Fii alb sau ascunde-te (prima parte)

Bârlogul lui Sam este săpat adânc în coasta unui munte. Acum, datorită stratului gros de gheață pare mai degrabă un deal. Un deal din rocă tare de granit. Bârlogul are o intrare îngustă prin care Sam trebuie să se strecoare pe burtă. În interior, tavanul se ridică brusc, până la patru metri, terminându-se într-un horn de aerisire. În mijloc, o vatră mare în care zac cărbuni pe jumătate arși și bușteni groși și bine uscați. Mai are și un depozit masiv de cărbune și lemne. Cât să-i ajungă mulți ani. Asta dacă ar avea pentru cine face focul. Pentru că Sam folosește lemnele doar când are oaspeți, lui nu-i trebuie. Blana groasă și stratul de grăsime îi asigură confortul chiar și la minus 40 de grade Celsius.

Sam este un om modificat genetic sau un urs polar modificat genetic. Depinde cum vrei să privești lucrurile. În exterior seamăna atât de bine cu un urs polar încât specia lui chiar își zice „Urși polari”. E un fel de a spune. Sam doar arătă ca un urs polar, în rest vorbește, gândește și uneori chiar cânta, ca un om. Sau altfel spus, ce urs polar are șase membre, patru labe și două mâini? Sau ce fel de om? Sam nu este urs polar așa cum nu mai este om. Este ceva nou, ieșit din laboratoarele genetice ale unui institut guvernamental de cercetare acum prins în gheață precum o insectă într-o picătură de rășină.

Pun pariu că iar o să găsesc vreun animal ascuns pe aici pe undeva. Poate chiar un urs, un urs adevărat, își zise el. Se ridică pe labele din spate și amușină cu atenție aerul. Veverițe, doar veverițe. Le lăsa să intre, ba chiar le găsise un trunchi în care să-și facă culcuș. Veneau, mai plecau. Mici arătări albe, speriase și încrezătoare în același timp. Din când în când, atunci când urletul vântului îi întuneca judecata, rupea cu colții una sau două. Apoi îi părea rău și le punea celor mai norocoase o mână de alune. Asta e, ghinion, le spunea el, așa e când stați în bârlog cu un urs.

Se scutură de zăpadă și trase o lespede de piatră peste intrare. Gata cu aerisirea, își zise, târșindu-și labele păroase de pe piatra de la intrare pe podeaua de lemn care scâțîi prelung sub greutatea lui. Înfulecă niște vegetale congelate și se lăsă să cadă în toropeală mestecând și sugând dintr-o bucată de pastramă. Un gând nu-i dădea pace. De peste trei ani nu mai întâlnise niciun om. Ultimul văzut fusese mai degrabă o făptură decât om. Fugise atât de repede pe snowboard încât nu-l putuse ajunge. Îl găsise peste câteva săptămâni mort și mâncat de animale într-o râpă. Prostul. L-ar fi putut salva.

Cei care gândiseră modificarea genetică a cărui exemplar se numea Sam o făcuseră cu un scop practic. Era perfect adaptat mediului glaciar și născut cu toate cunoștințele unui medic. Era un bun chirurg, stomatolog, generalist, ortoped și multe altele. Mai era și urs. Ceea ce le putea cauza neplăceri pacienților, dar numai când îi era foame.

Acum stătea singur ascultând ronțăielile veverițelor și șuierul vântului. Nimic nu tulbura albul zăpezii și sclipirea rece a gheții. Închise ochii și se lasă dus pe aripile moi și plăpânde ale somnului.

Când se trezi, un sentiment de neliniște îl înfioră. Își ridică capul asultând cu atenție. Nimic nu strica simfonia pustiului. Și totuși. Un vag miros, ca o părere, stăruia pe perii mustății. Se ridică și, fără să mai mănânce, ieși afară. Înălțat pe labele din spate, cu nasul la peste trei metri, închise ochii concentrându-se pe simțul olfactiv. Din nou o adiere suavă caldă și sărată, de transpirație și haine încinse, de ulei și plastice îl făcură să tremure o clipă.

