Mecca (fragment)

Fragment din romanul în curs de apariţie “Comisarul Corcodușă”

CAPITOLUL VI

 Vitrificarea

 (despre circuitul intens de valori al Japoniei și despre plivirea corectă a răsadurilor de roșii tecucene. Despre prosoapele donate, folosite de comisar și despre cei doi ani petrecuţi de acesta în jungla amazoniană pentru elucidarea uneui caz de furt de suliţă. Despre cazuari.)

Pe la orele zece, când soarele se ridicase la o săgeată deasupra deșertului, apăru în Medina Rachel Comar, soacra lui Corcodușă. E lesne de închipuit urletele bieţilor musulmani văzând-o în gară pe dușmanca de moarte a comisarului.

— يوم سعيد.  zâmbise prietenos Rachel și se îndreptase în grabă spre Ambasada belgiană.

Văzând lumea care alerga înnebunită spre ieșirile din oraș, Corcodușă își dădu seama că ceva ciudat se întâmpla.

— Ce e, măi, Mustafa? îl luă de cearceafuri pe-un colorat și-i măsură atent faţa descompusă de spaimă.

— Allah inș Allah, să mor dacă te mint, soacră-ta e-n Medina!

— Pe barba lui Eubulibide! mârâi Corcodușă. A venit Capa!

Cum am mai spus, Rachel Comar, zisă soacra Mică, alias Parașuta cu siguranţe de platină, poreclită de însuși Corcodușă Capa, venise în Medina. Divizia Tudor Vladimirescu, compusă din patru batalioane de saudiţi turbaţi și cinci refugiaţi din Palestina, purtase patru ceasuri încheiate lupte de gară cu Rachel, dar, chestie logică, fără niciun rezultat.

La ora prânzului, Capa ajunsese în piaţa principală a Medinei – fusese un joc de-a „na găletușa, dă găletușa” ca să spulbere barajele făcute de Regimentul 4 Biciclete al Poliţiei Locale.

— Așa… mârâi satisfăcută Capa. Asta e Medina deci…

Al-Sunnar, individul care mai rămăsese din plutonul 2 și care încerca disperat să se târâie spre cabina telefonică antitanc, fu zărit de ochii ageri ai Capei.

— Ce-i mauroiule, te crezi la promenadă?!

— Dar… începu Al-Sunnar, iar ăsta fu ultimul lui dar, dublul infarct fiindu-i cauzat de Vederea Capei.

În acest moment de critică și suspans, autorul roagă cititorii rămași în viaţă să trimită copiii adoptivi la culcare, să-și facă o cafea tare bătută cu ceva asparagus de Budești și să muște dintr-un colţ de masă pentru a nu urla de durere fiindcă urmează Descrierea Capei.

Al-Sunnar fusese primul din Peninsulă care-o văzuse de-aproape pe Capa. Dragi puţini cititori rămași în viaţă, pe lângă Capa, Samantah Fox era o balabustă ordinară, iar Farrah Fawcett un sinistru indigo răsfolosit. Rachel Comar era progenitura ultimilor doi dispăruţi din Experimentul Philadelphia. Avea ombilicul netăiat și era profund marcată de încercările nereușite din perioada tinereţii pe linia minimalismului secvenţial. Corpul îi era ca un poem nescris, avea – cel puţin – un tors pe lângă care cel al Afroditei era un simplu vax dat cu var…  Picioarele-picioare, mâinile-mâini, sânii… sânii ca două gutui muncite de Michelangelo, ochii negri ca doi crenvurști îmbălsămaţi în icre negre, năsucul ca un porţelan fin de Alba-Iulia, obrajii ca două coji de portocală, sprâncenele ca treișpe pânze de paianjen răsucite-ntr-un fir conductibil de-un electrician școlit, iar buzele, Allah inș Allah, aduceau cu degetele unui puștan vârâte-n dulceaţă de zmeură. Luase cursuri de retehnologizarea nanosintetică de la Edda Gottardi, învăţase araba în dialect etiopian de la un lipovean crescut pe malul Oltului, nemaipunând la socoteală faptul că văzuse Asia pe jos și refuzase o droaie de titluri Miss Venezuela…

Scumpi și neajutoraţi cititori care încă vă mai bâţâiţi încleștaţi cu molarii de masă, sper că începeţi să înţelegeţi de ce Picasso a luat drumul artei abstracte, iar eu pe cel al internaţilor la zuze și palii…

Cu un zâmbet de actriţă goală surprinsă de Rudolph Valentino, Rachel își rearanjă bretonul dintre ochi, își potrivi mai bine tricoul cu deviza: „No Bombs, No Future!” și se îndreptă spre Marea Moschee.

CAPITOLUL VII

Omul cu gaz

(despre struţul comisarului, Pandele, și despre scufia hoaţă a lui Nessie Kunana, regizorul plictisitoarei pelicule «Siesta canadiană». Despre mersul ștecher al poliţailor americani și despre comerţul ilicit care-a invadat aerogările germane. Despre ciudatul țopăit în linie frântă al canarilor în perioada prenupţială.)

