Cina amânată – Gabriela Olteanu

Paul scotocea de zor prin dulapul din dormitor și vorbea cu voce tare ca să poată fi auzit de Vera, aflată în sufragerie.

– La ce oră ar trebui să ajungă părinții tăi, scumpo? întrebă el.

Nu primi niciun răspuns.

– Ce zici? Să-mi pun cămașa aia nouă cu carouri gri? Parcă mamei tale îi plăceau carourile, nu? continuă Paul, cotrobăind prin dulapul cu trei uși de parcă soarta întregii planete depindea de cămașa pe care o va purta la cină.

Femeia nu-i răspunse.

– Vero, iubito, chiar nu mă pot decide! Și, dacă tot veni vorba despre decizii, te-ai hotărât până la urmă cum procedăm cu marele anunț? Mă gândesc că e mai bine dacă pornim seara cu țuică și aperitive, poate îl convingem pe tatăl tău să încerce sticla de rom din New Orleans, aia adusă de verii tăi acum ceva timp. După aia, ne vom face curaj și, împreună, le povestim cum te-am cerut sub clar de lună… acum că stau să mă gândesc, mai bine servim și supa inainte de vești, ca să apucăm totuși să mâncăm ceva…

Liniște deplină.

– Bine. Cum crezi tu. Apropo, am vorbit cu Matei și Ligia, le-am confirmat că mergem la ei vineri. Știu că ai zis că ai o ședintă la birou, dar mă gândesc că ai destul timp până la 8 seara. Poți să porți rochia mov cu buline, cea de la ziua ta de anul trecut, nu cred că își va aduce nimeni aminte că ai mai purtat-o. Eu vin direct de la birou, o să fiu la costum. Să nu uiți totuși că trebuie să le luam și cadou, că doar e aniversarea lor de 5 ani. Mă gândeam la blenderul ăla nou și performant de care tot povestește Matei când ne întalnim, sunt sigur că le-ar conveni mai mult ceva folositor pentru casă decât vreun tablou sau o ramă cu poze.

Niciun zgomot dinspre sufragerie; în apartament se auzea doar răscolitul febril al lui Paul printre hainele din dulap.

– Auzi? Chiar nu găsesc cămașa, este incredibil așa ceva! Oare o fi la spălat? Sau a rămas în geanta de voiaj, de ultima oară când am fost la munte? A, da, că veni vorba… mai știi când am fost atunci la patinoar? Și mi-ai arătat o doamnă blondă cu un câine mic? Știi? Vecina aia a ta din copilărie. Am văzut-o zilele astea prin cartier, m-a întrebat de tine, ba chiar a ținut neapărat să îmi ia numărul de telefon și să se asigure că îl salvez și eu pe al ei în agendă. A fost puțin stânjenitor. Alerga după mine. Sincer am crezut că o să pice și o să își rupă ceva… Vero?

Din nou, Vera nu catadicsi să vină să-i vorbească și nu-i răspunse nimic.

– Revenind la părinții tăi, ce-ai zice de un joc de cărți după cină? Pot să mă prefac din nou că nu știu să joc tabinet și să-l las iar pe tatăl tău să îmi explice regulile pentru câta oară? A patra? A cincea? Am și pierdut numărul, sincer. Îmi place să le fac pe plac, știu că sunt bătrâni și că e trist pentru ei ca singura lor copilă să nu mai fie acasă la mama și la tata.

Fu întrerupt de o bătaie repetată în țeavă. Nebuna de la doi strigă ceva neclar din care Paul nu înțelese decât că e ora 3 noaptea. „Aiurea. Dacă e atât de târziu, de ce bate în țeavă ca o nebună? Ea nu deranjează vecinii?“

– Mă gândesc – reluă Paul – că alor mei le e greu fără mine, și ei totuși îl mai au pe frati-miu. Ai tăi au doar pisicile… oare ar trebui să ne luam pisică? Mă gândesc totuși că e timpul să ne creștem și noi familia, dar e cam devreme pentru un copil. Suntem tineri, ar trebui să ne mai bucurăm puțin de asta. O pisică cred că ne-ar face bine. Și ne-ar pregăti pentru viața de părinți, probabil.

Vera nu răspunse. „Probabil că nici un aude mai mult decât un bombănit. Am să-i vorbesc mai tare.“

– Auzi, tu? Oare s-a făcut friptura? Încă nu-mi vine să cred cât am putut să dăm pe o bucată de vită și pe două legături de sparanghel. E strigătoare la cer toată treaba asta cu inflația, zici că trăim în filme distopice. Dar măcar o să fie o cină pe cinste… vrei să punem și muzică în seara asta? Mă gândeam la un CD cu Pavarotti, fix pe gustul mamei tale. După atâția ani, înca sunt crispat în fața lor. Mi-e frică de maică-ta mai rău decât de lup. De tatăl tau nici nu mai zic, nu știu ce m-aș face dacă ar reacționa urât la vestea noastră.

