Duel cu o cobră

– Hai, piele roşie, să-ţi vedem şi noi „mâna cea iute”!

Ca două mărgele reci, ochii cobrei îl fixau pe Micul Grizzly. Cum se nimerise ca omul cu turban şi piele oacheşă să treacă Apa cea Mare pentru a veni cu şarpele lui nemaivăzut chiar azi, aici, în acest saloon?

Totul incepuse  cu o lună în urmă\, când îşi pierduse amuleta – şnurul pe care înşirase cele patru gheare de urs. Plecat să îşi caute numele ca orice tânăr comanş ajuns în pragul bărbăţiei, întâlnise în pădure un pui de urs cenuşiu. Gândise atunci să părăsească imediat locul, ştiind ce periculoase erau ursoaicele cu pui. Dar ursuleţul scotea mârâituri jalnice şi răguşite. Animalul era speriat, răguşit şi înfometat, aşa că indianul  înţelese. Venea apusul, nu mai avea rost să caute cadavrul ursoaicei pentru a se convinge.

A adus ursuleţul în faţa sfatului războinicilor. Focul zgârcit lumina tăcerea bărbaţilor. A cuvântat Bizon Roşu, căpetenia tribului:

– Fratele meu mai tânăr a dovedit înţelepciune, putere şi curaj. El se va numi de astăzi „Micul Grizzly”. Taie-i ursului câte o gheară de la fiecare picior ca să-ţi faci amuletă şi redă-i animalului libertatea.

Atunci vorbi el însuşi, Micul Grizzly:

 – Ursul acesta e încă foarte crud. Va muri în pădure de foame, de colţii fiarelor sau de armele oamenilor albi. Am să-l îngrijesc până când va putea să-şi poarte singur de grijă. Atunci va fi eliberat în pădure. Am hotărât!

Bizon Roşu avu o umbră de zâmbet şi grăi:

 – Micul Grizzly s-a dovedit iarăşi înţelept – şi bun. Să facă precum a hotărât.

Cum poţi fi atât de iute şi precis încât să ucizi cu un cuţit o cobră care te priveşte? Cum de a permis Marele Spirit ca şarpele ăsta nemaivăzut să fie adus peste Apa cea Mare aici, unde nu-i este locul? Când îl va ataca? Unde va muşca?

Impasibili, ochii cobrei îl sfredeleau. Micul Grizzly mai văzuse o astfel de privire a doua zi după ce-şi căpătase numele. Legat fedeleş, omul alb care o bătuse şi o violase pe Stea de Seară îşi oprise ochii într-un punct aflat cam la un pas în dreapta tânărului războinic; apoi îşi schimbase uitătura şi râsese în vreme ce tânărul războinic, aşezat cu picioarele sub şezut şi aplecat ca să-şi mai taie o bucată de carne, încremenise cu mâna întinsă sub privirea fixă a reptilei. Şi, chiar atunci, şarpele prinsese a-şi suna „clopoţeii”. O clipă sau două, numai, căci mâna înarmată a indianului zvâcnise ca un fulger de fier, retezând zgomotul, trupul şi viaţa şarpelui. Tânărul comanş a mulţumit Marelui Spirit, căci doar El îi dăduse iuţeala şi precizia să descăpăţâneze târâtoarea înainte ca aceasta să apuce să facă o mişcare. Când şi-a întors gândurile din ceruri, Micul Grizzly a văzut în ochii prizonierului său un amestec de admiraţie şi ură. El, însă, ca un adevărat războinic din neamul său, a rămas impasibil. A şters buzele şi barba omului alb de resturile prânzului aşa cum îl învăţase pe vremuri un bătrân misionar, l-a ajutat să încalece şi au continuat drumul spre oraş: răufăcătorul trebuia predat autorităţilor.

Legănându-se abia simţit, cobra îl fixa în continuare – poate ca să-i distragă atenţia, să-l obosească… ori era poate o părere, cine ştie? Micul Grizzly nu mai văzuse un asemenea şarpe. Unde ar putea să-l atace?