Cititorul, după ce și-a luat un pumn de calmante ca să-și mai liniștească inima ce-i bătea în ritmul unui infernal automotor Diesel care străbate Albania de-a lungul ei, poate afla în sfârșit ce impresie avusese venirea lui Rachel asupra comisarului Corcodușă.

După ce trăsese trei mătănii în stil corsican, Corcodușă își pusese turbanul albastru pe care-l primise de la Anselmo Boccano și ieșise în Medina: „Fie ce-o fi, Capa, bunătatea nu are altă cale decât răul!”

În prima parcare de pe dreapta, dădu peste fraţii Glandă care așteptau să treacă cu Ford-ul negru peste el. Devierea lui Corcodușă de la drumul drept îi făcu în schimb pe cei doi fraţi să studieze atent o revistă porno, însă…

— Băi, faceţi rebusuri? îi luă comisarul cu o voce caldă ca o poală-n brâu aburindă.

Vocea atât de caldă ascundea însă atâtea altele, încât fraţii Glandă se blestemară în gând de trei ori că lucrează pentru Capa.

— Domnu’ Comisar, știţi cum e cu Capa…

— Puișori, hârâi Corcodușă, să lăsăm epica! Scurt.

— Ne-a dat un mini-incubator și-un tocător de furaje ca să… Știţi, noi am acceptat… ne-am gândit să punem pe picioare o mică fermă…

— Capa, Capa!… suspină Corcodușă îndeajuns de mânios și o luă spre cea mai potrivită sală de forţă.

*

     Cât timp se luptase cu Rachel Comar cu Divizia 2 Hot Blood – blindate, parașutată de americani, cetăţenii de bună-credinţă ai Medinei avuseseră timp să evacueze osemintele profetului Mahomed, așa că Rachel rămase cu buzele umflate când intră în Marea Moschee și văzu mormântul golit.

— Pe sângele lui bunică-mea, asta doar Corcodușă putea să mi-o facă! răcni ea și tot ce era casant în moschee se sparse. Bucăţi îl fac!

Cum ieși din moschee, acţionă sub impulsul unei furii animalice, ordinare, și cititorul va vedea că aici Capa a greșit… Îl prinse pe Doran al-Rushad și, fără să-l întrebe nimic, îi făcu așa, ca un vaccin, de-i lăsă egoismul deoparte, lui al-Muzaheri îi degajă căile respiratorii dintr-o lovitură și-l aruncă într-un tufiș cu fructe acrișoare, iar pe Samsur, spionul din Bagdad, îl apăsă cu mileul la cap și-l arătă după aceea, desfigurat, mulţimii care pândea.

Toate acestea dădură de gândit medinașilor. „Totuși Corco Dusha mult mai gândit decât Capa!”, hotărî al-Jahiz și arabii Medinei se gândiră să dea o mână de ajutor destinului.

După patru zile, patru zile de tortură psihică pentru cei din Medina, Corcodușă, ajutat de informaţiile băștinașilor, ajunse faţă în faţă cu Capa.

— Corcodușă, ce mai învârţi? Tot după bandiţi? vocea Comăriţei avea ceva insinuant, așa că iscusitul comisar nu răspunse. Ești de mult timp în Arabia? Te caut de doi ani și ceva… Capa clocotea.

Comisarul, mai mult decât liniștit, își scoase fotografia pe care o purta în buzunarul de la piept, fotografie cu bunică-su’, care pilotase în tinereţe un zeppelin vernil și i-o arătă:

— Ce zici, nu se ţine bine?

La întrebarea asta eschivatoare, nervii Capei cedară:

— Ai nenorocit-o pe fiică-mea! Ai distrus un suflet de om… folosi ea parabole și-și smulse cu măsură câteva-două-trei fire de păr.

— Sai pe ea, fierbe! îi suflă Ibn-Khundar lui Corcodușă și nu mai regretă. Dintr-un bobârnac ajustat pe centru, comisarul, stresat de duelul psihic, îl făcu un Tutankhamon neambalat.

— Corcodușă, îl luă  la sentimente Capa, suntem doi oameni puternici, frumoși – Rachel știa că în tinereţă comisarul fusese fotomodel la Adesgo – ce-ar fi să ne unim forţele? Împreună câte n-am putea face, am putea băga și America-n comunism. Ce păreri ai?

— Hm… zâmbi Corcodușă. Nu poţi corupe un comisar român, Capa!

— Corcodușă, încercă o ultimă variantă Capa, ce-ar fi totuși? și-și dezveli piciorul stâng până mai sus de genunchi.

Corcodușă, cu buzele albe, stăpânindu-se cu greu să nu pună mâna pe pistolul cu muvoane ventuzice, îi răspunse:

— Niciodată, Capa! Niciodată cu soacră-mea!

