Concurs de literatură S.F. – Competiţii sportive non-G, x014

atlantykron

Organizator: Cenaclul Wolf’s Pack din Bucureşti, in cadrul ATLANTYKRON 2014

Numele concursului 2014: Competiţii sportive non-G.

Numele programului: DUNA Experiment – Dexterious Universal Apostasy Experiment (Îndemânatic Experiment de Apostazie Universalã)

Scopul concursului: Promovarea gândirii necircumscrise modelelelor cotidiene (sociale, culturale, tradiţionale, politice, ori chiar… legilor fizicii). Este o invitaţie la exersarea conştientã a asocierilor non-ordinare, la analiza comparativã a funcţiilor şi a limitãrilor mediilor, deci la cunoaştere prin explorare a universului aflat în spatele orizontului constrângerilor naturale.

Contextul: Multe state europene (printre care România – cu mândrie) sau asiatice au programe spaţiale ambiţioase. Peste 200.000 de voluntari de pe planeta Pãmânt s-au înscris pentru colonizarea planetei Marte prin programul Mars-One. Stephen Hawkins vorbeşte despre “salvarea omenirii” prin colonizarea altor planete. Depãşirea habitatului terestru este o iminenţã, iar primul pas este formarea de comunitãţi pilot (umane) extra-terestre. Presupunând indisponibilã tehnologia câmpului gravitaţional artificial, sau cel puţin limitatã (ex.: centrifuga din Space Odyssey – Arthur C. Clarke), cel mai plauzibil scenariu al explorãrii spaţiale sugereazã expunerea constantã la gravitaţie redusã (sau chiar nulã) pe durata cãlãtoriilor interplanetare, a zborului orbital (ISS de exemplu) ori pe durata şederii în colonii (marţiene, ori titaniene, ori selenare, ori europene…). Printre activitãţile socio-profesionale ale acestor stabilimentelor sportul reprezintã una dintre funcţiile comunitare esenţiale pentru autoîntreţinere, socializare, exersarea funcţiilor cognitive, menţinerea stãrii de alertã, a competitivitãţii etc. În contextul în care NASA pregãteşte deja stabilirea unor baze permanente pe Lunã şi Marte (cu termene între 10 şi 30 de ani), o mizã şi mai grozavã (dincolo de valoarea financiarã şi publicisticã a concursului) este aceea cã ideile noastre pot ajuta acestui pas în mod direct şi imediat. Şi asta chiar de pe insula Atlantykronului, cu un creion, cu o foaie de hârtie şi cu instrumentul cel mai valoros al umanitãţii: imaginaţia.

Câteva exemple: Isaac Asimov descrie o competiţie sportivã într-un tunel vertical în care membrii celor doua echipe se depãşesc una pe cealaltã, propulsãndu-se ajutaţi de mânere fixate pe pereţii interiori. Filmul Ender’s Game foloseşte un principiu similar pentru antrenamente, dar într-o incintã sfericã. În Star Wars III – Revenge of the Sith Anakin petrece alãturi de cancelar câteva secvenţe într-o salã de spectacol în mijlocul cãreia plutesc sfere mari de apã între care plonjeazã innotãtori ca într-un balet (aproape) antigravitaţional. În romanul Un român în Lunã al lui Henric Stahl un marţian aleargã pe suprafaţa Lunii în salturi uriaşe. Dar singura persoanã umanã care a practicat cu adevãrat un sport în afara planetei Pãmânt a fost Alan Shepard, care a jucat câteva mingii de golf pe Lunã în timpul misiunii Apollo 14 din 1971.

Participarea: Deschisã oricãror scriitori aspiranţi sau consacraţi, participanţi sau nu la tabãra ATLANTYKRON 2014.

Categoriile: ST (spirite tinere) şi SC (scriitori consacraţi).

Formele literare: Nuvelã scurtã, povestire, documentar, reportaj, jurnal, teatru (2000-6000 semne).

Punctarea*:
1. Originalitate – 2 puncte.
2. Calitatea informaţiei ştiinţifice – 2 puncte.
3. Adâncimea detaliilor/conexiunilor – 2 puncte.
4. Veridicitate – 2 puncte.
5. Esteticã literarã – 2 puncte.
Nota: * se acordã preferenţialitate lucrãrilor hard-SF.

Juriul: Cenaclul Wolf’s Pack din Bucureşti, Cãtãlin Domniţeanu – membru “reactivat” al Cenaclului SF Nova 5.5 din Galaţi şi un membru surprizã al comunitãţii SF (urmãriţi anunţurile Wolf’s Pack pentru detalii).

Depunerea lucrãrilor**: în format electronic (doc, pdf, bmp etc) la adresa de e-mail wadder_romania@yahoo.com, sau personal (printat sau scris de mâna lizibil) prin Oancea Lucian Cristian, pe insulã la Atlantykron. Nu vom folosi motto-uri pentru depuneri incognito, va trebui sã ne credeţi pe cuvânt.
Notã: ** Prin depunerea lucrãrilor participanţii la concurs cedeazã drepturile de autor Academiei de varã Atlantykron (reprezentatã de organizatorul programului Wolf’s Pack – Oancea Lucian Cristian) pe durata a 12 luni de la data depunerii. În acest rãstimp drepturile de autor pot fi oferite cu titlu gratuit cãtre editori (de pe teritoriul României sau din strãinãtate) spre a fi publicate (în format electronic sau tipãrite), pânã la data de 5 august 2015, data publicãrii. În cazul obţinerii unui contract de publicare individual, autorului îi revin minimum 5 exemplare gratuite din publicaţia în care lucrarea a fost inclusã. În cazul obţinerii unui contract colectiv de publicare într-o antologie (în speranţa participãrii unui numãr mai mare de lucrãri remarcabile) fiecare scriitor publicat va primi minimum 10 exemplare gratuite.

Data limitã de depunere: 6 august 2014, ora 12:00 pm.

Data premierilor: 8 august 2014, seara, pe insulã la Atlantykron (participãrile şi premiile vor fi publicate ulterior pe mediile sociale ale Atlantykron şi Wolf’s Pack).

Valoarea premiilor: 321 de dolari canadieni (echivalentul in Lei Noi).

Acordarea premiilor: fiecare dintre cele doua premii reprezintã 50% din fondul de premiere. Organizatorul (Wolf’s Pack) îşi rezervã însã dreptul de a redistribui maximum 15% în favoarea câştigãtorului care primeşte “votul de entuziasm” din partea celorlalţi membri ai juriului.

 

Fictiuni.ro

8 Comments

  • Pot întreba ce inseamnă „semn”? Un semn e un caracter sau un cuvânt?

    • Semn se refera la caracter (sau spatiu). La programul de editare Word, la Referinte gasiti Contorul de semne si cuvinte pentru textul scris, de unde este bine sa urmariti numararea de semne cu spatii incluse. Succes!

      • Multumesc de lamurire!

  • După numărul de vizite cititorii par a fi interesați de rezultatele concursului, când vor fi publicate povestirile câștigătoare, vă rog?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!