Băiatul României – Anton Bacalbașa

Am să vă spun o poveste autentică şi foarte interesantă. Aveam un prieten, şi prietenul ăsta era rus, şi rusul ăsta ţinea un birt…

Pân-aici nimic interesant, nu-i aşa? Dar ascultaţi mai departe. Într-o zi, prietenul meu şedea plictisit la tejghea cu un alt prieten — să-i zicem Vaxinsky — şi vorbeau nu ştiu despre ce. Pe tejghea era, între alte articole, o strachină cu crenvurşti.

Intră un soldat.

— Câte parale perechea de cârnați?

— Douăzeci de bani, răspunde rusescul meu amic.

Soldatul se scărpină după ceafă, se uită la cârnaţii nemţeşti şi… pleacă.

Vaxinsky se înfurie şi începe a trage o morală ţapănă prietenului:

— Cum se poate să fii aşa de infam? Auzi, mă rog! Bietul soldat poate că n-a mâncat toată ziua, şi tu te uiţi cum pleacă!…

Şi imediat Vaxinsky strigă pe soldat, bagă mâna-n strachina cu cârnaţi, scoate câteva perechi şi le dă gratis bietului militar.

— Ei, frate… aşa deja şi eu generos cu crenvurşti de la altul! îmi spunea prietenul, povestindu-mi galantomia lui Vaxinsky.

Şi vorba asta a rămas clasică într-un cerc de prieteni.

***

Mi-am adus aminte de ea când am citit discursul d-lui Take lonescu:

„Băiatul României se însoară, trebuie să-l înzestrăm!”

O fi, Tăchiţa dragă, dar… aşa deja şi eu generos cu crenvurşti de la altul!

Că se-nsoară Fried’l nu-i nimic de zis; să paţă şi altceva, treaba lui — il a la tête pour cela! Dar să ne-n-ţelegem la vorbe: de unde şi până unde „Băiatul României”? Că e băiat, se poate; dar că e al României — vax!

Şi apoi, cine l-a rugat să se-nsoare? Subscrisul Kinderfus, fiu al României, declară sus şi tare, cu mâna pe conştiintă, că nu e părtaş la famelizarea băiatului. Deci din birul subscrisului nu-i drept să se dea nici o leţcaie chioară junelui Fried’l.

Drept ar fi să poarte cheltuiala tata-socru şi peţitorii — noi nu.

Dacă d. Take lonescu vrea să fie generos cu prinţesa Maria, să fie sănătos; dar ce nevoie are de graţiosul concurs al crenvurştilor noştri?

Când se va-nsura subscrisul — bate-te peste gură, Kinderfus, să nu zici într-un ceas rău! — contribui-va Fried’l cu ceva sume? Şi dacă-i vorba de băiat al României, apoi subscrisul are pretenţia — modestia mă omoară! — de a fi un băiat mai levent decât Fried’l.

Apoi, dacă-i aşa, pentru ce subscrisul ar contribui — financiarmente vorbind — la căsătoria lui Fridelache?

Iată-mă ajutând, fără voie, la întemeierea unei famelii… Iartă-mă, Dumnezeu al părinților noştri, că, parol, nu-i cu voia mea!

Dar, vorba turcului: haram gheldi, haram ghitti! Banii adunaţi de haram au să facă ei o poznă. Şi atunci… „să te fereşti, băiat al României, de cui străin în casă”!

Note

*Căsătoria Principelui Ferdinand cu Principesa Maria a avut loc la Sigmaringen, la 29 decembrie 1892/10 ianuarie 1893, întâi după ritul catolic, apoi după cel anglican. Maria și Ferdinand au parte de o a doua nuntă, la Curtea de Argeș.

Pe bună dreptate, presa vremii era scandalizată de sumele cheltuite de Casa Regală. În varianta oficială, cheltuielile totale se ridicaseră la circa 220.000 de lei. Prin ziare se vorbea de 400.000 de lei. Ziarul anti-monarhic Adevărul estima cheltuielile la 6.244.185 lei și tuna pe prima pagină: „Majestate, ajungă-ți! E rușine!”

** Haram gheldi, haram ghiti (Câștigul nepermis, cum a venit, așa s-a dus).