durerea e o limbă străină

un corp românesc ştie să nu aleagă i se pare
că atunci n-ar putea să-şi mai scuze durerile comode

pentru asta stai aici întârzie cu tot corpul tău
poţi să fii un breloc sau un abţibild
şi într-o zi toată muzica respiraţiei o să dispară
de la sine

sau invers

cu mâinile pregătite să primească liniştea
ca pe un sandviş am stat în autogară
până mi-a venit să plâng

aerul avea gustul frunzelor proaspete
pregătisem tot; oamenii erau la locul lor
nu aveam decât să privesc hoardele ultra-rapide ale serii
se gândeau ce bucată din mine să consume mai întâi

nici nu credeau când m-am ridicat cu paşi liniştiţi
să-mi văd de treabă
în limba mea maternă ca pe un skateboard
(2002)

Avatar photo

Răzvan Ţupa

Răzvan Ţupa s-a născut la Brăila în 1975. Primul său volum publicat, „fetiş” (2001), a fost distins cu Premiul naţional pentru poezie „Mihai Eminescu“, la Botoşani, in ianuarie 2002. In 2003, „fetiş – o carte românească a plăcerii” a făcut obiectul unei a doua ediţii revăzute şi adăugite la Editura Vinea. În 2005 a publicat volumul „corpuri româneşti” la editura Cartea Românească. Iar în 2011 a lansat „poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti” la Casa de Editură Max Blecher. A fost unul dintre fondatorii revistei de poezie Versus-Versum pe care a condus-o ca redactor-şef din 2005 până în 2007. Din 2006 până în 2008 a fost redactor-şef al revistei Cuvântul. Până acum a participat la festivaluri, ateliere şi lecturi de poezie în Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Buzău, Târgovişte, Chişinău şi în străinătate (Banska Stiavnica, Berlin, Bratislava, New York, Paris, Praga, Roma). Între 2005 si 2010 a organizat întâlnirile „Poeticile cotidianului”, iar din septembrie 2010 a lansat „Atelierelaţionale”, un proiect de încurajare a interacţiunii poetice pornind de la formularea unor principii de poetică relaţională. În prezent pregătește întâlnirea de poezie Sexul Brâncuși pentru data de 27 septembrie 2014, la Tramvai 26, în București, în cadrul evenimentului global 100 Thousand Poets for Change care se va desfășura simultan în peste 550 de orașe ale lumii. Răzvan Ţupa scrie pe www.poetic.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!