că doar a colindat lumea în lung şi-n lat cu circul lui, făcând fel şi fel de mârşăvii. Doar nu credeţi că a venit acasă fiindcă îi era dor? Nu, se ascunde. Dar nu i-a ajuns, vrea să aducă circul şi-n administraţia locală. Aţi mai pomenit consilieri ca ai lui: înghiţitorul de săbii pentru Ordine Publică şi Pază, trapezistul la Finanţe, trupa de clovni la Sănătate, dresorul de lei la Direcţia Agricolă, Piscicultură şi Grădinărit, acrobaţii pe sârmă pentru Învăţământ, iar îmblânzitoarea de şerpi, care îi este şi amantă, la administrarea Culturii. L-am auzit toţi, cu urechile noastre…

În urma unor asemenea acuzaţii, Ameninţările verbale de mai devreme s-au materializat în pungi cu floricele şi pahare de suc aruncate spre capul imprudentului orator. Din fericire, arena era destul de largă, aşa că doar câteva proiectile au ajuns în preajma tânărului, fără a-l atinge măcar.

Până atunci, X nu ascultase nimic din ceea ce spunea acesta, mult mai interesat de spectacolul oferit de electoratul spectator. Arena era înconjurată de cinci tribune din scânduri de brad, a câte patruzeci şi cinci de rânduri de bănci fiecare, pline ochi cu bărbaţi, femei şi câţiva copii mai mărişori.

Prin acest aranjament, organizatorii, coordonaţi de actualul primar, evident, au avut în minte să obţină un sondaj cu intenţiile de vot ale consătenilor. Unul destul de rudimentar, ce-i drept. Au invitat fiecare candidat să stea pe primul rând din câte o tribună, presupunând, în mod logic, că în spatele fiecăruia se vor aşeza doar proprii lui simpatizanţi. Ulterior, prin numărare directă, ar fi aflat cine are şanse reale să obţină cea mai înaltă funcţie în sat. Dar calculele le-au fost date brutal peste cap de numărul mare de indecişi, care s-au aranjat în bănci în funcţie de prietenii şi adrese de domiciliu, plus că au fost mai multe persoane decât locurile disponibile, aşa că fiecare s-a înghesuit pe unde a putut.

Din acest public, o foarte mică parte ascultase vreun discurs, restul concentrându-şi atenţia pe lucruri de interes mai personal, precum ţigara din mână şi scrumatul cu atenţie, fără arderea vecinilor din proximitate, băutul şi mâncatul discret, fără sunete dizgraţioase, bârfitul cu voce joasă (foarte multă lume), curăţatul unghiilor sau aranjatul părului şi, mai ales, privitul concentrat la vestimentaţia, postura şi vorba celorlalţi.

Abia când cei câţiva indignaţi au început să arunce spre arenă cu mâncarea şi băutura neconsumate, atenţia tuturor s-a îndreptat către cel care vorbea. Acesta, bucuros de creşterea evidentă a atenţiei electoratului său, a mai ridicat odată mâinile şi glasul, strigând cu o intonaţie expresivă următoarele:

– Da, ştiu, poate unii vă întrebaţi: Ce a venit tânărul asta să ne înveţe pe noi? Impertinent şi fără experienţa vieţii….

Aici cei patru contracandidaţi şi susţinătorii declaraţi ai acestora, puternic nemulţumiţi de cum fuseseră catalogaţi, au început să zbiere: Da, da, chiar aşa, ce cauţi printre noi, mucosule?

– Iertaţi-mi impetuozitatea, vă rog. Nu regret ce-am spus mai devreme, dar poate că, dacă nu m-aş fi lăsat luat de val, nu aş mai fi divagat de la subiectul discursului meu. Îmi respect adversarii şi sunt convins că, în afară de calităţile care m-au făcut să-i critic atât, au şi altele, pozitive. Sunt sigur. Este doar vina mea că nu le-am găsit încă, dar nu vă faceţi griji, trebuie să credem că ele există.

