Broaştele care cer un împărat – Gheorghe Asachi

Nevrând broaştele s-asculte

De guvernul democrat,

De la Zevs, cu strigări multe,

Au cerut un împărat.

Zevs, ce-i zân îndurător,

Le-au trimes un domnitori

Pacinic, drept, cu blândă fire,

Încât altul nicăire

Niciodată s-au văzut.

Dar din ceri când au căzut,

Au sunat aşa de foarte,

Încât neamul cel broscos,

Bolând mult şi mai fricos,

Pin coşor, glodoase boarte

Tupil s-au acufundat

Şi timp mult n-au cutezat

De-a scoate un cap afară,

Să facă conţert de sară.

Suveranul îns-acel

Pe care l-au socotit

Că-i vun urieş cumplit

Ram au fost d-un copăcel.

Despre acesta mare teamă

Avea broasca care-ntâi

Au ieşit să iaie samă

Şi să deie semn l-ai săi.

Dar abia de ramu-ncet

Tremurând s-au propiet,

Iacă ş-alta vine-n urmă,

După ea întreaga turmă.

Apoi nu pre târzior

Tot acel broscos popor

Aşa bine s-au deprins

La fireasca bunătate,

Încât sărea, înadins

Împăratului pe spate.

Păzind al său caractir,

Toate sufere-acel Sir.

Însă broaştele rebele,

Neastâmpărate, rele,

Cătră Zevs iar au strigat:

“Să ni dai alt împărat,

Care mai vioi să fie!”

Zevs atunce în mânie

Li trimete o cucoară,

Care-mpunge, le omoară,

Să arete a ei putere

Le înghite şi-n plăcere

Căpăţinile le sfarmă.

Iacă ţipet nou şi larmă

Broaştile au înălţat.

Atunci Zevs au detunat

Cu aceste aspre zise:

“Broaşte hâde, pare-vi-se

Că eu voi să mă supun

Cătră ţipetul nebun?

Dac-aţi fi avut voi minte,

Trebuia să fi ţinut

Pe guvernul de-nainte;

Dar după ce l-aţi pierdut,

Vă era destul odor

Acel pacinic domnitor.

Acuma vă dau un sfat:

Păstraţi p-acest împărat,

Nu cumva iar prin schimbare

Să daţi pest-un rău mai mare.”