— Da’ ce-i Dușiţă, făcu Capa și-și dezveli și genunchiul drept, neted și rotund ca o rodie părguită, suferi de complexul oedipian?

Corcodușă, strângând-și pumnii mari, munciţi la makiwara, îi mai aruncă doar atât:

— Capo, ai grijă, îţi dau un februarie să părăsești Arabia! și aruncă o drahmă și-un rial în canal. Să nu uiţi!

Făcu stânga-mprejur și curprins de negre presimţiri se pregăti în aceeași zi să ia drumul Meccăi.

CAPITOLUL VIII

 Maturarea

(în care se vorbește în detaliu despre cum s-a întâlnit Roundhead Jamalah, crescut în ţinutul sălbatec al Bjorndalenului, cu Ramesh Dalwadi din Hanassaua britanică. Despre numele date fasolei în variile regiuni din Ţara Oașului și despre blana de enot a lui moș Nicolae. O chestie amplă și despre divergenţele avute de comisar cu Ibrahim pe tema mersului molcom al moașelor.)

În a optsprezecea zi de deșert, Corcodușă ajunsese la o mică oază. (Trebuie amintit aici că inteligentul comisar nu era atât de prost încât s-o ia de-a dreptul înspre Mecca… El o luase mai întâi spre deșertul Rub al Khali, apoi cotise întortocheat de câteva ori și în cele din urmă luase direcţia Meccăi în așa fel încât să ajungă din vest. Cititorul, terminat de explicaţia aceasta, poate servi un sandviș și poate în sfârșit exclama: „Da, Corcodușă e genial!”. Autorul își rezervă dreptul de a spune doar: „Băi, mucea, realizezi că Agatha, Simenon, Chandler s.a.¹ au creat doar niște pocitanii pe lângă doxatul comisat Corcodușă, căruia îi circulă profesionalismul printre mitocondrii mai dihai decât îi zburdă midiclorianele-n plasmă lui Luke Skywalker?”.)

Lângă un cocotier, Corcodușă dădu peste Gigi Piţipoancă, afurisitul care-i dăduse la buba pantofului într-o înghesuială în bazarul din Medina. Trase cămila fără un ochi, botezată Trăsnet lângă curmal și coborî.

— Piţipoancă, ce plăcere!…

Gigi Piţipoancă, care până atunci prăjea liniștit un pește în coadă – cu două zile înainte îl căpăciseră niște yemeniţi rătăciţi – se făcu alb ca lumânarea de cununie și bolborosi grabnic o rugă către Allah, „Scapă-mă Allah, dacă mă scapi, jur că m-apuc de-nvăţat sanscrita!”

Comisarul îi dădu două la tendoanele de jos, se așeză și începu să molfăie cam la vreo trei curmale.

— Piţipoancă, n-ai să crezi, dar mă căiesc pentru tot ce-am făcut… Te iert și pentru ce mi-ai făcut în bazar.

Gigi căzu ca fulgerat, era printre primii care afla în Ţara Sfântă de convertirea comisarului.

Corcodușă nu se impacientă. Făcu tot ce se cuvenea și mâncă pește, dar fără poftă… Bău apă, umplu burdufurile și, din ce mai rămase, umplu o cană și-i dădu și cămilei. În două ore părăsi fosta oază și-și continuă drumul spre Mecca.

La five o’clock, decalat fix pe fusul orar, bravului comisar îi apăru ceea ce era de așteptat să-i apară în deșert pe o căldură toridă. În faţă îi apăru Fata Morgana.

Dragi cititori, vă daţi seama – obișnuiţi fiind de-acum cu stilul bazat al autorului – că apariţia lu’ Fata Morgana îi tulbură facultăţile comisarului. Găsi totuși resurse de pui de misogin ca să-i azvârle:

— Dispa’i! Dar observându-i sânii ca cele două mere pe care le furase când era mic din grădina popii, gâtul ca o amforă de Minos, faţa ca o pictură de Rafael și picioarele ca două conducte de alcool de 98 de grade, nu mai putu scoate decât: Morgano, mă las de comisărie pour toi!

O ajută să-și dea jos cele două butoaie cu apă […]² și îi spuse:

— Fetiţo, ești cea mai tare pe care am întâlnit-o vreodată!

— Vai, Corco Dusha… chicoti stingherită Morgana, ce flatant ești!…

— Ah, gemu comisarul din Corcodușă, aș fi în stare de crimă pentru tine!

Îmbujorată toată, cucerită de discursul persuasiv la care era supusă, Morgana îl luă de braţ pe Corcodușă și-i îndreptă pașii spre Mecca.

— Știi, se destăinui din prima Morgana, pe mine mă cheamă Vasilica…

NOTE:

1. s.a. – sau alţii…

2. urma un fragment care a fost imposibil de introdus în această carte deoarece drepturile pentru publicarea acestuia le-au luat revistele Playboy, Hustler  și Stiluri exotice, numere duble.