La aceste vorbe, cei care l-a ameninţat mai devreme, încercând să-l facă să înceteze, au tăcut, neînţelegând prea exact dacă tânărul îşi cerea scuze sau continua să îi jignească.

– Ceea ce voiam să spun este că, în afară de calităţile pe care le-am enumerat deja, definiţia unui bun administrator presupune, cu necesitate, o anumită însuşire, trecută adeseori cu vederea. Se uită, mult prea des, că fără de aceasta, nu poţi fi nici bun, nici administrator, în adevăratul sens al cuvântului. Pe scurt, un bun administrator trebuie să înţeleagă în profunzime ceea ce administrează!

Publicul îi cam dădea dreptate în această privinţă, iar modul abrupt şi serios în care o spusese îi făcu pe mulţi să îl asculte în continuare, cu respect şi curiozitate:

– Şi ce administrează un primar? poate vă întrebaţi. Păi să vedem: din ce vă propune actualul edil…

Începu să răsfoiască printre foile din faţa lui cu o mână, în timp ce cu cealaltă arăta spre un om durduliu, cu faţa roşie şi transpirată, ce stătea înghesuit, în cămaşa lui cu mâneci scurte în carouri, cu toţi consilierii locali pe aceeaşi bancă.

– A, da, i-am găsit Programul Electoral. Deci, el vrea să finalizeze mai multe proiecte începute în mandatul său şi câteva moştenite de la predecesori. Totodată vrea să lanseze  proiecte în continuarea acelora, de îmbunătăţire, modernizare, toaletare şi refacere, reamenajare, reasfaltare, restructurare, reamplasare, redefinire şi alte asemenea cuvinte, care încep în „re” şi ne indică, fără să fim specialişti în analiza de conţinut, că bunul nostru primar nu ştie şi nu-l interesează altceva decât REmedierea situaţiei, adică RElansarea ca persoană publică, REcâştigarea funcţiei şi, dacă se poate, REprimarea opoziţiei actuale şi viitoare. Programul său electoral este, urmare la urmare la urmare şi, în cele din urmă, exact un rebut.

Nefiind sigur că toată lumea a înţeles ce vrea să spună, mai ales că nimeni nu vociferase, tânărul continuă să descrie ce înţelegeau ceilalţi contracandidaţi că trebuie să administreze un primar.

Învăţătorul, cum singur declarase, nu urmărea decât să obţină un CV impresionant la capitolul activităţi în folosul comunităţii şi ceva fonduri pentru îmbunătăţirea condiţiilor la locul de muncă.

Cârciumarul, care propunea protejarea şi încurajarea iniţiativei economice private şi sprijinirea claselor defavorizate (tot întreprinzătorii particulari, în opinia sa) înţelegea, prin urmare, că un primar administrează bani pentru a obţine alţi bani sau diverse bunuri, care au ca scop să genereze mai mulţi bani sau, cel puţin, să reducă cheltuielile. Abţinându-se să comenteze în buzunarele cui vor ajunge sumele astfel obţinute, fiul preotului atrase atenţia că nu are nimic împotriva banilor, dar că ecuaţia propusă, în afară de obţinerea, înmulţirea şi păstrarea banilor, nu include nici cea mai mică preocupare pentru alte aspecte importante ale vieţii într-o comunitate de oameni.

– Care alte aspecte? Ce vrei să spui? se auziră câteva glasuri nedumerite, dar tânărul nu le-a răspuns, concentrat să expună, cât mai pe înţeles, concepţia despre administraţie publică a circarului-şef.

– Cât despre ceea ce ne propune proprietarul acestei arene, nu pot decât să afirm că o comunitate ca a noastră, oricât de multe asemănări, similitudini şi puncte comune ar avea cu acea agregare de oameni numită trupă de circ, nu este, nu tinde şi nu poate ajunge aşa ceva. Nu vreau să înţelegeţi că eu critic actul cultural din reprezentaţia de circ, act care primează, în realizarea, cu mult curaj şi îndemânare de neegalat, a unor atracţii ce uneori frizează imposibilul. Sunt de cord că circul este templul veseliei, dar şi locul unde trebuie să existe numai respect pentru artişti, căci adesea adrenalina este oferită spectatorilor cu preţul vieţii.