Oameni.

Se întoarse în bârlog surescitat. Fără nici o îndoială dispre valea numită Merișor veneau valuri de arome umane. Scoase ranița medicală, aprinse focul, goni veverițele și puse niște carne la decongelare. Ieși afară și o luă la fugă. Când va reveni, bârlogul va fi cald, mâncarea decongelată și, spera el, veverițele cuminți.

***

Îi luă trei ore pentru a ajunge în valea Merișor. Cândva aici fusese un sat înconjurat de livezi. La marginea căii ferate cu ecartament îngust aveau o fabrică de sucuri naturale, dulcețuri și conserve. Linia șerpuia în paralel cu drumul printre dealurile pline de meri roditori. Oamenii creșteau oi, aveau pensiuni și câteva peșteri de care erau tare mândri. Dar punctul de atracție era mica cetate construită pe un pinten de munte, un colț sălbatic răsărit de niciunde între dealuri.

Acum totul era acoperit de un strat gros de gheață și doar zidurile Cetății Colț mai aminteau de vremurile trecute. Acolo bănuia Sam că-i va găsi pe călători. Odihnindu-se sau adăpostindu-se.

Se furișă cu dexteritate apoi se opri și ascultă cu atenție. Din păcate, vântul își schimbase direcția și nu mai primea suficiente semnale olfactive. Știa că existau oameni, dar nu știa câți. Știa că nu erau însoțiți de animale. Și mai știa că aveau mașini. Trebuia să fie foarte precaut. Oamenii se sălbăticiseră. Pentru ei un Urs Sanitar era un urs polar mai mare. Mulți dintre ei nu văzuseră în viața lor un om modificat genetic. Iar statura lui gigantică și armele lor nu făceau ca întâlnirile să fie prea ușoare.

Zidurile cetății erau prăbușite, doar câteva bucăți mari și negre mai rămăseseră în picioare. Printre ele, forma rotundă a unui fost turn. De acolo se auzeau șoapte. Par a fi doi, își zise Sam. Mai liniștit verifică celelalte ziduri înainte de a se apropia de crăpătura prin care cei doi pătrunseseră în interiorul turnului.

Își reglă glasul și strigă cât mai liniștit. Spera ca vocea, gravă și baritonală să nu-i sperie.

– Oameni buni, mă cheamă Sam, sunt urs polar sanitar și am indicativul TM30-HCE. Sunteți pe teritoriul meu și am obligația să vă verific starea de sănătate și proviziile.

Șoaptele încetară. Apoi, după un timp, care i se păru lui Sam nejustificat de lung, un glas agresiv se făcu auzit.

– Fă pași! Suntem înarmați și nu ne este frică de tine! Fă pași îți zic!

Sam oftă. Nici ăștia nu știau ce înseamnă Urs Polar Sanitar. Îi venea să se întoarcă și să-i lase în plata Domnului pe netoți, strigându-le: fie cum vreți voi, fraierilor! Dar condiționările genetice își spuneau cuvântul.

– Sunt Urs Polar Sanitar, rolul meu este să vă ajut!

Pufni dând cu laba în zăpada înghețată. De după zidul de piatră șoaptele se întețiră. Un bărbat și o fată, remarcă Sam. Fata, undeva între douăzeci-douzeșicinci de ani. Bărbatul, în schimb. Sam își mută greutate de pe un picior pe altul. Bărbat pare a fi android. Categoric android. Cum de nu știe de urșii sanitari? Cum de își permite să amenințe? Trebuie să intru, își zise Sam. Acum.

– Voi intra! îi anunță Sam. Vă rog să-mi faceți loc!

Crăpătura fu imediat umplută de o formă întunecată care luă forma unui om înalt și masiv. Doi ochi care nu clipeau îl urmăreau critic pe urs. Sam își ridică botul în aer amușinând străinul. Android. Cyborg. Deteriorat.

