Între cronici paralele: GRAVITY

N-aveau ghișeu de returnat banii…

Gravity-posterNu prea merg la cinematograf. Întâi de toate chestiile astea noi, 3D, îmi văluresc violent corneea și așa suferindă și nu văd decât un fel de cețuri bizare și bidimensionale și apoi fiindcă adeseori sonorul e mult prea puternic pentru urechile mele. Care încearcă să compenseze ceea ce ochii nu pot vedea. Cu toate astea, m-am năpustit la Gravity, un film cu Sandra Bullock și George Clooney.

Motivul a fost simplu: de mai bine de zece ani, nu există săptămână în care să nu trec pe space.com sau pe livescience.com, două site-uri de știri științifice care m-au ajutat adesea și în ceea ce scriu. Amândouă tămâiau filmul Gravity de parcă ar fi fost un soi de nou Avatar, subliniind că foștii astronauți americani sunt încântați de modul realist în care e redată imponderabilitatea, că filmul e plin de chestiuni științifice drăguțe, la care pământeanul obișnuit nici nu cugetă, și tot așa. Am făcut deci investiția de rigoare, fiindcă am luat toată familia evident (plus popcorn, bomboane, suc, apă), trei bilete și o pereche de ochelari, că două mai aveam. Să fi fost vreo sută de lei toată distracția. M-am așezat frumușel în scaun și am așteptat.

După vreo zece minute, scenariul a ajuns la punctul în care se stârnește conflictul și, ce să vezi!, m-a năpădit un sentiment vechi. Mai țineți minte cum în copilărie, după ce am văzut Top Gun, toată lumea dorea să se facă pilot american? Ceea ce desigur nu e de mirare fiindcă, așa cum aveam să aflu mai târziu, armata SUA cotizase și ea serios la filmul cu pricina în exact acest scop. Ei bine, am avut senzația că mi se aplică aceeași rețetă propagandistică, de data asta cu mesajul „Stați dracului pe Pământ, că în spațiu e nașpa!” Ceea ce e de-a dreptul năucitor, fiindcă la mesajul invers, ăla din Armageddon, când se sacrifică taica Bruce, plâng și acum ca fraierul și sunt convins că trebuie alocate resurse mult mai importante pentru explorarea spațială și apărarea planetară.

gravity-142790l-imagineFilmul e plin de clișee propagandistice grețoase: Sandra Bullock în chiloți (asta nu e grețos, dimpotrivă!, dar e profund incorect pentru oricine știe câte ceva despre cum se îmbracă un astronaut) se culcușește fetal pe imaginea de fundal a planetei, apoi strânge nisipul în pumni ca într-o litanie pentru un duh teluric, rezolvarea conflictului vine când personajul principal ajunge la concluzia că trebuie să trăiască simplu și domestic, renunțând la ambițiile de astronaut și tot așa…

Bun, eu înțeleg că nenea Obama a fost votat de o mulțime de oameni care vor asigurări medicale gratuite și că, la fel ca la noi, partea mai pământeană a nației nu prea e cuprinsă de fiorul explorării spațiale, dar chiar așa? În săptămânile în care NASA e în default, de nu mai are cine să conducă roverele pe Marte, să vii cu un asemenea film în care o simplă greșeală strică tot ceea ce e semnificativ pe orbită. Haida de!

GRAVITYCum rămâne însă cu știința și toate chestiile alea care ar trebui să facă deliciul unui amator de hard SF așa ca mine? Catastrofă!

• În primul rând, acțiunea este posibilă fiindcă, Hubble, ISS și Tiangong 1 sunt foarte apropiate unele de altele și orbitează cu aceeași viteză. Serios? Trecând peste faptul că Hubble nu va mai fi operațional atunci când stația chineză va fi perfect locuibilă, trebuie spus că între Hubble și ISS este o distanță pe verticală de 140 de kilometri. Și nu știu de ce, dar nu prea cred că americanii și chinezii vor alege să fie atât de apropiați în ditamai spațiul cosmic.

• Absența comunicațiilor e imbecilă rău. Întâi fiindcă e greu de crezut cum o explozie pe orbita ISS poate afecta sateliții de comunicații care sunt plasați pe orbite geostaționare, la multe mii de kilometri mai departe, dar și fiindcă NASA are două emițătoare (SUA și Australia) și e greu de imaginat vreo poziție orbitală în care să nu prinzi nici unul.