Totuşi, alegerea unui nou primar nu este un eveniment cultural şi nici de divertisment, aşa că un circar nu are ce căuta ca personaj principal.

– Şi tu ce propui în schimb? strigă enervată, îmblânzitoarea de şerpi.

– Da, chiar aşa, nu te-a angajat nimeni pe post de critic de strategii electorale, o îngânară şi alţii. Spune odată, că începe serialul…

De îndată, ca la comandă, mulţi din cei prezenţi începură să-şi consulte ceasurile vociferând, stârnind o mare agitaţie şi gălăgie.

Cu acest prilej, cei doi cyborgi au aflat de la preot informaţii preţioase despre mult îndrăgitul serial „Barca Fericirii”, urmărit zilnic de tot satul, între orele 7 şi 9 seara. Foiletonul relata despre isprăvile a cinci copii care fugiseră dintr-un orfelinat situat pe malul oceanului, cu ajutorul unei bărci numită „Fericirea”. Acţiunea se concentra pe modul în care aceştia, acţionând uniţi, reuşeau să depăşească nenumărate obstacole, ajungând bogaţi şi la casele lor, ba chiar co-proprietari ai unui şantier numit, cum altfel, „Fericirea”.

– Păi, dacă nu aş fi fost întrerupt întruna, ajungeam mai repede la subiectul discursului, răspunse tânărul necăjit de atâta răutate.

Rumoarea mai dură câteva minute.

– Deci, adaugă vorbitorul, eu consider că, în actul de administrare, un primar trebuie să aibă în vedere, în primul rând, omul, cetăţeanul care l-a ales şi l-a legitimat să-i reprezinte interesele în administrarea domeniului public. Şi mă refer la om ca individ, nu la interesul public, binele general, bunăstarea comunităţii şi alte activităţi în grup. Asta uită majoritatea celor care conduc o primărie – să se raporteze la individual, nu la general, la trebuinţele omului, nu la nevoile comunităţii, care, şi astea, abia se pot vedea din turnul primăriei. Şi ce trebuie să nu uite niciodată un primar, atunci când priveşte în ochi cetăţeanul pe care îl reprezintă? Că el este garantul îndeplinirii dorinţelor celui care i-a oferit înalta cinste şi dreptul de a-l ajuta să-i fie bine, să trăiască fericit.

Da, mai spuse tânărul cu voce tunătoare, „Fericirea fiecărui cetăţean” constituie programul, proiectul şi sloganul meu electoral. Asta o să mă preocupe, dacă mă alegeţi să vă fiu primar.

Ştiu că vi se pare un obiectiv îndrăzneţ şi chiar aşa şi este, în comparaţie cu obiectivele oponenţilor mei, dar nu este unul imposibil. Şi, mai ales, este un obiectiv pentru care merită să te lupţi, căci, să nu uităm, „scopul vieţii oricărui om este găsirea fericirii, îndeplinirea dorinţelor şi a voinţei, nu comune, ci individuale”.  Să te bucuri şi să trăieşti bine în timpul vieţii tale, acesta este principiul căruia i se subordonează întreaga noastră viaţă, fie că vrem, fie că nu, fie că îl satisfacem, fie că lăsăm asta în seama vieţii de după….

Făcu o pauză de efect, să se calmeze electoratul puţin şi adăugă:

– Ştiu că uneori cuvintele nu sunt de ajuns pentru a ilustra o situaţie atât de rar întâlnită şi un concept adeseori considerat a fi doar teoretic, fără posibilitatea aplicării practice, aşa că vă propun să vedeţi cu ochii voştri ce înseamnă „un primar care administrează comunitatea în scopul obţinerii fericirii fiecăruia dintre membrii acesteia”.

