Distopie de Crăciun de Ana-Veronica Mircea

xmas-tree2

E grasă şi pufoasă, ca un cozonac. Mă gândesc trebuie să fie o femeie cumsecade, foarte cumsecade. Ba chiar mi-aduce aminte de mama. Prin colţul ochiului drept mi se furişează o lacrimă, ca întotdeauna când mă gândesc la ea şi sper că mă priveşte în fiecare noapte de sus, de pe o stea.

O clipă mai târziu, pufoasa se îndeasă între mine şi vânzătorul costumat în Moş Crăciun din faţa mea şi-şi pune gheara dolofană pe minunăţia verde din mâna lui – pe cel mai frumos brad pe care l-am văzut vreodată. Bradul pe care acum îmi permit să-l cumpăr, cu cel mai scump set de globuri cu tot. Fiindcă noul meu părinte e om cu dare de mână. Şi „asta ajută întotdeauna, alină întrucâtva durerea”, cum zice prietenul meu Toni. El, la numai 13 ani, a ajuns la al patrulea părinte. Fiindcă „suntem o specie de ucigaşi”, zice tot el. Pe mă-sa bună nici nu şi-o mai aduce aminte, avea trei ani când a trimis-o pe o stea a doua lui mamă. Dar nu suferă mai deloc, fiindcă în casa părintelui al VI-lea, zice el, şi „fluturii de noapte îs coroniţă de aur în jurul lămpilor de cristal”.

Însă eu, la cei 11 ani ai mei, mi-o aduc foarte bine aminte pe mama – a murit acum nouă luni. Nu era a dracului, ca pufoasa asta, care mi s-a-nfipt în faţă ca să-mi sufle bradul de sub nas. Îmi pare rău că sunt prea mic… Dacă aş fi avut 15 ani aş fi avut şi-un şiş, ca să i-l înfig în burta grasă… Mă mulţumesc s-o îmbrâncesc. Adică mă străduiesc zadarnic s-o îmbrâncesc, că nici nu se clinteşte – doar cât să-mi dea un dos de palmă peste ochi, de văd artificii verzi. Parcă le şi aud pocnind.

Când îmi recapăt vederea, pufoasa se îndepărtează deja, cu bradul frumos în mâini. Nu stau pe gânduri, fug după ea şi-i pun piedică – la asta mă pricep ca nimeni altul.

Cade lată şi rămâne nemişcată.

Oare am omorât-o?

Pe ceafă mi se pune o mână grea. Şi nici măcar nu e nevoie să mă-ntorc ca să ştiu că e a actualului meu părinte. Îl cunosc după miros – azi a băut două stacane de vin fiert, plus una de ţuică.

— Dacă am omorât-o, pot să-i iau bradul, nu? întreb, ridicându-mi ochii spre roşul de flacără aşternut de alcool pe obrajii lui supţi.

— A omorât-o, a omorât-o pe mama! strigă disperat un puşti de vreo şapte ani şi se repede spre ea, trăgându-l după el pe unul mai mic, cu câte-un şirag dantelat de muci îngheţaţi sub fiecare nară.

— Nu e moartă, că n-are reni, declară sfios mucosul.

— Se zice răni, boule, nu reni, îl repede băiatul mai mare. Da’ nu e moartă, că – ura! – se mişcă!

Într-adevăr, movila pufoasă suspină gros din adâncul osânzei sale şi, mai înainte de orice, îşi întinde mâna grasă spre comoara verde care-i scăpase în cădere.

— Dac-o omorai, zice beţivul, cum am omorât-o eu pe scroafa de mă-ta, că prea mă-nşela la cântar când mă vedea beat, hoţoaica naibii…!

— Dac-o omoram, ce? zic eu, când văd că nu-şi încheie vorbele.

Şi mă-ntreb dacă mama îl aude, fiindcă tocmai apărut prima stea.

