Ficţiune estivală

Două cuvinte despre limite

Din toate lucrurile care se oferă pre-digerate la şcoală, lecţiile despre limite se uită cel mai repede. Mai ales datorită ambiguizării lor semantice prin folosirea intensă în limbaj academic sau profan, matematic sau social, politic sau colocvial.

„Până aici ţi-a fost!” aminteşte tot de o limită, dar într-un mod literar. Problema este că în jurul nostru, educaţia, cultura, religia şi ştiinţa, politicul şi profanul, fiecare încearcă să impună tot atâtea limite, justificând peste măsură (nelimitat adică) o neputinţă şi o lentoare psiho-somatică de neînchipuit pentru alte naţii.

Dar poate că acest necaz amintit mai sus este cel care ne ţine la pas de ţestoasă ci altul mai vizibil şi mai imbecilizator. Cercurile Aristoteliene sunt vizibil deformate şi generalizate. Mai mult, atitudinea filosofică a respectului cerut pentru cunoaştere a transgresat în forma vizibilă a gărduleţelor, gardurilor sau chiar zidurilor de incintă, betonate, de peste zece coţi înalte. Aceleaşi împrejmuiri de ghetou se fac simţite în anumite cercuri, pe care orice expunere le supără.

„Bufniţele” resimt lumina reflectoarelor şi se agită incomode pe crăci. În final îşi iau zborul, aşteptând momentele prielnice ale crepusculului, începând o vânătoare neiertătoare. Informaţia nu este făcută să circule, membrii ghetoului pot fi traşi la răspundere daca au sărit pârleazul în grădina vecinului.

În fine. Aceste limite de care aminteam sunt renegate în aceste pagini. Dorim să depăşim limite, în sensul filosofic, prin analogie cu termenul matematic, eliberându-ne de prejudecăţi şi alte piedici de acest gen. Şi vă dorim sa depăşiţi cât mai repede orice piedici v-ar fi ridicat în cale minţile rigide sau gândirea autarhică, căutându-vă propria voastră libertate filosofică sau materială.

Vă doresc tuturor, o vară plină de descoperiri.