Toţi erau foarte atenţi şi curioşi, până şi copiii, care se opriseră singuri din zbenguială.

– Vă invit să completaţi formularele pe care le veţi primi de îndată, cu întrebări privind tot ceea ce înseamnă pentru dumneavoastră Fericirea, cu lucrurile ori stările care vă fac fericiţi. Vă rog să fiţi serioşi şi cinstiţi, să nu aveţi nicio reţinere şi să vă gândiţi temeinic la acest subiect, căci pe baza acestor răspunsuri îmi voi modela obiectivele administrării viitoare. Răspunsurile, pe care le puteţi da până mâine dimineaţă, vor fi subiectul unui spectacol-dezbatere. Propun ca evenimentul să aibă loc mâine, cu o zi înaintea alegerilor, exact la această oră. Îmi invit oponenţii să mi se alăture, ca actori principali şi potenţiali primari în acest spectacol, astfel încât să puteţi vedea, înainte să votaţi, cum funcţionează o viziune sau alta în realitate.

– Ce vrei să spui? săriră imediat ceilalţi candidaţi la primărie. Cum adică, să ne jucăm de-a primarul înainte să fim aleşi?

– Va fi ca o scenă din „Barca Fericirii”, în care cei cinci prieteni-pescari aleg cine să fie căpitan în expediţia de pescuit baracude, mai ţineţi minte scena din sezonul trecut? Când s-au înscris la concurs?

Luăm toate răspunsurile referitoare la Fericire, le centralizăm şi apoi fiecare dintre noi va spune cum ar proceda, în fiecare situaţie în parte, pentru a îndeplini dezideratele respective, dacă ar fi o situaţie din viaţa reală. Aşa, fiecare candidat va putea să îşi expună, pe înţelesul tuturor, viziunea despre condusul unei primării, iar cetăţenii, vor putea alege în cunoştinţă de cauză, după fapte concrete şi nu după vorbe.

– Păi şi cine va centraliza răspunsurile, cine va conduce discuţiile? întrebă actualul primar.

– Cei doi cyborgi care trebuie să vină la noi în oraş, căci sunt neutri şi cinstea lor e mai presus de orice dubiu. Plus că, oricum, parcă tot ei trebuie să fie observatori în ziua alegerilor. A, văd că au ajuns deja, spuse tânărul vorbitor, după ce văzu semnele ample pe care i le făcea tatăl său, de pe ultima bancă a tribunei din dreapta sa.

Toate privirile se îndreptară la unison către locul unde stătea preotul şi, astfel, făcură cunoştinţă cu X şi Y. Tânărul, mulţumit, continuă:

– Ei vor avea rolul comisiei de concurs care va aproba sau nu participarea „Bărcii Fericirii” la competiţie. Adică vor juca rolul cetăţeanului care prezintă ceea ce îl face fericit.

După mai multe negocieri purtate de faţă cu toată lumea, legate în special de forma în care se va derula scena, toţi cei patru contracandidaţi au fost de acord să participe la spectacolul-dezbatere. S-a stabilit ca formularele să fie păstrate în cutia poştală din faţa Primăriei, ce avea să fie sigilată până la începerea evenimentului, şi, implicit, ca răspunsurile să nu fie centralizate de nimeni. Astfel, niciunul dintre candidaţi n-ar fi putut să-şi pregătească dinainte răspunsurile, căci toţi aveau să afle în acelaşi timp ce anume îi face fericiţi pe alegătorii lor. X şi Y vor lua, pe rând, câte un formular, şi îl vor citi cu glas tare, iar candidaţii vor răspunde tot pe rând.

După stabilirea acestor detalii tehnice, fiecare cetăţean şi-a luat formularul acasă, iar cei doi cyborgi l-au însoţit pe preot şi fiul acestuia la casa parohială, unde au vizionat, cu multă curiozitate, un episod din atât de apreciatul serial „Barca Fericirii”. În acel episod, cei cinci orfani, de acum oameni împliniţi, s-au certat din cauză că cel mai mare dintre ei şi liderul lor informal dorea să iasă din afacerea cu şantierul şi, astfel, să pericliteze şi prietenia lor. S-au certat cu toţii până spre sfârşitul episodului, când au ajuns la un oarecare compromis, dar situaţia a rămas în continuare tensionată.