— Dac-o omorai, zice el, cu limba poticnindu-i-se cam prea des, puteai să-i înhaţi bradu’, da’ te obliga Protecţia Copilului să-i iei de crescut pe ăştia doi, dacă n-o mai fi având şi alţii. Că, dacă aş fi ştiut io că mă-ta are cinci… Şi, pen’ c-ai fi fost obligat să-i creşti tu, care n-ai ajuns nici la majoratu’ şişului, aş fi fost de fapt silit să-i cresc tot io, fiindc-ai ajuns tu în grija pungii mele. Iar dacă plozii tăi adoptivi ar fi crescut oricum pe banii mei, adaugă, şi-i simt mâna încleştându-mi-se în jurul cefei, te-aş fi sugrumat dracului, ca să-mi reduc cheltuielile! Că eşti soi rău, aveam dreptu’ să scap lumea de tine. Zi bogdaproste c-ai scăpat tu de moarte. Şi fugi naibii acasă, până nu-mi faci cadou de sărbători vreun set de plozi suplimentari.

Focşani

17.12.2012

 

Nicu Gecse

Sugestii

18 Comments

  • Mi se pare riscant stilul acesta de a crea o poveste pur imaginara…Apoi apropierea unor teme atat de opuse cum ar fi Craciunul si crima, par a fi sortite esecului (din punctul meu de vedere). Practic, nu inteleg nimic din stilul acestui text si nici nu imi place cum a fost construit. O pura gratuitate intelectuala, sterila, care nu foloseste la nimic…Asta in contradictie cu textul d-lui Lenghel

    • În primul rând, toate poveştile sunt imaginare. Adică FICŢIUNI. Stilul nu e niciodată riscant, mai ales dacă textul este bine scris. Şi este.
      Pe de altă parte, de Crăciun se petrec tot felul de infracţiuni – crime, furturi, tâlhării. Oamenii bolnavi, singuri şi depresivi se sinucid frecvent în aceste zile. Nu o spun eu, ci statistica.
      Dumneavoastră afirmaţi că nu înţelegeţi nimic din stil. Poate că nu aţi înţeles conţinutul şi nu aţi agreat stilul.
      Ar fi interesant de ştiut dacă şi basmul „Fetiţa cu chibrituri“ vi se pare o „gratuitate intelectuală“. Fiindcă mie textul acesta îmi aminteşte de basmul lui Andersen. De fapt, am avut senzaţia, păstrând nişte similitudini, că parcurg un text de Maxim Gorki scris cu o sută de ani mai târziu.
      Nu în ultimul rând, fecunditatea textului şi roadele lui depind de cititor şi de felul în care acesta receptează scrierea. Altfel, nu văd cu ce vă este mai de folos textul domnului Lenghel – de altfel, unul bun şi echilibrat.
      În fine, vorbim despre gusturi, dar mie mi se pare că exageraţi cu aprecierile defavorabile.

      • Mulţumesc pentru aprecieri. Şi pentru explicaţiile oferite domnului Tavi.

    • „Poveste pur imaginară“?! A se vedea definiţia substantivului poveste din DEX.
      Crăciunul şi crima – teme opuse? Iată unul dintre numeroase exemple care demonstrează contrariul: http://www.puterea.ro/eveniment/trei_crime_de_craciun_in_judetul_bacau-34099.html
      În rest – e părerea dumneavoastră subiectivă, pentru care vă mulţumesc chiar foarte mult. Mai ales părerile defavorabile sunt de folos. 🙂
      Îmi pare rău că nu-şi găsesc mai mulţi cititori timp pentru comentarii. Până şi un simplu „nu mi-a plăcut“ ar fi util. E întotdeauna bine să ştii cât de mulţi sunt cei cărora nu le place ce şi cum scrii. 🙂

  • Am înțeles regulile jocului. Cred că textul are nevoie de volum ca să poată oferi cititorului lumea așa cum și-a imaginat-o autoarea. Aș modifica aici ,,Pe mă-sa bună nici nu şi-o mai aduce aminte, avea trei ani când a trimis-o pe o stea a doua lui mamă.,,

    • Da, fraza citată trebuie neapărat modificată.
      Mulţumesc.

  • Domnule Achim,

    „Pe de altă parte, de Crăciun se petrec tot felul de infracţiuni – crime, furturi, tâlhării. Oamenii bolnavi, singuri şi depresivi se sinucid frecvent în aceste zile. Nu o spun eu, ci statistica.“ Intr-adevar se petrec multe „grozavii“ necrestine, tocmai in preajma Craciunului, dar a pune aceste lucruri pe seama unor necunoscute, mi se pare o proba de infantilism intelectual. Cauzele lor sunt adanci, dar ca punct de inceput de reflectie ar putea fi: necredinta in pronia divina, egolatria, arhiconii care ne ataca mai ales atunci pe cei mai slabi.

