Numărul fictiv 13
Unii adoră numărul 13. Alții îl ocolesc cu atât de mare înverșunare încât pur și simplu e sărit la numerotare. Alții pur și simplu îl consideră un număr ca oricare altul. E pur și simplu incredibil în câte moduri poate fi abordată o abstracțiune care are un sens matematic și poate fi percepută cu intensitate aproape fizică de majoritatea dintre noi.
Oare nu această percepție cu totul particulară a fiecăruia dintre noi este cea care determină realitatea universului cunoscut? Mincinosul patologic își trăiește viața în propriul univers construit conform imaginației sale. Filosoful nu crede dar cercetează, impunând cât mai puține restricții materialului. Totul se transformă într-un fluid vibrațional care așteaptă doar lumina fixatoare a unei lămpi magice.
Tocmai de aceea, teoria universului holografic capătă din ce în ce mai multă amploare, generalizând experiența individuală, transformându-ne în mașini de proiectat și interpretat vise. Fiecare din noi dispunem de un proiector holografic, aparent localizat în cutia craniană, dacă forțăm puțin exprimarea relativistă.
Ne putem imagina orice, iar în anumită măsură, putem materializa orice. Insistența unui individ de a modifica universul cunoscut, împărtășit de o mulțime în expectativă, fără motivație și fără conștiință de sine se poate dovedi profitabilă pentru el. Negarea cu insistență a adevărului poate fi chiar mai puternică decât adevărul, ducând la schimbarea legităților și corelațiilor logice. Lampa lui Aladin poate arunca lumină în orice gama spectrală dacă îi ajustăm filtrul.
Nu mai putem nega faptul că suntem doar niște mașini biologice, programate genetic, cu un limbaj deja cunoscut, descifrat, având un alfabet (A,C,G,T) la fel de ușor de învățat precum alfabetul binar. Mai mult, minți îndrăznețe lucrează deja la distrugerea acestui alfabet, adăugând două baze artificiale, poate chiar mai multe, acestui alfabet atât de important.
E doar o chestiune de timp, de interval temporal – între limite atât de clar delimitate încât ne fac să ne cutremurăm – până la a ne pune întrebarea fundamentală: cui servesc toate acestea? Cultura, arta, literatura? În condițiile în care ne lăsăm conduși de indivizi care dovedesc în fiecare moment un dispreț terifiant față de cultură, de democrația cunoașterii, de liberul arbitru și de autodeterminarea umană? Suntem oare condamnați să trăim ca sclavi? Viermi de mătase ce nu vor ajunge niciodată fluturi?
Este numărul 13 mai real pentru voi, în acest moment?