Apoi, fiul preotului i-a condus pe cei doi cyborgi într-o plimbare lejeră prin sat, prezentându-i mai multor consăteni. Discuţiile cu aceştia ajungeau, inevitabil, la analiza serialului recent din „Barca Fericirii”, mai multe persoane manifestându-şi, în afara nemulţumirii pentru cearta dintre cei cinci amici, dezamăgirea că filmul durează atât de puţin.

Nedumeriţi de asemenea subiect de discuţii, Y şi X nu au găsit un răspuns care să explice satisfăcător popularitatea extraordinară a serialului, hotărând în sine lor că, cel mai probabil, aceasta se datora faptului că numeroase persoane se identificau cu cei cinci orfani şi cu viaţa lor plină de greutăţi.

În fine, după o noapte şi o jumătate de zi liniştită, a venit şi momentul dezbaterii iniţiate de fiul preotului. Cortul era plin de lume, cei cinci candidaţi la funcţia de primar stăteau, emoţionaţi, pe o bancă aşezată în mijlocul arenei, iar X şi Y, în faţa lor, păzeau cutia poştală, în care nu ar mai fi încăput nici măcar o agrafă, atât de multe formulare fuseseră completate. După ce „actorii” şi-au dat acordul, Y a rupt sigiliul, a luat un formular şi a început să citească:

„Eu sunt foarte fericit când vizionez serialul Barca Fericirii, activitate care îmi provoacă o mare mulţumire sufletească şi mă face să uit de toate problemele, îndeosebi cele legate de bani, din viaţa mea.

De asemenea, îmi dau seama că unii oameni o duc mai rău decât mine, ceea ce mă face să înţeleg că problemele mele personale nu sunt chiar aşa de grave cum le credeam. Dacă şi nişte prieteni atât de buni se mai ceartă, sau dacă şi când ai atât de mulţi bani eşti tot stresat, ce să mai zic…

Pe de altă parte, atunci când este difuzat acest serial, nu mă deranjează nimeni şi mă simt foarte bine în mijlocul familiei mele. Mai mult, serialul îmi oferă subiect de discuţie cu vecinii şi colegii pescari şi, totodată, idei despre metode mai bune de pescuit.

Aşadar, pentru mine fericire înseamnă să pot viziona, în continuare, acest serial şi, dacă se poate, m-ar mulţumi nespus lungirea cu câte o jumătate de oră a fiecărui episod sau, dacă nu se poate,  difuzarea mai multora odată, de preferinţă trei.”

După citirea acestui prim formular de răspuns, spre surprinderea ambilor cyborgi, toţi candidaţii la Primărie au sărit să dezbată, cu multă seriozitate, cum îşi vor folosi prerogativele funcţiei pentru a-i aduce o stare de fericire locuitorului respectiv.

Şi iată care au fost răspunsurile date de aceştia, după cum se stabilise cu o zi înainte, în ordinea vârstei:

– Înainte de orice, dragi consăteni, ţin să vă mulţumesc nespus, în numele meu şi al contracandidaţilor mei, că aţi binevoit să răspundeţi la chestionarul în cauză şi să ne onoraţi cu prezenţa, spuse degajat primarul în funcţie. După cum vă daţi seama, aceasta este o excelentă ocazie să înţeleg în profunzime ce vă doriţi cu adevărat de la viitorul vostru primar şi, prin urmare, după un atent control al propriei conştiinţe, să pot afirma, cu încredere şi sinceritate: „Votaţi-mă, eu sunt primarul potrivit!” Observând dorinţa unuia dintre concetăţenii noştri de a putea viziona, în continuare, serialul preferat, vă spun deschis: „Votaţi-mă, eu sunt primarul care vă poate face fericiţi!” Şi asta pentru că, dacă vă aduceţi aminte, am propus, încă dinainte să aflu dorinţa stimatului nostru consătean, să dezvoltăm infrastructura de cablu a satului nostru, astfel încât, în fiecare casă să existe un post la care să poată fi vizionat, în cele mai bune condiţii acest serial deosebit. De asemenea…, buzzz, buzzz, buzzz, se auzi din cutia poştală.