• Deși lacrima Sandrei, plutind sferic în cabină, este de-a dreptul frumoasă, în realitate cred sincer că ea ar rămâne lipită de obraz în imponderabilitate, de vreme ce tensiunea superficială nu mai are cu ce să se războiască. În fond, lacrimile tâșnesc din ochi doar în desene animate.

• Am avut un deja vu! La fel ca Wall-E, Sandra Bullock folosește la un moment dat un stingător în calitate de propulsor prin spațiu. Ca om instruit anual cu privire la stingătoare vă spun că sunt cel puțin trei motive pentru care acest lucru e imposibil, dar vă las pe voi să le descoperiți.

Aș putea continua, dar nu cred că are sens. V-ați prins. Stați acasă, priviți un meci, faceți o tablă cu vecinul sau citiți o carte. M-am interesat eu. Nici măcar când dau asemenea filme, cinematografele nu au un ghișeu unde să primești banii înapoi. 

Dan Doboș

La filmul lăudat să nu te duci
cu sacul plin (de așteptări)

Având în vedere de câte ori mi-am luat leapșa la nenumărate pelicule hype-uite de un marketing bine condus, ar fi fost de așteptat să-mi injectez o doză de vaccin anti-speranțe de privit o capodoperă. Evident că n-a fost așa și am intrat în cinematograf cu impresii demne de prima incursiune în Sagrada Familia. Trec peste faptul că m-am chinuit să ajung la avanpremieră, dându-mi tot programul peste cap (și nu, nu m-am dus la film pe bază de invitație!).

Primele minute ale filmului, superbe, m-au făcut să sper în continuare. Cum să nu-ți placă până la apogeu, cum să nu te strivească emoțional și vizual panorama albastrului împrăștiat pe atâția metri pătrați de ecran? Cum să nu încerci senzația sublimă a fragilității omenirii plutind prin abisurile cosmice? Cum să nu…? Cu atât mai dură și mai îngrozitoare a fost căderea spre polul dezamăgirii după depășirea primei treimi a filmului.

Trebuie să mărturisesc ca niciodată nu s-a numărat printre favoriții mei. Dacă Y Tu Mamá También mi-a plăcut, în schimb Children of Men mi-a displăcut profund și chiar l-am detestat. Dar, și într-un caz și în celălalt,  era coerent ca regie și desfășurare cinematografică. Dac-ar fi să folosesc modalitatea utilizată de TOTAL FILM pentru reprezentarea unui film printr-un grafic, începutul lui Gravity ar însemna o pantă lentă în urcare, iar după aproximativ o treime ar fi o abruptă cădere în plictis și nemulțumire.

Da, există chestii bine făcute și bine implementate cinematografic. Da, majoritatea realităților fizice sunt respectate și utilizate cu inteligență. Recrearea prin intermediul CGI al propsurilor și interioarelor spațiale precum și integrarea lor cu elementele fizice reale, inclusiv interacțiunea cu actorii sunt (aproape)  fără cusur… Dar… Afurisitul de “dar”, nu? Totdeauna există un dar sau – în cazul de față – mai multe.

– Excesul de reflexii. Da, e frumos. Da e spectaculos. Da, ajută la transmiterea a ceea ce cred eu că a urmărit în subtext Cuaron cu acest film: ideea Terrei ca vatră a umanității ca întreg și matcă a Homo Cosmicus (inclusiv Clooney are o replică explicită în acest sens). Dar e al naibii de enervant și repetitiv și obositor după a treia, a patra, a cincea folosire obsedantă a procedeului de eye candy.

– E absolut imposibil ca NASA să permită unei persoane cu tarele psihice ale personajului interpretat de Sandra Bullock să plece în spațiu. Și dacă tot am ajuns la Sandra Bullock, care duce greul filmului pe umeri, să spunem că se achită onorabil de partitură, dar nu are cum să confere substanță și credibilitate unui personaj unidimensional, de mucava, simplist și prost creat. Că tot suntem la capitolul dr. Ryan trebuie semnalat derapajul de la mediul credibil recreat până la momentul dezbrăcării costumului spațial: semi-nuditatea de Barbarellă modernă o fi dând bine pe lentila camerei de filmat (și Sandra are ce arăta!), dar nu e deloc realistă. Sub armura de exterior există un combinezon confecționat dintr-un material ce are integrat un sistem pentru reglare termică și un fel de pampers.