Respiraţia întărâtată a beţivanilor îl tortura. Aşezat pe podea cu picioarele încrucişate, aparent relaxat, însă gata să-şi repeadă cuţitul în calea cobrei, Micul Grizzly nu putea decât să aştepte. Cobra era la mai bine de o lungime de braţ în faţa lui. În spate simţea prezenţa celui care o batjocorise pe Stea de Seară: fusese închis vreo trei ore şi scăpase plătind o cauţiune şi, prin sentinţă judecătorească, o amendă. Cu siguranţă, cobra era prea departe ca să poată fi luată prin surprindere. Micul Grizzly căuta o soluţie… Ce era mai bine să facă? Să pândească atacul cobrei în speranţa că-i va anticipa direcţia astfel ca reptila să se înfigă-n cuţit? Să se întoarcă fulgerător, să-i smulgă ticălosului revolverul din toc şi să tragă? Era clar, niciuna din variante n-avea sorţi de izbândă.

Ochii reci ai cobrei îl ameţeau. De ce nu-l atacă odată?

Parcă a lehamite, în saloon pătrundeau ultimele văpăi de soare. Micul Grizzly nu-şi făcea iluzii: moartea lui trebuia să pară un accident.

Dar… dacă, totuşi, prin cine ştie ce minune, ar fi ucis cobra?

„Ti-clic!” veni răspunsul – derbedeul tocmai îşi armase revolverul. Aşadar, moartea Micului Grizzly va fi, într-adevăr, un accident: ori va fi muşcat de cobra „scăpată cine ştie cum” din coşul ei de nuiele, ori va fi împuşcat „din greşeală” de albul care „încercase” să ucidă reptila.

Omul cu turban şi piele oacheşă râdea mânzeşte.

– Ia mâna de pe fluier, ciudatule! se răsti unul dintre zurbagii.

Micul Grizzly simţea sudoarea inundându-i trupul. Doar când văzuse că-şi pierduse şiretul cu gheare de urs – amuleta sa – doar atunci mai transpirase aşa. Vraciul îi spusese: „Dacă nu o găseşti, ai să întâmpini doar nenorociri.” Şi avusese dreptate: de o lună întreagă, de când o pierduse, totul îi mersese rău. Printre altele, îl întâlnise din nou pe violator în urmă cu o săptămână şi doar intervenţia şerifului împiedicase să fie linşat de acest derbedeu şi de acoliţii lui. De atunci, hotărâse să nu mai calce în oraş. Numai că şeriful şi ajutorul de şerif erau plecaţi de ieri în urmărirea unuia, Garryson, pe capul căruia federalii puseseră un preţ frumuşel. Aşa că astăzi după-amiază, derbedeii s-au furişat până în preajma satului şi l-au pândit. Când s-a dus la râu să umple două burdufuri cu apă, l-au  prins şi, sub ameninţarea armelor, l-au adus aici. Iar apoi ticălosul care o pângărise pe Stea de Seară improvizase „spectacolul” ăsta care părea că nu se mai termină. Cobra nu se hotăra odată să-l atace. O armă de foc, de-ar fi avut o armă de foc, un pistol oricât de mic…

Acum vlăjganul îi răsufla în ceafă. Micul Grizzly simţi răceala ţevii exact în mijlocul spinării. Transpiraţia curgea pe el în valuri. Nu, n-ar fi putut să-i smulgă revolverul; dar…

Împuşcătura îl asurzi. Micul Grizzly privi capul zdrobit al cobrei şi se întoarse. De sus, din capul scării ce ducea spre camerele cu fete, un bărbat cu faţa umbrită de borul unei pălării imense îşi armă din nou carabina, ţintind cu ea asistenţa. Micul Grizzly privi din nou trupul reptilei, apoi ridică iar ochii spre străin. La gâtul omului atârna un şiret subţire de piele cu patru gheare de urs cenuşiu.