– Îmi pare rău, interveni Y, v-a expirat timpul, domnule primar. Trebuie să îi lăsăm şi pe ceilalţi să răspundă la această chestiune. Ulterior, dacă doriţi, puteţi folosi din timpul suplimentar pentru a dezvolta subiectul.

La acestea, cu o mutră acră, primarul în funcţie a tăcut, nedorind să-şi epuizeze timpul suplimentar înainte de jumătatea dezbaterii. Imediat, binevoitor, învăţătorul a luat cuvântul:

– Dragi consăteni, vă mulţumesc şi eu că aţi ales să participaţi, cu multă responsabilitate, la un astfel de eveniment şi vă felicit şi pentru promptitudinea de care aţi dat dovadă. În opinia mea, acţionând în acest mod, constituiţi un exemplu de urmat pentru copiii dumneavoastră şi vă felicit că înţelegeţi aşa cum trebuie importanţa educaţiei date acasă, înainte de orice şcoală. Nu are sens să mai dezvolt pe marginea importanţei educative deosebite a serialului în cauză, căci o cunoaşteţi prea bine, dar mă bucur că un consătean a ales să fie sincer şi să recunoască deschis, ceea ce ştim cu toţii, că un astfel de serial, plin de învăţăminte, trebuie urmărit cu toată atenţia şi respectul cuvenit. Aşa cum apa unui izvor pur, potoleşte setea multor oameni, fără să sece, încărcându-i cu energie şi sentimente pozitive, tot aşa şi „Barca Fericirii”…, buzzz, buzzz, buzzz.

– A expirat timpul stabilit pentru intervenţia dumneavoastră, interveni Y. Dăm cuvântul domnului de la cârciumă:

– Bună ziua şi bine v-am găsit, a spus acesta repede, dornic să nu piardă niciun moment din timpul lui. După cum ştiţi, serialul îmi este foarte drag şi oricine a intrat în prăvălia mea la ora când acesta se difuzează poate să depună mărturie că toţi clienţii îl vizionau, la cel mai de calitate aparat de la noi din sat. Chiar discutam zilele trecute cu soţia mea ca, la ora când se emite „Barca Fericirii”, să scoatem toate mesele afară, dar şi televizorul, ca să îl poată vedea mai multă lume. De asemenea, am luat decizia ca, pe perioada cât durează un episod, toate produsele să fie mai ieftine cu 30%, astfel ca toată lumea să fie fericită şi să nu mai calculeze cât costă 50 de gin. Dacă mă alegeţi primar, aceasta va deveni lege. Totuşi, anunţ toţi proprietarii de cârciumi că eu protejez şi încurajez investiţia şi iniţiativa privată, aşa că o să scad un procent din taxele pe băuturi alcoolice.

Până să mai apuce să spună ceva, se auzi buzzz, buzz, buzz şi avu cuvântul circarul-şef:

– Recunosc sincer că, până acum 2 săptămâni, când am ajuns aici, nici nu auzisem de acest serial dar, imediat ce am văzut câteva episoade, m-am îndrăgostit pur şi simplu de el. Îl urmăresc cu sfinţenie de atunci şi, într-adevăr, şi eu găsesc neplăcut faptul că durează atât de puţin. Ba chiar, la un moment dat, m-am gândit să-i sun pe producători şi să-i rog să îl mai lungească. Mă credeţi sau nu, am şi făcut-o, dar secretara lor nu a putut să-i deranjeze căci erau într-o şedinţă foarte importantă de casting. Dar mi-a promis că le va transmite mesajul meu colegial căci, deh, lucrăm şi noi tot în show-biz şi ne respectăm…, buzzz, buzz, buzzz.