– Ai probleme, îi spuse cyborgului. Eu sunt Sam și nu te pot ajuta. Își arătă colții și gingia superioară. Protocoalele îi interziceau să agreseze orice formă umană de viață, fie mutanți, modificați genetic sau diversele forme de androizi. Însă nici nu avea obligația să-i ajute sau să fie politicos. Prioritatea lui erau oamenii.

Din spatele cyborgului sări o fată subțirică care strigă pe un glas subțire.

– Dacă cu adevărat ești ceea ce pretinzi, trimite-ne legitimația! Ingard va putea confirma imediat!

Sam zâmbi. Dacă Ingard era numele cyborgului atunci aveau o problemă. Nu depista nici un protocol de comunicare. Ingard era mai defect decât știa fata. Își ridică labele din față în sus, scoțând la iveală mâinile umane. Două perechi de ochi perfect rotunde, unele negre, altele albastre îl urmăreau fără să clipească. Băgă una din mâini în rucsacul de lângă și scoase un card cu ajutorul căreia proiectă o hologramă. Era el alături de un funcționar care începu a recita datele de identificare. Sam privea și el cu interes, holograma funcționa doar în prezența unui om.

Când prezentarea se încheie fata îl strânse ușor de braț pe cyborg. Se pare că știa de problemele lui, gândi Sam. E mai bine așa.

– Fie, spuse Ingard, intră! Dar Sam nu făcu nici o mișcare. Acceptul trebuia dat de om, nu de cyborg. Mai ales de un cyborg defect. Oare în lumea asta albă chiar nu se mai respectau protocoalele? Chiar dispăruse și ultima urmă de politețe?

Trecând peste stânjenitorul moment de tăcere, fata îi strigă pe același ton arțăgos.

– Confirm ce a spus Ingrad!

Așteptă ca cei doi să dispară în mica crăpătură, după care, cu agilitate escaladă zidul turnului.

– Nu aș fi putut intra pe acolo, îi lămuri el.

Aveau un mic culcuș sub o parte mai înclinată a zidului. Așa erau feriți de vânt. Sam dădu din cap încuviințând. Bună decizie. Puținele bagaje erau îngrămădite sub o folie albastră de protecție. O raniță mare, una mică, trei pături cu încălzire chimică, bețe, schiuri, bocanci puși la uscat sub o sobă electrică. Pila din sobă era neobișnuită. Sam tresări, era un acumulator bio-chimic din resursele cyborgului.

Cyborgul și fata stăteau în fața bagajelor privindu-l. Pe fața lor, Sam citi îngrijorare, foame și suferință. Erau mai puțin speriați de când văzuseră holograma oficială. Se așeză în șezut punând în față ranița medicală. Scoase o caserolă cu salată și o întinse fetei, apoi mormăind un pic mai scoase una și o întinse cyborgului. Nimeni nu scoatea un sunet. Salata conținea bucăți de varză, ridichi, gulii, morcovi, mere, portocale, brânză și carne. Era călduță și pentru niște oameni înghețați și obosiți, era perfectă.  După salată le dădu o supă plină de vitamine, minerale și hormoni diverși. Sam nu insistă pe acest aspect.

***

Cu burțile pline, cei doi deveniră mai relaxați. Îi urmărise cât timp mâncaseră și bănuiala anterioară îi fu confirmată. Cyborgul era într-o stare avansată de deteriorare mecano-electrică, iar fata avea probleme cu rinichii, era devitaminizată și aproape înghețată. Încălzitoarele chimice fuseseră prea des refolosite. O privea cu atenție încercând să înțeleagă ce căutau atât de departe de orice așezare umană. Politicos, nu-i întrerupse la masă, dar ardea de nerăbdare să afle mai multe amănunte. Când terminară îi abordă direct.

– Sunteți plecați de mult timp, unde mergeți și cum vă cheamă.

Ingard vru să răspundă, dar fata îi făcu semn să tacă

– Mă cheamă Anne Harriet Williams, suntem din Modulul Timothy 078. Vrem să ajungem la Gerhard 34.