– Pe lângă cei doi protagoniști amintiți deja, mai este și un al treilea (nu, nu mă refer la al treilea cosmonaut scos în decor în primele minute), ci la gravitație – că nu degeaba se cheamă filmul Gravity, nu? Ei bine, deși în majoritatea cazurilor realitățile fizice sunt respectate până și în scene de detaliu, de fundal, peste care un spectator obișnuit ar trece cu vederea – vezi momentul scurtcircuitului cu flacără globular-sferică – în scene de prim-plan regizorul alege să eludeze legile fizice și să decidă anularea imponderabilitații. E bine știut faptul că în antrenamentul cosmonauților pentru imponderabilitate sunt folosite piscine sau bazine cu apă pentru simularea interacțiunilor cu mediul cosmic. Ergo un păr despletit se va manifesta în imponderabilitate similar cu scufundarea în apă: va șerpui necontrolabil în toate direcțiile. Ceea ce nu se întâmplă în Gravity. Pentru că tot suntem la topicul acesta îl contrazic pe Dan (vezi vizavi) apropo de cadrul cu lacrima: eu cred că e posibil fizic, singura observație e că poate ar fi trebuit ca șuvoiul lacrimar să fie mai consistent.

Toate aceste observații nu sunt esențiale per se  – deși distrug mojo-ul oricărui spectator avizat. Dar dincolo de eye candy nu mai e nimic. Filmul e plat și nu spune nimic. Subtextul de care aminteam mai sus e patetic subliniat de scena finală a întoarcerii la Terra-mumă prin înfigerea obsesiv-compulsivă a mâinilor în nisipul plajei de lângă locul amerizării, iar plantarea celor câteva simboluri-obiecte religioase prin habitaclurile principalelor națiuni colonizatoare de spațiu extraterestru e artificială, superficială și neconvingătoare. Nici superbul (vizual) cadru în care Sandra Bullock se ghemuiește fetal (cam ca in afisul de la Alien 3 ;)), circumscrisă rotundului sasului prin care răzbat reflexele albastre ale globului terestru nu ajută într-o măsură decisivă. În ciuda precauțiilor regizorului, care-a vrut să fie sigur că ideea de trimitere la pântec matern va fi suficient de vizibilă și a plasat niște cabluri-ombilicale în proximitate. 😉

Gravity-_636x358

În concluzie: odiseea lui Cuarón e spectaculoasă vizual, dar fără substanță. Mult mai reușit a fost Abiss cu care-ar merita făcute mai multe paralele, dar care a reușit să-l facă pe spectator să aibă parte de acea mise en abîme, de contact cu inefabilul, cu sublimul în accepțiunea pe care i-o dă Cornel Robu. Comparaţia cu 2001: A Space Odyssey pe care-o fac unii comentatori mi se pare rizibilă și lipsită de orice fundament, iar respectivii par lipsiți de simțul proporțiilor: e ca și cum ai compara piramida lui Keops cu Casa Poporului. Parcă voiau un film “al anului” disperaţi că se termina anul şi nu apare altul.