Paul închide zgomotos ușile dulapului. Strigă victorios:

– Am găsit cămașa! Crezi că ar trebui să o calc? Știi ceva, nu-mi răspunde, o calc oricum. Chiar dacă suntem la noi acasă, ar trebui să avem hainele călcate. Sunt sigur că asta va spune mama ta, și eu voi pica de prost în fața ei, ca un ciudat care nu își calcă cămășile de casă. Poate ar fi trebuit să deschidem sticla aia de vin alb înainte să ajungă ei. Cel dulce, de care ziceai tu acum câteva seri. Doamne, cât crezi că o să mai întârzie? Mi-e foame, mi-e sete, și sunt complet panicat. Vorbesc încontinuu, vezi, așa fac de la emoții. Trebuia să îi invit și pe ai mei în seara asta. M-aș fi simțit mai bine dacă erai și tu la fel de speriată ca mine. Cum poți să fii așa de liniștită?

Un ciocănit ferm la ușă, urmat de o pauză. Apoi urmează un nou cicănit și un al treilea.

– Iubito, merg eu să deschid, tu stai și termină de aranjat masa din sufragerie. Nu vreau să creadă ai tăi că suntem niște neghiobi. Vezi totuși să nu o aranjezi prea tare, vreau să pară că nu ne-am chinuit prea mult cu ea!

De dincolo de ușa de la intrare se auziră discutând două voci și un bipăit de stație de emisie recepție. O voce masculină, vorbi mai tare, clar și ferm.

– Deschideți. Poliția.

Contrariat, Paul se apropie de ușă, înlătură piedica, descuie yala și deschise.

Din fața ușii, doi agenți îl priviră cu severitate. Paul le zâmbi stingherit.

– Bună dimineța, domnule. Agenț principal Costea și agent Moraru, de la secția 44.

– Da, eu sunt Paul Teodorescu, proprietarul. Ce s-a întâmplat?

– Domnule Teodorescu, este ora 3,40 dimineața. În ultima oră am primit în mod repetat plângeri telefonice cu privire la faptul că încălcați liniștea în bloc și nu respectați orele de odihnă ale locatarilor. Sunteți amabil să vă legitimați?

– Da. Sigur.

Paul se răsuci să-și ia cardul de identitate din buzunarul hainei din cuier. Agentul care se afla cu un pas în spatele colegului său se aplecă ușor și șopti ceva la urechea acestuia. Paul reveni în pragul ușii cu cardul de identitate în mână. Agentul principal îl privi cu mai multă severitate, îi luă cu un gest mecanic cardul și îl examină atent.

– Locuiți singur? În acest moment, mai este cineva cu dumneavoastră în apartament? întrebă celălalt agent.

– Stau cu logodnica mea, Vera.

– Sunteți amabil s-o chemați? Putem intra? Ne permiteți?

Agentul principal pusese întrebările sacadat, de parcă le avea pregătite. Polițistul ignoră bâiguiala lui Paul și trecu de el, examinând cu atenție holul de la intrare.

Agentul rămas în urmă îl îndemnă pe Paul să-și cheme logodnica.

– Vera, iubito. Poți să vii puțin? Domnii sunt de la poliție…

Tăcere. Niciun răspuns.

– Vera!

– V-ați certat? Unul dintre apeluri amintea de o ceartă violentă.

– Nu. Nici vorbă de așa ceva. Tocmai îi așteptam pe părinții ei la cină…

– La ora 4 dimineața? Știți ce nu-mi este mie prea clar? Vecinii dumneavoastră se plâng că în apartamentul dumneavoastră a avut loc o ceartă, urmată de o scurtă perioadă de liniște, după care ați început să vorbiți cu voce tare prin toată casa. De cum am ajuns la adresă, noi v-am auzit de pe palier vorbind cu voce tare. Luminile sunt aprinse în toată casa. Deși ați strigat-o și i-ați spus că suntem agenți de poliție, doamna nu a venit să ne vadă. De obicei, femeile sunt foarte curioase. Știu din experiență. Înțelegeți? Profesia.

– Bine, dar…

– Și tot profesia îmi spune că, dacă suntem întâmpinați de un cetățean cu tricoul pătat de sânge, sigur ceva nu e în regulă. De fapt, aveți stropi de sânge și pe ciorapi. Unde spuneați că se află logodnica?

– În sufragerie…

– Rămâneți sub supravegherea colegului meu, cât merg să discut cu dumneai…

Paul ridică din umeri nedumerit, în timp ce agentul de poliție din spatele lui păru gata să intervină. Din sufragerie de auzi un icnet scurt, după care agentul principal strigă:

– Doamne Dumnezeule! Răzvane, reține-l. Pune-i cătușe. Așteptăm procuratura și mergem la secție.

Paul vru să protesteze, dar agentul din spatele lui acționase prompt și-l încătușase din câteva mișcări. Colegul lui își scoase stația de emisie și raportă scurt:

– Agent principal Costea. În apartamentul numitului Teodorescu Paul, strada Vulpii numărul 4, am descoperit cadavrul unei victime de sex feminin, în vârstă de aproximativ 35 de ani. Victima este deocamdată neidentificată. L-am reținut pe proprietar ca fiind suspect. Trimiteți o echipă de la procuratură pentru prelevarea de probe…