Ochii mici și azurii, fața vioaie și părul decolorat îi aminti lui Sam de micile veverițe din bârlog. Fata nu depășea 1.50 metri și o cută adâncă îi brăzda fruntea înaltă. Așadar, își zise Sam, ceva s-a întâmplat în modulul lor. Niciun om întreg la minte nu pleacă fără o sanie și provizii.

– Îmi dau seama că sunteți plecat de cel puțin două luni, aproximă el.

– Contează? îl întrerupse fata.

Cyborgul Ingard îl privea stând turcește. Înalt, fără nici o trăsătură distinctivă, părea că încearcă un număr de hipnoză. Ce dobitoc, gândi Sam.

– Modulul Gerhard 34 este în partea cealaltă a muntelui. Drumul spre el nu trece pe aici. Ori mergeți în altă parte, și eu nu-mi dau seama unde, ori habar nu aveți unde mergeți. Mai probabil a doua opțiune. Ăsta, și Sam arătă spre cyborg, e defect. Eu zic să vă gândiți mai bine și să-mi spuneți ce aveți de gând.

Cei doi nu-și dezlipără privirea de la el. Comunică telepatic, realiză Sam. Ce interesant, nu se putu abține să gândească. Se uită spre Cyborg, indiferent cât de defect era, dacă era în simbioză cu Anne atunci prima lui grijă era supraviețuirea ei.

– Eu cred, spuse Anne după o scurtă perioadă de gândire, că treaba ta nu este să ne interoghezi pe noi, ce, unde, când!? Dacă înțeleg eu bine atribuțiile tale atunci, te rog fi Urs Sanitar și nu polițist!

Sam își lăsă capul pe un umor privind-o printre gene. Fata asta era mare cât o vulpe polară, dar avea ceva nerv. Fie așa cum zici, se gândi, voi avea timp și de întrebări.

– Suntem la peste 600 km de orice modul uman, bârlogul meu e la doar 40 de km. Putem ajunge acolo mâine dimineață.

Erau minus 70 de grade celsius și vântul se întețea. Fata avea frisoane de frig și era slăbită. Cyborgul trebuia să ia o decizie. După câteva minute, Anne întinse mâinile întorcându-le cu fața în sus. Ingard se ridică și începu să împacheteze.

– În câte ore suntem la tine?

***

Nu era momentul cel mai potrivit din zi să călătorești. Vânturile de nord scuturau vârfurile munților și un praf de piatră cu zăpadă sabla tot ce întâlnea în cale. Abia se vedea la câțiva metri. Spre seară va fi și mai rău. Prost moment pentru o călătorie, gândi Sam. Drumul, parcurs de dimineață în trei ore se lungea tot mai mult. Fata dormea în căldura blănii, bine prinsă în chingi. Sam o căra cu ușurință. Dacă nu s-ar fi grăbit să-i găsească ar fi putut fi mai organizat. O sanie motorizată sau măcar un cort care să le permită înoptarea într-un loc ferit până trecea urgia. Acum era prea târziu pentru asta. Trebuia doar să se concentreze pe drum. Cyborgul, mai dă-l naibi, se va descurca el. Fata trebuia să ajungă în bârlog teafără.

De cum o luase în spate Sam știuse de ce plecaseră și unde vroiau să ajungă. Fata era gravidă, lucru interzis de majoritatea modulelor umane. Era o fugară. Lumea nemiloasă de gheață și oameni își cerea obolul. Lui Sam însă aspectul ăsta îi era străin. Când fusese conceput familia, copii, viitorul omenirii încă erau valori importante. Pentru el, cel puțin, prezența unui copil declanșase un puternic sentiment de atașament față de Anne. Știa că era programat genetic să simtă asta. Dar nu-i păsa. Avea, în sfârșit un motiv de a lupta. Un scop. Zâmbi și mări pasul. Cyborgul prins cu o cordelină fu smucit și târât așa cum era, bine legat de o sanie improvizată din folii și cutii de hrană.