    Am spus ca este o gratuitate intelectuala, din punctul meu de vedere, ca nu mi-a starnit niciun sentiment deosebit, in special de reflectie. Aveti mai multa cultura decat mine pe tema povestirilor, asa ca voi spune ca a fost doar parerea mea subiectiva. Dar, de multe ori un punct critic de vedere poate ajuta mai mult. Ca sa il citez pe Bill Gates: „Nu caut sa fac un lucru perfect. Caut sa fac un lucru perfectibil.“

    • Nu mi se pare potrivit şi nici nu cred că trezeşte „vreun sentiment deosebit, în special de reflecţie“, ca să vă citez, atunci când vă permiteţi să etichetaţi afirmaţia unui alt comentator ca fiind „probă de infantilism intelectual“.
      Comentariile ar trebui să se refere la text, nu la persoanele care comentează. Aşadar, domnul Achim nu încerca să vă aducă unele clarificări cu privire la cauzele infracţiunilor de Crăciun, ci doar să sugereze că în textul autoarei nu există contradicţia la care vă refereaţi. Iar dacă nu aţi reuşit să îi înţelegeţi opinia sau dacă nu vă place modul în care a formulat-o, nu recurgeţi la insulte.
      Dacă situaţia se repetă, vă avertizez că nu voi mai permite afişarea publică a comentariilor dumneavoastră.
      O minimă cerinţă pentru o persoană morală, mai ales una care este preocupată de aspiraţii înalte, presupune etalarea unui comportament civilizat şi a unui limbaj adecvat, fără insulte, fără judecări gratuite ale preopinenţilor şi fără superiorităţi false cu privire la alegerile şi opţiunile lor de credinţă, mai ales când nu le cunoaştem.
      Sper că mi-aţi înţeles corect intervenţia.

      • Am impresia că, în opinia domnului Tavi, „proba de infantilism intelectual“ e de fapt povestioara mea. 😀

  • Repet, a fost doar parerea mea (de nespecialist) la acel moment de timp. Dupa opinia mea, povestile (fictiunile etc. ) care nu te trimit spre un gand, spre un spatiu al aspiratiilor mai mare/mai adanc sunt pure gratuitati intelectuale.

    Cum este gratuit tot ce facem in aceasta viata, daca nu avem ca tinta dobandirea Duhului Sfant. Dar aici este un mixaj de teme (Dumnezeu si solutiile personale de a trai/sau nu credinta ortodoxa) care pot duce la complicatii si la discutii inextricabile.

  • Sincer, as prefera o explicatie cu propriile cuvinte, nu trimiteri la linkuri. Sa valorificam limbajul viu, nu cel de lemn. In fond si la urma urmei aceasta este o explicatie intre oameni, nu este modelul unui articol stiintific unde automat cand sustii ceva trebuie sa trimiti la surse bibliografice autentice -ex. autor, articol, unde a fost publicat- (NICIODATA ARTICOLE DE PE NET,care sunt doar pareri in esenta, pentru marea masa a omenirii)

    • Nici măcar nu e nevoie să daţi clic pe linkul pus de mine mai sus, e el însuşi o explicaţie. 🙂

      Şi vă mai ofer două, pentru care vă sfătuiesc să daţi clic pe linkuri.
      Acesta vă va ajuta să înţelegeţi ce este „limbajul de lemn“:
      https://ro.wikipedia.org/wiki/Limb%C4%83_de_lemn
      Iar de aici sper c-o să înţelegeţi ce este o distopie:
      https://ro.wikipedia.org/wiki/Distopie
      Sunt doi termeni pe care ar trebui să-i cunoască chiar şi „marea masă a omenirii“, inclusiv un „nespecialist“ ca dv., pentru care informaţiile oferite de o „sursă bibliografică autentică“ ar putea fi „inextricabile“.