Fiul preotului a recunoscut şi el că este de acord cu consăteanul care a completat formularul şi că, în calitate de primar, îi va fi uşor să achiziţioneze, cu fonduri de la bugetul local, cele mai noi sezoane din serial, pe care le va difuza, direct de la primărie, prin reţeaua TV locală.

Distrat de asemenea, dezbatere, X extrase apoi următorul formular, care, din nou, asocia fericirea cu serialul „Barca Fericirii”. Fiecare din cei cinci candidaţi la funcţia de primar al satului s-au întrecut în a face promisiuni care mai de care mai interesante, timp de vreo două ore, vorbind exclusiv despre povestea celor cinci orfani pescari. Pentru Y a fost prea mult când a extras, a 30-a oară, un alt formular pe care scria mare „Barca Fericirii”. Calm pe dinafară, s-a prefăcut că citeşte biletul, dar a spus altceva, legat de nevoia unui pensionar de a primi medicamente compensate pentru afecţiunile cronice de care suferea.

Primii trei candidaţi au răspuns, aproape similar, dar în cuvinte diferite, că vor înfiinţa, de urgenţă, comisii care să analizeze necesarul de medicamente, raportul valoare-preţ supra bugetul total alocat şi alte detalii legate de sistemul de calcul pentru valoarea însănătoşirii unui om. Abia atunci când circarul-şef a jurat că, în calitate de primar, va da o lege prin care pensionarii să aibă cablu TV gratuit, astfel încât să poată viziona „Barca Fericirii” şi să uite de durerile specifice vârstei, Y a avut o izbucnire nervoasă. I-a acuzat pe candidaţi, precum şi pe alegători că sunt tâmpiţi, că se merită unii pe alţii, că şi o turmă de oi ar alege mai responsabil ca ei, oprindu-se din ocărât doar la insistenţa lui X. A mai apucat să le spună că sunt Cea Mai Mare Grupare De Idioţi pe care a văzut-o până atunci, preocupaţi doar de un serial stupid, moment în care, spre nefericirea lui, recunoscu că ultima întrebare a fost inventată de el, ca să vadă dacă au habar şi de altceva în afară de „Barca Fericirii”.

În acel moment, electoratul deja agitat l-a acuzat că a vrut să fraudeze alegerile, cei doi cyborgi fiind nevoiţi să părăsească arena de îndată, sub o ploaie de pumni şi de picioare, cele mai periculoase lovituri venind din partea echipei de circari, obişnuiţi cu astfel de manifestări de la propriile lor reprezentaţii.

Când au ajuns la autobuz, X şchiopăta, iar Y avea umărul stâng puţin dislocat. Scăpaseră neschilodiţi în întregime din cauză că autorii actelor de violenţă se grăbiseră să ajungă la casele lor pentru a prinde genericul de început al serialului.

Erau speriaţi la culme văzând că mai aveau un urmăritor,  însă au răsuflat uşuraţi descoperind că nu era decât preotul, tatăl celui mai tânăr candidat la Primărie. Ruşinat, acesta le-a prezentat scuze pentru comportamentul consătenilor săi:

– Nu credeam că am asemenea enoriaşi. Nu asta îi învăţ eu la slujba de duminică. Vă rog, iertaţi-i, căci nu au ştiut ce fac. Poate că ar trebui numiţi cu toţii primari, suiţi într-o barcă şi lăsaţi, fără vâsle, să-i ia apa.

Sfatul meu este să plecaţi de aici cât mai repede şi fără să priviţi în urmă, căci nu puteţi schimba nimic în bine, din câte îmi dau eu seama. N-aveţi ce supraveghea mâine. Vă urez multă sănătate şi să nu mai întâlniţi astfel de oameni.

Încurajaţi de spusele preotului şi fără să mai ia în calcul punctul pe care îl puteau considera pierdut, X şi Y au decis să plece de îndată. Ceea ce au şi făcut, în mare viteză.