***

Sam privea încruntat cum Anne hrănea veverițele cu alune gata sparte. Obrăznicăturile erau peste tot și el care crezuse că erau patru, cinci maxim. Când colo, numărase 20 ultima dată. Ce prost fusese.

De când îi adusese pe cei doi, totul se schimbase în bârlog. Cyborgul Ingard construise un fel de locuință separată pentru fată. Cu pat, baie și chiar un șemineu separat. Focul ardea în permanență și era atât de cald încât Sam trebuia să stea mai mult afară. În majoritatea timpului alerga îngrijorat. Ingard își reparase defecțiunile și din rezerva bârlogului îi înlocuise și pilele consumate. Scanaseră împreună împrejurimule și, aparent, nu exista nici o echipă de urmărire. ori o credeau moartă, ori nu le păsa ce se întâmplase cu ea. Nici una din variante nu era liniștitoare.

Își scutură zăpada și își șterse labele pe zăpada din fața bârlogului. Asta era regula înainte de a intra. Dădu piatra la o parte și intră în micul hol construit din materiale compozite. Ce risipă, gândi el, hol făcut pentru a nu permite ca vântul și frigul să intre direct în bârlog. Oftă abătut, frigul e bun.

Anne stătea pe marginea de granit ce înconjura vatra. Burta îi era mare și ea o mângâia gânditoare. Va fi fată îi spuse Sam, acum câteva luni și de atunci ea nu înceta să le propună diverse nume. Îi ceru și lui opinia, iar îi spuse foarte serios.

– Sam, mi-ar place să o cheme Sam.

– Doamne, Sam, cum să o cheme ca pe un urs!? Ai înnebunit sau ce?

Avea un ceva în glas care îl înmuia de fiecare dată. Acum se fâstâci transpirând abundent în căldura sufocantă.

– Sam e un nume frumos și bun, adăugă el, poate fi Samantha, dacă nu-ți place Sam. O poți striga Sammy…

– Sigur, de ce nu, zise ea. O să-i spunem Sam Ingard.

Sam îl privi pe Ingard pe fața căruia nici un mușchi nu se clinti, doar lui i se părea că rânjește amuzat. Fir-ai tu să fi de cyborg, gândi Sam și își dezveli gingia superioară. Anne trânti cartea de granitul lucios privind-l încruntată.

– Parcă am lămurit aspectul ăsta, nu? Nimeni nu rânjește la nimeni!

Sunt și urs, urlă Sam în gând, unele instincte nu pot fi controlate.

– Politețea nu ține de instinct, îi replică Anne.

Își prinse capul mare în mâini frecându-și tâmplele. La două luni de la venire, ea îi spusese că-i putea auzi gândurile. Vorbele, preciză ea, când vorbești, se aud. Așa cum îl aud și pe Ingard. Lui Sam gândurile Annei îi erau inaccesibile.

Acum stătea pe platforma de lemn și o admira. Ingard îi făcuse un spătar din lemn și ea citea, cu genunchii ridicați, o carte. Veverițele, ca niște bulgări de nea, stăteau grupate în jurul ei. Mici paznici neastâmpărați. Sam bănuia că fata le controla mintea sau, dacă nu, cel puțin le influența. În rău. Nu se mai temeau de el și când le punea alune în fața bușeanului îl priveau cu impertinență și le ocoleau. Fata va pleca, cyborgul va pleca. Vom rămâna din nou doar noi și veți vedea voi atunci.

– Ai spus ceva Sam? întrebă fata și abia atunci Sam văzu că Anne lăsase cartea jos și îl privea.

Se legănă morocănos de pe un picior pe altul.

– Aș vrea ca mâine să vină Ingrad cu mine sus pe vârf. Poate de acolo reușim să ne conectăm la satelit și să scanăm zona.

Anne se uită la Ingrid și înapoi spre Sam.

– Cât timp voi rămâne singură?

Va urma.