Ionuț Bănuță

Dan Doboș

S-a născut la Iași pe 31.07.1970. A absolvit liceul “Emil Racoviţă” Iaşi și Facultatea de Inginerie Chimică din cadrul Universităţii tehnice “Gh. Asachi” Iaşi, licenţiat în tehnologia produselor cosmetice. 1987 – 1989 • După cîteva premii şi menţiuni la concursuri literare şcolare, a devenit un participant activ al Matineului de Proză, condus de criticul Val Condurache şi desfăşurat bilunar la Casa memorială Mihail Sadoveanu din Iaşi. A participat la concursul naţional de proză şi, în 1989, a obţinut premiul al doilea cu schiţa “Stelea”. 1988 – a devenit membru al cenaclului de anticipaţie Quasar din Iaşi, de atunci şi pînă în prezent, publicînd numeroase schiţe şi povestiri în fanzinele şi revistele editate de Quasar. 1994 – după absolvirea facultăţii, a devenit redactor-colaborator al cotidianului Evenimentul din Iaşi şi, după şase luni, şeful secţiei “suplimente” a acestui ziar. În această calitate a preluat coordonarea celui mai longeviv supliment science fiction din România, SuperNova, care a apărut din 1992 pînă în 2001.În cei 17 ani de activitate jurnalistică a publicat peste 1000 de editoriale, reportaje şi interviuri şi a coordonat apariţia a peste 4000 de numere ale ziarului. A fost colaborator, invitat permanent și realizator la numeroase emisiuni radio și TV. 1994 – a cîştigat două premii, pentru schiţă şi nuvelă, în cadrul Consfătuirii Naţionale SF, Atlantykron. 1994 – 1997 – a publicat în paginile ziarului Evenimentul un foileton poliţist săptămînal, întitulat “Inspectorul Rogers”. 1996 – 1998 – a publicat în paginile ziarului Evenimentul un foileton science fiction, Aventurile lui Bimbilonius. 1999 – a fost publicat la editura Media-Tech romanul de debut: Elefantul in bostănărie; 2001 - obține premiul Quasar pentru cea mai bună schiţă a anului. 2002 - apare romanul SF Abaţia, la editura Nemira, în cadrul colecţiei Nautilus. 2003 – Participanţii la Convenţia Naţională de science fiction, RomCom, votează Abaţia ca fiind cel mai bun roman SF românesc al anului precedent. În luna noiembrie apare tot la editura Nemira, romanul Blestemul Abaţiei, care obţine premiul Conferinţei Naţionale de SF, Romcon 2004, ca fiind cel mai bun roman SF românesc al anului precedent. 2005 – Apare la editura Media-Tech Iaşi romanul Abaţia infinită, 2006 – Apare la editura Media-Tech Iaşi volumul Ghicitori despre toate cele. E nominalizat cu romanul Abaţia la premiul pentru Cel mai bun roman SF european în cadrul Convenţiei Europene de science-fiction. 2007 – Devine membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași. Apare la editura Media-Tech culegerea de povestiri Gheorghe, un om special. I se decernează premiul Vladimir Colin, cumulat pentru anii 2002-2006, pentru “Cel mai bun scriitor SF român”. 2009 - Reuniţi în cadrul Convenţiei europene de science fiction Eurocon, la Fiuggi, în Italia reprezentanţii amatorilor de SF din Europa îi acordă un premiu de încurajare.La teatrul Luceafărul din Iaşi a avut loc premiera piesei sale Crăciunul Jucăriilor 2010 – Romanul Abația, apare în Statele Unite ale Americii cu titlul The Abbey. I se decernează premiul pentru traducere al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași. La teatrul Luceafărul din Iași a avut loc premiera piesei Ochelarii lui Moș Crăciun. 2011 – Apare la editura Media-Tech romanul DemNet. La editura Millennium Books, este publicat volumul Abația, ediție omnibus a celor trei romane din ciclul omonim. Simultan sunt lansate edițiile de ebook ale volumelor Abația, Blestemul Abației, Abația infinită, Gheorghe un om special și Elefantul în bostănărie. 2012 – Romanul DemNet primește premiile Galileo 2012, decernat de revista Galileo, FanSF decernat de site-ul fansf.ro, cea mai importantă și mai activă comunitate de fani din mediul online și Ion Hobana, decernat de Societatea Română de Science Fiction și Fantasy împreună cu Uniunea Scriitorilor din România, filiala București. A publicat în antologia Quasar 001, almanahul Nautilus, Millennium fantasy and science fiction, Dincolo de noapte – 12 fețe ale goticului. A tradus pentru editurile Nemira, Corint

Sugestii

3 Comments

  • Interesanta ideea de a urca doua pareri (in paralel) despre acelasi film.

    In Opera nu afisa prea corect articolul, dar in Chrome vad ca nu sunt probleme.

    • Practica părerilor paralele va deveni un trademark al revistei FICȚIUNI.ro și o veți întâlni și apropo de alte subiecte. Mă bucur că-ți place.

  • Am observat și eu problema cu părul ceea ce instant mi-a adus aminte de “rezolvarea” din Defying Gravity unde se foloseste un spray cu particule magnetice, poate și Sandra a trecut pe la același coafor 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.