Zvonul devenit realitate – Plata în avans a curentului neconsumat

 Zvonul devenit realitate – Plata în avans a curentului neconsumat

De la zvon la realitate. Așa funcționează cercetarea științifică, ba chiar și creația literară. Ficțiunea, adică. Despre science fiction nu mai vorbim, e prezent, e aici – cum s-ar zice – un loc comun.

Însă realitatea bate de multe ori imaginația, depășind ficțiunea unor scriitori celebri, fie ei Orwell sau Philip K. Dick. Întâi a fost zvonul perceperii facturilor de energie în avans… Cum adică? Avem contract cu consum nelimitat pe perioadă fixă, ca la GSM? Pare-se că nu. Cum atunci se poate percepe un consum tarifat la unitate, KiloWatt în cazul energiei electrice,  fără a cunoaște precis numărul de unități consumate? Prin estimare (a se citi: cifre scoase din burtă), care nu înlocuiește măsura precisă a lucrurilor.

În cazul concret, documentat, pe care îl expunem, Enel a emis la începutul acestei luni de septembrie facturi estimate pentru următoarele două perioade de facturare, probabil luând ca bază de calcul facturile cele mai mari din ultima perioadă de haos generalizat pe piața de energie, ale fiecărui client. Evident, emise acum pentru o perioadă relativ caldă.

Ghinionul face ca locul de consum pentru care facem expozeul să nu fie locuit de circa patru luni, aflându-se în renovare. Deci pentru un consum lunar de maxim 100 de lei, ca să vorbim concret, dar fără cifre exacte care să permită divulgarea datelor personale, estimarea brutală și nemiloasa a companiei Enel a fost de aproximativ 1800 de lei. Pentru două luni.

Serviciul clienți a răspuns foarte prompt, după doar o jumătate de oră de la inițierea apelului. Din clarificările reprezentantei firmei Enel, au reieșit fără înflorituri, următoarele:

  1. Facturile pe hârtie vor ajunge în această lună cu o întârziere semnificativă (robotul).
  2. Ele vor putea fi plătite în termen de 30 de zile, fără penalități probabil de la data emiterii. Cum, pentru estimări în avans? Termenul inițial este de 15 zile.
  3. Pentru recalcularea facturii este necesar un al doilea apel cu indexul corect.

Cum am aflat așa repede de factura umflată mai ceva ca zepelinul? De ceva vreme am acces la un cont MyEnel, care publică facturile începând cu data exactă a emiterii și permite introducerea indexului citit pe contor.

Dar în aceste cazuri speciale,  estimarea consumului nu ține cont de citiri, contoare, sau alte amănunte „minore“ cum ar fi corectitudine, ANPC, ANRE. Și nici de șocul pensionarilor care se vor putea trezi cu facturi de mii de lei, cauzatoare de atacuri cardiace sau cerebrale.

Iar asta doar aparent este ficțiune.

Recomandări de lectură: George Orwell – „1984” (1948); Philip K. Dick – „Ubik” (1969).

Fictiuni.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!