Ecce homo – Ion Minulescu

Mie

Eu sunt o-mperechere de straniu

Şi comun,

De aiurări de clopot

Şi frământări de clape ―

În suflet port tristeţea planetelor ce-apun,

Şi-n cântece, tumultul căderilor de ape…

Eu sunt o cadenţare de bine

Şi de rău,

De glasuri răzvrătite

Şi resemnări târzii ―

În gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu,

Şi-n visuri, majestatea solarei agonii…

Eu sunt o-ncrucişare de harfe

Şi trompete,

De leneşe pavane

Şi repezi farandole ―

În lacrimi port minciuna tăcutelor regrete,

Şi-n râs, impertinenţa sonorelor mandole.

Eu sunt o armonie de proză

Şi de vers,

De crime

Şi idile,

De artă

Şi eres ―

În craniu port Imensul, stăpân pe Univers,

Şi-n vers, voinţa celui din urmă Ne’nţeles!…

Viaţa românească, IV, nr. 6, iunie 1909