Literatură de Crăciun – Otilia Cazimir
Să vă trimit „Literatură de Crăciun“…
Dar ce anume? Vreți colinde mici
Cu „dalbe flori“ și “Ler, oi Doamne bun”
Pentru copii peltici?
Aș scrie, poate mai cu ușurință
O schiță realistă, cu tendință…
Ori preferați istorioarele morale
(M-ați pune-ntr-o cumplită-ncurcătură!)
Pentru dudui gingaș-sentimentale
Și pentru numeroșii cititori
Ce nu citesc literatură
Decât o dată-n an: la sărbători,
Când tot ziarul le ofer-o poză
Cu magi, c-un prunc ș-un staul, în culori?
( O poză care, dacă-i bine scoasă,
Se poate încadra și pune-n casă…)
Să vă descriu, în delicata proză,
Un pom aprins într-un salon din centru,
O Tannenbaum, lumină roză,
Copii buclați, păpuși articulate,
Ori o serbare la periferie, pentru
Orfani, cu doamne din înalta societate?
Vă place, poate, o poveste demodată
Ce spune despre-un vrac
Și despre-o fâțâCare-a fugit în noaptea luminată
C-un prinț adus de Moș Crăciun în sac?…
*
Asară-am stat nedumerită-n drum
Apusul înflorea: Crai nou – o ghindă
Abia tivită cu-o părere de inel,
*
Cu fructul străveziu de fum
Ce parcă stă să se desprindă
Din degetarul nou și subțirel
De prin grădini, copacii bruni și uzi
Împrăștia în largul vântului
Înșelător parfum de muguri cruzi,
Iar plutitorul abur al pământului
Punea primăvăratice vedenii
Pe liliecii cu crenguțe moarte
Și-un clopot cuvios, departe,
Chema-ndelung ca-n serile cu denii.
Dar glasuri mărunțele de copii
Când stelele-ncercau să se aprindă,
Au început să-ngâne o colindă, –
Pe Moș Crăciun să-l cheme
Mai devreme
În înserarea proaspătă ca de Florii…
*
Pe ce meleaguri rătăcește oare
Moșneagul alb, cu barbă de ninsoare?
Eu știu că Moș Crăciun a înșirat,
Pe-un fir desprins din coada unei stele,
Toți clopoțeii râsului curat
Și-i ține sub zăvor, la el în cui
Și-n fiecare an de ziua lui,
Când toate lămpile prin case sunt aprinse
Și când pe uliți nu-i decât colindă,
Coboară clopoțeii de sub grindă
Și-i scutură deasupra lumii ninse.
Ș-atunci peste omătul din câmpie
Un cald reflex trandafiriu învie,
De parcă stau să se ivească zorii
Și râd și se-ncălzesc colindătorii…
*
Dar cum să scriu “Literatură de Crăciun”?
E-atâta primăvară timpurie,
Încât mă tem că n-o mai vrea să vie,
Ca-n celelalte ierni, bunicul bun.
O fi venit pe-o noapte caldă pân-aproape;
Clipind mărunt din ostenitele pleoape
S-o fi uitat pe dealuri și pe văi,
Apoi, mirat și fără nici un căpătâi,
S-o fi întors bătrânul îndărăt…
Cum să-l ademenesc și să-l înșel
Când nu-l așteaptă nici un bulgăr de omăt,
Când nici copii ce colindă la ferești
Azi nu mai cred în albele-i povești,
Și când, din toți câți au crezut în el
Și l-au chemat cu gând curat și drept,
Eu singură-am rămas să-l mai aștept?…
(Licurici – 1930)
