Filmul vieții

Uriașa campanie de marketing din jurul ultimului episod al produsului corporatist Star Wars s-a dovedit a avea succesul unui iPhone, stârnind reacții deopotrivă opuse și vehemente. Nu mai comentăm de ce, pentru că mulți alții s-au exprimat cu destulă pasiune, apărând cauza fiecăreia din tabere. Surprinzător, tăcutul și absolut nepretențiosul Revenant a declanșat o la fel de mare discuție, provocând la dezbatere publică – evident – aceleași categorii de spectatori. Filmarea naturală, fără filtre, cu un minim de prelucrare digitală, a furat deja premii în fața compoziției pe chroma-key, lăsând verdele cu buza umflată.

Dar discuția nu este despre cele două filme, ci despre altul, mai tăcut, care rulează continuu. Viața care bate filmul, uneori este bătută de film. Spectatorii ajung să trăiască prin filme, poate chiar pentru ultimele și viitoarele apariții. Căutarea febrilă pe internet a copiilor-pirat, pentru o devansare iluzorie a vizionării din sală, face ca trecerea și risipirea timpului personal să apară ca evidentă uneori doar la difuzarea publică pe ecranul  TV a acelorași filme. Nu mai are importanță calitatea, ci cantitatea. Imersiunea în viețile virtuale desfășurate ale personajelor pe diferite dimensiuni ale ecranelor tinde să devină extensivă cu tendințe de intensiv. Conținutul filmat este azvârlit la propriu în calea spectatorilor, a majorității reprezentanților unei specii care evoluează nepotrivit.

Această dependență de monitor – cu sensul de mijloc de control, sau supraveghetor, căci nu mai putem zice instructor sau îndrumător – a depășit scopul didactic și menține o stare de hipnoză avansată, din care doar săracii, reprezentanți ai celei mai de jos pături a umanitații, mai scapă. Cetațeanul mediu cunoaște reflexul de a merge la o sursă de credit, fie ea banca sau slujba, ca apoi să își cheltuie puțina avuție reală – timpul propriu de viață – pe spectacole digitale.

Astfel, familiarizat cu dimensiuni variind de la puțin peste un centimetru şi până la mulți metri în diagonală, omul contemporan își trăiește filmul vieții alcătuind un colaj mediocru de filme și fragmente filmate de alții, renunțând la a crea conținut, la a trăi în mijlocul unei naturi care nu ne neglijează nici chiar în mijlocul cetății. Cușetele etanșe și perfuziile soporifice nu pot fi departe. Deja vedem mulțimea umblând fără scop precis, fără direcție asumată, pe străzi din ce în ce mai neîngrijite.

De frica unui sfârșit iminent, umanoizii se transformă în păpuși teleghidate, cu orizont minim de timp. Creația majorității dispare diluată de endorfine, misterul vieții fiind înlocuit de așteptarea următoarei meta-producții care depășește în efluvii până și deja banalizatul act sexual. Lumea civilizată va viermui între eprubetă, cușetă și o casetă sau vază frumos lăcuite. Camerele de supraveghere vor oferi conținut original, dar banal, care va încununa un colaj foarte personal.

Acesta ar putea fi Filmul vieții, un film prea banal ca să mai stârnească interesul.