  • Domnule Nicu Gecse,

    Mea culpa, daca au fost prea acide comentariile mele. Dar aici depinde foarte mult de perceptia fiecaruia. Eu doar am vrut sa evidentiez motivele (personale) pentru care nu sunt de acord cu stilul povestirii si am si raspuns unui comentariu. De aici, pana la a starni o polemica ne-civilizata, mi se pare cam mult.

    Mai bine ramane asa, indecisa situatia. Este doar o opinie personala. (Erare humanum est, perseverare diabolicum). Imi cer scuze, daca prin stilul meu, am jignit pe cineva.

    Ma puteti bloca de a comentarii, nu am nicio problema.

    Doamna AVM (Ana Veronica Mircea),

    Multumesc pentru linkuri. Primul il stiam, ca idee, ca doar nu folosesc termeni in necunostiinta de cauza, doar pentru a epata. De aceea nici nu consider ca este necesar sa semnez cu nume prenume, ca apoi sa se afle info despre mine(cine sunt, ce am realizat, unde lucrez etc.). Al doilea link a fost foarte util pentru a intelege semnificatia termenului. Dar, de ce utilizam Wikipedia? De ce intreaga noastra viata de informare, se muta pe WEB? Nu era mai buna o trimitere inspre un dictionar (chiar si cel de uz curent, contine termenul sau dexonline).

    De obicei informatiile oferite de o sursa bibliografica autentica, chiar daca par inextricabile, contin acel nimb de mister, care este emotia fundamentala, fara de care nimic nu poate exista cu adevarat. Mai ales in stiinta (dar nu numai), ca sa specific ca acest gand ii apartine lui Albert Einstein.

    • Nu aciditatea e problema, ci îndreptarea ei gratuită către autoare şi către un comentator cu alte opinii.
      Nu cred că stilul povestirii vă crează angoase şi nici nu se pune problema dacă sunteţi de acord sau nu cu el, fiindcă nu îl supunem la vot.
      Admit că nu v-a plăcut. Puteţi însă argumenta fără a aduce ofense autoarei, redactorului care promovat textul sau unui alt comentator.
      Situaţia e clară, nicidecum indecisă.

  • Domnule Tavi, vă rog, nu mai insistaţi. Deşi afirmaţi că preferaţi „o explicaţie cu propriile cuvinte, nu trimiteri la linkuri“, ne trântiţi un citat din Charles Bernard Renouvier, probabil ca să ne fie învăţătură de minte şi de folos duhovnicesc. L-am şters… pentru că mi se pare nepotrivit discuţiei şi comentariilor la text. La fel de bine puteaţi să-l inseraţi drept comentariu pe un site de sport sau de tendinţe în vestimentaţie.
    Mărturisitorortodox vă urmează exemplul, poate şi îndemnul, şi ne trimite o mărturisire de credinţă şi o mostră din gândirea Sf. Nil Ascetul, nerealizând că nu e nici locul, nici momentul potrivit pentru acestea, fiindcă – deşi ne ocupăm de cuvânt – nu suntem un site de evanghelizare.
    În caz că sunteţi una şi aceeaşi persoană, vă paşte pericolul personalităţilor multiple… Vorbiţi cu un preot sau cu un psiholog şi… mergeţi în pace! Amin.

    • Sunt din ce în ce mai convins că tratamentul aplicat de Spitalul de Urgență este inadecvat iar urătura simbolică „Trăiască berea!“ semnifică altceva decât denominează. Românul s-a născut în ceartă. Mai precis, românul mediu s-a născut în ceartă iar supremul argument, după trecerea prin absolut și epuizarea argumentelor filosofice, este foarte bine reprezentat prin sintagma „să-ți trag două…“
      De aceea, nu mă mai miră o discuție în contradictoriu, pe principii abil construite și la fel de imuabile precum cărțile sfinte (readaptate la fiecare nouă ediție), care escaladează mai sus decât Chomolungma, permițând un ascendent gravitațional pentru un potențial „să-ți arz trei…“
      Oare când vor învăța românii pașnic ortodocși (habotnici rău) să trăiască în pace, să caute dialogul, să mai lase de la ei fără să se laude cu aceasta, fără să urce trepte spre înalt sau pe scara termometrică? Oare când, din fiecare discuție liberă, va rămâne ceva constructiv pentru urmași, nu doar o colecție de resentimente?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.